Dosar penal pentru fraudă la vot la Cluj-Napoca

Un clujean s-a ales cu doar penal după ce a introdus în urnă două buletine de vot cu aceeași autoritate. Președintele Biroului municipal Cluj-Napoca, magistratul Monica Trofin a declarat pentru Făclia de Cluj că incidentul a avut loc la Secția nr. 20 din Cluj-Napoca. ”La fața locului a venit Poliția iar procesul de vot a fost întrerupt aproape o oră”, a declarat judecătorul Monica Trofin, precizând că pe numele alegătorului care a introdus cele două buletine de vot în urnă s-a întocmit dosar penal.

Potrivit legii, introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător se pedepsește cu închisoare de la șase luni la trei ani. Surse din interiorul Secției de votare nr. 20 spun că în urma verificărilor făcute s-a constatat că lipseau mai multe buletine de vot din cele alocate pentru aceatsă secție. .

Articole din aceeasi categorie