Dr. Adela GOLEA: Accidentele vasculare cerebrale şi traumatismele – în „topul urgenţelor” înregistrate la UPU, în 2016

Afecţiunile cardiovasculare şi traumatismele s-au aflat şi anul acesta în topul urgenţelor înregistrate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj. De asemeni, spune dr. Adela GOLEA, medic şef UPU-SMURD Cluj, sunt tot mai frecvente accidentele vasculare cerebrale, inclusiv la vârste tinere. „Frecvenţa cazurilor de accidente vasculare cerebrale începe să crească îngrijorător. Aş putea spune că nu este gardă, la UPU, fără accidente vasculare cerebrale” – declară dr. Adela Golea.

– Cum a fost anul 2016 la UPU Cluj?

– A fost un an cu… un pic mai mulţi pacienţi ca în 2015, dar asta intră deja în obişnuinţă. Creşterea numărului de pacienţi este cam cu 10-15% în fiecare an, ceea ce este îngrijorător, pentru că înseamnă că avem mai mulţi bolnavi.

S-au întâmplat însă şi lucruri bune, la UPU. Adică, s-a mai stabilizat un pic partea de personal, n-am mai avut atât de mulţi colegi care să dorească să plece să lucreze în străinătate. Apoi, am obţinut şi o suplimentare de posturi de asistenţi medicali.

Ceea ce ne-a bucurat foarte mult este că în septembrie am primit, din fonduri de la Ministerul Sănătăţii, monitoare noi, acolo unde stăteam mai prost. Am primit şi ventilatoare şi două aparate portabile de ultrasonografie, iar de la SCJU Cluj, cu suportul MS, am primit un computer tomograf care va funcţiona în clădirea UPU. De asemenea, în locul aparatului Roentgen pe care îl aveam şi care era defect, cu bani de la spital şi parte de la Ministerul Sănătăţii s-a achiziţionat un aparat Roentgen nou, care să poată face faţă numărului mare de radiografii din serviciul de urgenţă.

În condiţiile în care CT-ul şi Roentgenul sunt la UPU, Ministerul Sănătăţii a aprobat introducerea în schema de personal a UPU, de tehnicieni şi medici de radiologie.

Am mai primit, în 2016, din partea spitalului, un ecograf performant, care face ecografie cu substanţă de contrast, aceasta fiind foarte utilă în cazul pacientului critic, atunci când nu se poate face CT pentru că este insuficienţă renală sau este instabil pacientul, diagnosticul fiind posibil la patul bolnavului în mai puţin de 5 minute.

– Din ceea ce spuneţi, cel puţin sub aspectul dotărilor, anul 2016 a fost, pentru UPU Cluj, un an bun!

– Da, a fost un an bun. A fost un an bun şi pentru că am reuşit să trimitem din personal la diverse training-uri, am organizat şi noi training-uri cu asistenţii medicali nou-angajaţi. 2016 a fost, de asemenea, anul în care şi pe partea de prespital s-a introdus acel echipaj de prim-ajutor, de la ISU. Apoi, în 30 noiembrie am reuşit să mai punem un echipaj de prim-ajutor la Floreşti, cu suportul primăriei de acolo, care a dat clădirea şi a dat maşinile de pompieri. Maşina de prim-ajutor a fost dată din resursele existente la SMURD, dar avem promisiuni din partea primăriei că va susţine achiziţionarea unei alte ambulanţe, în 2017, pentru că în acest moment noi lucrăm, practic, cu toate ambulanţele disponibile pe SMURD şi pe prim-ajutor şi pe echipajele de terapie intensivă, iar acestea sunt, cele mai multe, vechi. Unele au şi nouă ani de când le folosim şi atunci, normal, acestea se strică mai des.

– Câte maşini aveţi în prezent la UPU-SMURD?

– În momentul de faţă sunt 12 utilizabile, plus maşina de terapie intensivă nou-născuţi, care este activată în momentul în care avem un copil nou-născut, critic. Mai sunt şi două maşini pentru victime multiple, care, la fel, sunt activate dacă sunt mai multe victime la un accident sau dacă ne solicită spitalele mai mici cu care lucrăm, din judeţ, ori din Zalău şi Bistriţa, pentru transportul mai multor pacienţi, cu diverse patologii, la Cluj.

– De câte ambulanţe aţi avea nevoie, încă?

– Ideal ar fi ca măcar ambulanţele care au peste cinci ani vechime să fie schimbate, pentru că acelea se strică frecvent şi atunci avem destul de multe perioade de pauză, în care nu putem acţiona, în anumite puncte de lucru. Norocul nostru a fost că am avut, în 2016, suportul Consiliului Local Cluj-Napoca şi personal al d-lui primar Emil Boc, care ne-au ajutat cu fonduri pentru a repara aceste maşini. Aceste fonduri au completat fondurile venite de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi de la Ministerul Sănătăţii, astfel că am reuşit să facem în aşa fel încât să fie cât mai scurte perioadele în care ambulanţele defecte să nu lucreze.

– Spuneaţi că, pe an ce trece, numărul cazurilor care ajung la UPU Cluj este tot mai mare. Îmi amintesc că în 2014, de exemplu, până la sfârşitul anului au fost 43.000 de cazuri, iar în 2015, circa 50.000. Câte cazuri aţi înregistrat anul acesta?

– Până la sfârşitul lunii noiembrie au fost circa 48.000 de pacienţi care au apelat la UPU. În 26 decembrie, la prânz, erau deja 51.307.

– Care au fost cazurile cele mai frecvente, în 2016?

– Din păcate începem să înregistrăm tot mai multe cazuri de boli cardiovasculare şi, de asemenea, de traumatisme. Sunt, iarăşi, tot mai multe accidente vasculare cerebrale, inclusiv la vârste tinere. Aş putea spune că nu este gardă, la UPU, fără accidente vasculare cerebrale.

– Există (numai) o explicaţie medicală pentru asta?

– Există şi o explicaţie medicală, dar există şi o explicaţie socială, până la urmă.

Din păcate, nu avem un sistem de monitorizare prin medicul de familie, nu ştim pacienţii care sunt în grupe de risc. Foarte mulţi pacienţi hipertensivi nu sunt controlaţi, afli că un pacient este hipertensiv doar în momentul în care face o complicaţie. Apoi, sunt foarte mulţi pacienţi diabetici care, la fel, nu sunt diagnosticaţi sau nu sunt controlaţi sau nu-şi iau cum trebuie tratamentul.

De ce zic că explicaţia este şi una socială? Pentru că pacientul nu se prezintă la medic fiindcă, poate, n-are posibilitatea sau n-are medic de familie la care să se ducă măcar o dată pe an la un control. Şi nu există această obişnuinţă de a încadra pacientul într-un grup de risc conform factorilor de risc identificaţi, care să indice un program de supraveghere prin medicul de familie şi ambulator de specialitate. Pacienţii care provin dintr-o familie în care sunt hipertensivi, pacienţii diabetici sau cei care au avut anumite neoplazii sau cei care au tulburări ale nivelului grăsimilor din sânge, aceştia sunt consideraţi la grup de risc. Ei pot dezvolta sau nu aceste patologii şi de aceea ar trebui supravegheaţi mai îndeaproape. Pe de altă parte, cei care dezvoltă aceste patologii trebuie să înţeleagă ei înşişi că, de exemplu, dacă tensiunea nu este bună, trebuie să se ducă măcar o dată pe an la cardiolog, să vadă despre ce este vorba, pentru că şi medicaţia, un timp poate să meargă bine, dar în timp ea trebuie reevaluată. La un moment dat s-ar putea să fie nevoie să fie schimbată ori să mai fie asociat un medicament. Trebuie făcută o evaluare a acestor boli, pentru că şi hipertensiunea şi diabetul, până la urmă, dau nişte complicaţii. Ambele, de exemplu, predispun la accident vascular cerebral la o vârstă mai tânără; ambele predispun la ischemii de membre sau la infarct miocardic, şi din păcate modalitatea de manifestare clinică la aceşti pacienţi este alta decât ceea ce întâlnim în ghiduri.

Recent, am avut un pacient vârstnic, care se ştia şi cu patologie pulmonară şi cu patologie cardiacă. De 15 ani, mi-a spus că ştia de aceste probleme, dar că n-a mai vrut să meargă la medic şi îşi ia dânsul ce ştia, medicamente, de acum 15 ani. Şi până acum a fost bine!  Dânsul a venit la UPU cu o tulburare de ritm şi noi am crezut în primul moment că e problemă cardiacă, dar această tulburare de ritm se datora de fapt problemei pulmonare, din cauza căreia nu avea suficient oxigen, iar lipsa de oxigen a dus la acutizarea problemelor cordului şi la tulburarea de ritm.

Deci, în momentul în care tu spui că de 15 ani n-ai vrut să mergi la medic şi ajungi într-o situaţie ca asta, ajungi într-un stadiu final de boală, e foarte greu ca noi să mai putem trata. La un moment dat va trebui, şi medicina de familie, să ia o hotărâre despre rolul ei în monitorizarea pacientului şi despre cum ajută pacientul. Şi în clinici sunt probleme de terapie, dar dacă acolo s-ar lucra un pic mai bine, n-ar ajunge pacienţii în stadii finale de boală, în clinică, nu s-ar mai umple toate secţiile de terapie de la „prima manifestare” a bolii pacientului. Ar mai trebui făcută, în rândul populaţiei, încă din perioada de şcoală, o minimă educaţie pentru sănătate. Adică, să ştie fiecare ce înseamnă sănătatea lui, ce înseamnă să te monitorizezi sau să te duci periodic la medic, să vezi ce ai, aşa cum te duci cu maşina, anual, la revizie.

– Pentru mulţi, principalul sfătuitor şi terapeut a devenit acum… „dr. Google”.

– Într-adevăr, mai avem o problemă, acum: internetul. Citim acolo diverse lucruri, nu ştim să le interpretăm, în schimb avem idei  despre cum să ne tratăm. Eu pot să fiu de acord cu partea asta de terapii cu plante, de terapii naturiste, dar nu sunt unicele! Şi trebuie să avem grijă, pentru că nu există medicaţie, indiferent de unde provine, care să nu aibă, pe lângă efectele benefice, şi efecte nonbenefice! Trebuie să vedem apoi asocierile dintre medicamente, ce fac, pentru că un medicament luat singur poate să aibă un efect, iar luat în asociere cu alte medicamente poate să dea reacţii adverse.

– Spuneaţi, la începutul acestui dialog, că pe lângă cazurile de accidente vasculare cerebrale, în anul 2016 aţi avut şi multe cazuri de traumatisme.

– Da, au fost multe accidente şi încep să fie tot mai multe accidente cu mai multe victime, în sensul că sunt câte două, trei persoane într-o maşină implicată în accident sau sunt accidente cu microbuze, majoritatea produse din cauza neatenţiei sau oboselii, la volan. Din păcate, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă rămâne încă pavilionar, cu acele riscuri în ce priveşte transportul acestor pacienţi cu mai multe patologii, între pavilioane. Ce s-a „ameliorat” în această privinţă este ca pentru cazurile critice să se strângă aici echipa, să vină şi chirurgul vascular şi chirurgul ortoped, să vadă împreună, să discute, şi să fie operat pacientul aici, în primul moment, dacă trebuie. Dar, din păcate, structura pavilionară a spitalului este, încă, o problemă care şi aici îşi poate pune amprenta asupra prognosticului pacientului.

– Au fost cazuri sau situaţii mai… speciale, în 2016?

– Mai „specială” a fost o problemă care, din nou, este socială. Am avut, de Halloween, în trei zile, în jur de 15 tineri care au consumat acele etnobotanice care, din păcate, nu ştim nici acum ce sunt, şi care au dezvoltat manifestări şi neurologice şi cardiace. La unul dintre ei a fost necesară chiar montarea unui pacemaker (pe care de obicei îl punem la vârstnicii cu cardiopatie ischemică!), pentru că era bradicardic.

Avem o colaborare foarte bună cu cei de la Antidrog şi dânşii, cumva, au reuşit să stăpânească fenomenul. Problema însă este că, aşa cum spuneam, nu ştim ce sunt aceste etnobotanice care ajung pe piaţa românească şi care, oricum, sunt de proastă calitate. Au nişte riscuri pe care noi foarte greu le putem determina, pentru că de fapt nu putem determina, în laboratorul de toxicologie, ce conţin.

– Cum a fost Untold Festival 2016, pentru UPU?

– De la Untold au fost multe cazuri, dar nu am avut patologie critică, foarte multă. Au fost pacienţi care au băut mult, am avut şi câţiva care au asociat o cantitate de etnobotanice sau de droguri cu alcool, au fost câţiva care au alunecat, au căzut, s-au zgâriat. De asemenea, au fost şi câţiva pacienţi care aveau patologie cardiacă sau neurologică şi care nu prea aveau ce căuta în acel mediu cu zgomot şi să nu doarmă noaptea, şi care au făcut minime decompensări. Una peste alta, numărul celor care au ajuns la spitalul mobil instalat lângă stadion a fost mare, dar nu au fost numeroase cazurile critice, care să necesite trimiterea spre UPU.

– Faţă de alţi ani, care a fost numărul persoanelor care apelează la UPU, deşi ar trebui să se ducă în altă parte?

– Numărul acestora rămâne oarecum constant. Sunt perioade când creşte, şi acelea sunt perioadele de concediu, atunci când se întorc din alte ţări…

– … şi vor să-şi rezolve repede o problemă de sănătate?

– Exact. Sau persoane care nu au asigurare. Avem încă problema cazurilor sociale, pe care nu prea avem unde să le trimitem, pentru că, din păcate, aceste cazuri înseamnă pacienţi care sunt necomplianţi, pacienţi care consumă alcool, pacienţi care nu prea vor să stea în aşezăminte, creează probleme. Şi, atunci când asistentul social găseşte o soluţie unde să-i trimitem, un centru, un cămin, prima întrebare care i se pune este: „Consumă alcool?”. Majoritatea acestor pacienţi consumă, şi atunci nu doreşte să-i preia nimeni.

– Problemele cele mai mari, întâmpinate de UPU în 2016…?

– Lipsa de locuri. Lipsa de locuri pentru pacienţii care sunt critici sau cu patologii multiple, datorită situaţiei pavilionare. De exemplu, pacientul are un accident vascular cerebral, dar dacă acest pacient este cu insuficienţă renală, este şi diabetic, face o complicaţie infecţioasă sau o pneumonie, va fi foarte greu preluat de Clinica de Neurologie care-i la distanţă şi de Interne şi de Nefrologie şi de Centrul de Diabet, şi de Infecţioase. Şi atunci, e foarte greu cu aceşti pacienţi. A doua problemă este lipsa locurilor de terapie intensivă.

– Credeţi că mai putem spera în acel Spital Regional de Urgenţă?

– Speranţa moare ultima, dar şi eu am zile când cred că acest spital nu este ceva realizabil. Poate, totuşi, se va găsi o soluţie, până la urmă, pentru că un spital unic este absolut necesar pentru pacientul critic şi pentru pacientul în traumă, care are mai multe patologii, şi pentru care ai nevoie să fie secţiile una lângă alta şi specialiştii să poată acţiona rapid şi în comun. Până se va rezolva problema acelui spital unic de urgenţă vor mai fi mulţi pacienţi care vor suferi tocmai în urma acestor transferuri între clinici sau prin faptul că nu sunt la timp făcute consultaţiile, căci nu tot timpul, dacă ai o problemă, specialiştii pot veni din celălalt capăt al oraşului.

– A mai rămas un proiect în faza de „promisiune cu durată nedeterminată”, demarat în urmă cu trei ani şi blocat din lipsă de fonduri: acela al subunităţii de pompieri şi SMURD şi al centrului de pregătire pentru situaţii de urgenţă, de la Beliş. Mai credeţi în utilitatea şi în fezabilitatea acestui proiect?

– Un astfel de proiect este util pentru orice zonă care se află la distanţă de serviciile performante de asistenţă medicală şi în care se ajunge greu. Iarna, mai ales, îţi poate lua peste o oră să ajungi la un caz, şi se poate întâmpla şi să ai trei, patru cazuri deodată. În urgenţă, uneori numărăm minutele, iar când ajungem să discutăm despre ore, e… foarte greu. Sper că se vor găsi, până la urmă, resursele financiare, pentru a duce la capăt proiectul de la Beliş.

– Alte speranţe pentru 2017…?

– Sper să reuşim să mai obţinem câteva posturi în plus pentru personalul mediu, asistenţi, pentru că acolo stăm cel mai rău. Ne-ar trebui 135 de asistenţi, iar noi avem, acum, 74.

M. TRIPON