Dr. Rodica Aldica, preşedintele AMSPPR – Ardeal Nord: Dacă ar cîştiga în România cît cîştigă în Franţa, trei sferturi dintre medici n-ar mai pleca din ţară

Un număr de 2841 de medici au solicitat colegiilor medicilor din întreaga ţară, în 2011, certificate profesionale curente pentru a putea pleca să lucreze în străinătate – informa, în martie a.c., Colegiul Medicilor din România.

Potrivit aceleiaşi surse, primele trei ţări alese ca destinaţii au fost Germania (unde au plecat 835 medici), Marea Britanie (unde au plecat 611 medici) şi Franţa (spre care s-au îndreptat 560 medici).

Într-un clasament pe judeţe, Clujul se situa pe locul 2, cu 427 medici plecaţi să lucreze în străinătate, după Bucureşti, cu 733 medici.

Între medicii clujeni care au ales, în 2011, să lucreze în Franţa am regăsit-o şi pe dr. Rodica Aldica, medic stomatolog, preşedinta filialei Ardeal Nord a Asociaţiei Medicilor cu Practică Privată în România.

„Dacă ar cîştiga în România cît cîştigă în Franţa, trei sferturi dintre medici n-ar mai pleca din ţară. Iar dacă am avea şi o viaţă mai liniştită, mai stabilă şi fără atîtea stresuri, ar fi şi mai puţini doritori să plece” – declară dr. Aldica, un medic care are în spate o experienţă profesională de peste 30 de ani.

Ce a determinat-o să plece şi în ce condiţii s-ar întoarce în ţară ne spune chiar dr. Aldica, în interviul acordat ziarului Făclia.

– Cred că nu puţină lume a fost surprinsă să afle că preşedinta Asociaţiei Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România – filiala Ardeal Nord a plecat să lucreze în Franţa. Cînd şi în ce context aţi plecat din ţară?

– Am plecat pentru că prea s-a umplut paharul. După 20 de ani de aşa-zisă privatizare, am ajuns la concluzia că e cu mult, mult mai rău decît în ’92, cînd am deschis cabinetul. An de an se inventează noi taxe, cam 4-5 în plus în fiecare an. Controale peste controale, legi absurde care nu ştiu cum să-ţi bage beţe-n roate şi drepturi tot mai puţine.

– Cînd anume v-aţi hotărît să plecaţi? Care a fost, ca să zic aşa, picătura care a umplut paharul?

– Concret, cel mai mult m-a deranjat acea aberaţie care pretindea două wc-uri la cabinete, de parcă pacienţii apelează la aşa ceva cînd se adresează unui doctor. În Franţa, care e şi ea în UE, nu există această obligaţie şi nici aceea a unei rampe pentru handicapaţi sau obligaţia unor spaţii de parcare la deschiderea unui nou cabinet.

„Organele de control” ni le impun toate astea ca pe cerinţe obligatorii UE, cînd de fapt sînt exagerări locale, pentru că nu se cer în toate judeţele şi nici în ţări mari ale UE. La Cluj s-a făcut exces de zel şi medici în prag de pensie au închis cabinete pentru că investiţia era prea mare şi ori nu aveau bani, ori nu-şi mai amortizau banii.

Personal a trebuit să construiesc un etaj la casă ca să fac al doilea wc şi să fac împrumut de la două bănci, cu o rata lunară de 900 euro.

– Cît aţi cheltuit, în anii din urmă, pentru modernizarea cabinetului stomatologic din Cluj?

– Totul a costat peste 70 000 euro. În cît timp se poate amortiza aşa ceva?

În alte judeţe medicii au fost protejaţi de aceste abuzuri, pentru că legea e interpretabilă. Dar nu acesta a fost principalul motiv al plecării mele.

Criza care s-a declanşat în primăvara lui 2011, şi care a sărăcit populaţia, s-a mai adăugat acestei decizii; apoi, atmosfera generală de lipsă de perspectivă, de senzaţie că nimic bun nu se mai poate întîmpla, degradarea umană şi nonvalorile promovate cu tot mai multă neruşinare în posturi cheie, poluarea emisiunilor tv cu subiecte şi personaje care în alte ţări sînt ignorate sau lăsate la nivelul la care aleg să trăiască. Lipsa de respect faţă de cei ce muncesc şi încurajarea trîntorilor, hoţilor şi a plevei societăţii, manelismul care a invadat ţara.

– De ce aţi ales tocmai Franţa?

– M-am hotărît să plec anul trecut, în iunie, cînd o firmă care se ocupă de plasarea medicilor în Franţa m-a contactat. La început m-am dus de curiozitate, pentru că nu ştiam nimic despre condiţiile de muncă de aici. Apoi am aflat că e o criză teribilă de medici în această ţară şi care va fi încă vreo 10-15 ani de acum înainte.

Din păcate, la ei se întîmplă fenomenul invers, sînt puţine locuri la facultate şi acestea nu acoperă necesarul. Medicii care ies la pensie riscă să închidă cabinetele dacă nu găsesc înlocuitori. Mai mult, faţă de Anglia, unde condiţiile de acceptare sînt mai rigide, legat de limbă, şi unde te duci ca angajat, în Franţa majoritatea medicilor merg ca şi colaboratori sau îşi cumpără cabinetele. Şi, mai mult, nu există un examen de limbă, dar trebuie să poţi vorbi cît de cît la interviul pe care îl susţii la Colegiul departamental.

Formalităţile de obţinere a actelor este greoi atît la noi, cît şi la ei, şi asta consumă timp şi bani, dar în momentul în care începi să lucrezi, tot sistemul este în aşa fel conceput încît să te încurajeze să lucrezi şi să fii mulţumit că te simţi util, respectat şi ai şi satisfacţia unui cîştig material care-ţi conferă un trai decent.

– Ce oferă Franţa unui medic stomatolog şi nu oferă România?

– În Franţa nu există nici un „Sanepid” care să scotocească după wc-uri, controale se fac doar dacă se întîmplă lucruri grave. Nu se plătesc nici un fel de taxe nici la colegiu, nici la alţii, nu există OTDM care să ceară tot la 2 ani cîte 15-2000 lei ca să verifice aparatele dacă funcţionează (invenţii româneşti!). Se ajunsese să ni se ceară să plătim cu 60 de lei o persoană care să verifice dacă avem curent în prize şi pămîntare, plus o altă persoană care să întocmească teancuri de hîrtii pentru protecţia muncii. Din toate acestea, unele nu există în Franţa, altele sînt simple formalităţi.

Aparatul pentru radiografii retroalveolare, absolut necesar într-un cabinet stomatologic, poate fi instalat aici fără atîtea taxe anuale, care nu se pot amortiza niciodată. Se face un simplu curs şi asta e tot.

În România, legea CNCAN-ului nu s-a schimbat de zeci de ani, se dă un examen la fiecare 5 ani (foarte costisitor), anual taxele se ridică la aproximativ 1500 euro, plus tot felul de controale şi condiţii care nu mai corespund cu noile cerinţe UE.

– De ce lucrurile merg mai bine în Franţa?

– Pentru că în primul rînd bunul simţ şi cei şapte ani de acasă nu au dispărut. Începînd de la copii şi pînă la persoane vîrstnice toată lumea salută, spune mulţumesc şi zîmbeşte. Apoi, legile sînt respectate, iar munca nu se face în bătaie de joc şi nici cel ce munceşte nu e luat de fraier.

Dacă în România un aşa-zis asigurat are, pe hîrtie, dreptul la cîteva manopere stomatologice gratuite, dar care nu se pot onora pentru că asigurările nu dau bani suficienţi stomatologiei, în Franţa pacienţii au asigurate gratuit tratamentele, medicamentele, iar lucrările protetice sînt compensate 30% sau mai mult, în funcţie şi de asigurarea privată pe care o au.

Ca să se evite fraudele în raportări pacientul plăteşte medicului şi apoi în trei zile banii îi sînt vărsaţi în contul personal de către casa de asigurări. În acest fel medicul îşi ia banii pe munca prestată, iar pacientul îşi recuperează banii repede. Ciubucurile lipsesc cu desăvîrşire. Aşa funcţionează un sistem normal şi corect de asigurări. Toate celelalte tertipuri legislative inventate cu ocazia anuală a noilor modificări ale legii asigurărilor de sănătate sînt praf în ochii asiguraţilor şi posibilitatea de a deturna sumele destinate pacienţilor în alte părţi.

Oricum, actuala lege a asigurărilor de sănătate a fost copiată după sistemul Bismark care era perimat deja în Germania la ora respectivă şi care n-a fost schimbată.

– Conform unor date furnizate de Colegiul Medicilor din România, în 2011 au plecat să lucreze în străinătate 427 medici clujeni. Aveţi idee cîţi dintre aceşti sînt stomatologi?

– Nu ştiu cîţi stomatologi au plecat din Cluj, dar ştiu că în Franţa sînt aproximativ 300 (nu e o cifră oficială).

– Este greu să fii medic român în Franţa?

– În Franţa, pacienţii sînt oameni cu probleme ca şi la noi şi dacă îţi vezi de treabă, te tratează cu respectul cuvenit.

Majoritatea cabinetelor de aici au o dotare decentă, dar care poate asigura tratamente de calitate. Sigur că sînt şi cabinete ultramoderne. Nu există obligativitatea să ai competenţă pentru a fi implantolog, dar e bine să ştii să faci un lucru de care te apuci.

Nouă, atunci cînd, cîţiva ani, ne-am luptat să nu ni se spună dentişti, ni s-a spus că aşa cere UE. Bineînţeles că, deşi referendumul făcut a arătat că noi nu doream să fim botezaţi „dentişti”, ni s-a băgat o lege pe gît.

În Franţa sînt Chirurgiens dentistes cei care fac stomatologie generală, Stomatologes – cei care fac chirurgie maxilo facială şi Ortodontistes – ortodonţii.

– Există şi ceva ce nu… merge, în Franţa?

– Din păcate, invazia de cerşetori şi prostituate îi face pe unii mai puţin informaţi să creadă că toţi românii sînt ca ei. Confuzia care se face între „român” şi „rom” e de înţeles pentru un străin, mai ales cînd la televizor apar numai aspectele infracţionale legate de romi, cărora li se spune români.

– Ce ar trebui să se schimbe în România ca să vă întoarceţi acasă, dvs şi alţi medici români care aţi plecat în străinătate?

– Din păcate, eu nu mai am timp să mai aştept 20-50 de ani să se mai schimbe ceva în România. Mă bucur că am făcut limba franceză în şcoală şi că am avut şansa să nimeresc într-o lume normală, în care valorile sînt la locul lor.

Colegii care au plecat din ţară şi care nu o duceau rău în România, au plecat unii pentru a oferi un alt mediu copiilor lor şi pentru că n-au mai suportat genul de viaţă care se degradează pe zi ce trece.

Singura zi din ultimii zeci de ani în care am simţit că se poate trăi normal a fost ziua în care regele a fost lăsat să vorbească în Parlament. Din păcate, a fost doar o zi.

Cred că toate acestea şi multe altele au umplut paharul şi am hotărît că am avut destulă răbdare cu această tranziţie şi că merit să trăiesc într-o ţară cu oameni şi legi normale, chiar dacă nu perfecte. Mai mult, datorită experienţei prin care am trecut, ofer cu plăcere consiliere celor care doresc mai multe informaţii sau care se confruntă cu probleme în Franţa.

– Probabil mulţi vor dori să ştie cum colaboraţi cu confraţii francezi. V-au acceptat, acceptă în rîndurile lor medici de altă etnie?

– Medicii francezi sînt colegi buni, care încearcă să te ajute să te acomodezi cît mai repede. Toată lumea doreşte să reintre în normal şi să poată lucra la capacitate maximă, deci fac şi ei un efort alături de tine.

Sînt multe lucruri pe care nu le facem la fel în România şi pe care trebuie să le luăm de la zero, începînd de la datul mîinii cu pacientul, atît la intrarea lui în cabinet, cît şi la ieşire, conducîndu-l pînă la uşă, şi pînă la înregistrarea şi raportarea zilnică a manoperelor pe calculator.

– Care este cel mai frumos aspect al vieţii de stomatolog, în Franţa, după experienţa pe care o aveţi pînă în prezent?

– Deocamdată, cea mai mare satisfacţie este că vezi că te poţi integra, că a fost greu, dar nu imposibil, că oamenii încep să te privească cu alţi ochi şi încep să aibă încredere în tine.

Am fost plăcut surprinsă să constat că, fără excepţie, medicii români sînt bine văzuţi aici şi sînt apreciaţi.

– Există şi un aspect mai puţin plăcut?

– Ce nu-mi place este că încă nu mă exprim la fel de bine în limba franceză ca şi în română şi că duminica sînt închise toate magazinele, inclusiv mall-urile.

Ce admir la francezi e ca sînt foarte patrioţi (unii spun naţionalişti). Sînt de admirat că îşi iubesc ţara, le pasă de ea şi sînt foarte mîndri de ea. Nu există săptămînă în care să nu fie evocaţi, la televizor, eroii lor naţionali, artiştii care nu mai sînt printre noi sau alte personalităţi care au marcat istoria şi cultura Franţei.

– Ce credeţi că trebuie făcut, urgent, în România, pentru ca medicii, stomatologi sau de altă specialitate să nu mai plece din ţară?

– Să fie plătiţi pe măsura efortului şi pregătirii lor. Medicina e o meserie grea, în care trebuie să fii tot timpul în forma maximă şi în care nu-ţi poţi permite să te relaxezi, uneori nici cînd ajungi acasă.

Dacă ar cîştiga în România cît cîştigă în Franţa, trei sferturi n-ar mai pleca din ţară. Iar dacă am avea şi o viaţă mai liniştită, mai stabilă şi fără atîtea stresuri, ar fi şi mai puţini doritori să plece.

– Nu sînteţi, ca să zic aşa, la „prima tinereţe”. Aşa că nu pot să nu vă întreb: din cînd în cînd, totuşi, nu vă este dor de Cluj?

– Dacă mi-e dor de ceva, mi-e dor de perioada anilor 60-80 şi de oamenii din acea perioadă, aşa cum erau atunci. Sigur că am locuri preferate acasă, de care îmi aduc cu plăcere aminte şi cîţiva buni prieteni care mă sună săptămînal şi cărora le simt lipsa.

Sînt multe lucruri frumoase la noi, păcat că nu ne putem bucura de ele aşa cum se cuvine.

– Cum se văd, în Franţa, schimbările politice din România ultimelor săptămîni?

– Cred că puţini sînt preocupaţi de schimbarile de la noi, mai ales că de-abia au ieşit din campania electorală prezidenţială şi sînt cu ochii pe noul lor preşedinte.

– Totuşi, totuşi: în ce condiţii v-aţi întoarce în România?

– M-aş întoarce dacă am avea un rege în loc de preşedinte sau un preşedinte care să se comporte ca un rege, dacă am avea membri în parlament care să promoveze un examen de bune maniere, limba română şi istorie.

Pînă la urmă, totul depinde de cine va cîştiga alegerile. Să fim optimişti!

M. TRIPON