Dorel Vişan: Sînt un om care, de o vreme, încearcă să se uite în interiorul lui

La cîţiva metri de Naţionalul clujean, pe scena căruia celebrul actor s-a consacrat, în părculeţul din spatele clădirii, Dorel Vişan a marturisit, între două reprize de ploaie dintr-o zi de sîmbătă, că şi-a “topit toate momente înălţătoare” din carieră, care parcă nu-i mai aparţin.

Propria carieră artistică, de la teatru, la film şi poezie, o trece pe plan secund, preferînd să vorbească despre sensul vieţii.

 – Sînteţi foarte ocupat în ultima vreme. Cu ce anume?

–  Fac foarte multe-multe lucruri, dacă nu pot să mă lansez în artă. Mă întreba cineva odată cum pot să fac atîtea lucruri: şi teatru, şi film, şi grădină, şi familie. În timpul liber, îi răspund. Cînd sînt liber de la teatru mă duc la film, cînd sînt liber de la film mă duc la grădină, cînd sînt liber de la grădină mă duc la stupi, cînd sînt liber de la stupi mă duc la teatru. În ultimele luni am fost plecat mult în străinătate, mi-am lansat o carte de psalmi în Peru şi, la Paris, la Tîrgul de carte. Am mai avut cîteva zile de turnare la un film în regia lui Şerban Marinescu.

– Care este preocuparea definitorie, totuşi?

– Sînt un om care, de o vreme, încearcă să se uite în interiorul lui, să se întrebe cum îşi foloseşte trupul în care locuieşte şi mintea care i-a fost dată să îi mai atenueze această mare nefericirea vieţii, pe care o ştim cu toţii. Toţi marii iniţiaţi, toţi marii cărtuari, toţi mari gîndiţori ai lumii au spus că viaţa este durere şi suferinţă, iar calea de a înlătura suferinţa şi izvorul durerii este să ai pofte mai puţine sau să nu ai deloc. Aşa ar trebui să trăim, cum spunea Seneca, să aducem soarta, s-o coborîm la noi, fără să fim sclavii nici unei dorinţe. Asta este libertatea.

– Tindeţi să deveniţi un înţelept?

– Nu, încerc să ajung la statutul de om.

– Care din înţelepţii lumii v-au marcat felul de a gîndi?

– Isus şi Buda. De la unul am învăţat că fundamentul existenţei este iubirea şi, de la celălalt, că fundamentul existenţei este să îţi doreşti întotdeauna un singur lucru asupra căruia să te concentrezi şi restul să le laşi şi, cît poţi, să-ţi controlezi pofta şi plăcerile, pentru că acestea sînt căile de intrare a răului în om.

– Dumneavoastră reuşiţi să le controlaţi?

– Da, în ultima perioadă reuşesc. Este foarte interesant că, dacă te racordezi la univers, prin gîndire, prin felul de a fi, măcar 5 la sută, universul lucrează pentru tine şi-ţi întoarce înapoi racordul şi ţi se schimbă existenţa, ţi se schimbă felul de a fi, începi să înţelegi rosturile tale pe pămînt şi rosturile celorlalţi. Începi să înţelegi cele trei otrăvuri ale lumii, cum le numeşte fiosofia orientală: ura, pofta şi iluzia. Noi trăim în ură, pofticioşi, şi tot ce se întîmplă în jurul nostru este o mare iluzie.

– Cînd aţi început să vă puneţi problema valorilor lumii?

– Cînd am început să studiez filosofia orientală, şi bineînţeles, Patimile lui Isus, fiindcă credinţa mea este că lumea şi omul au nevoie de o continuă reîncreştinare. Deci, lumea nu poate fi bună şi dreaptă dacă oamenii nu urmează, cît de cît, căile moralei. Eu nu sînt un om religios, deşi cred că există un Dumnezeu care ordonează totul şi cu care, dacă intri în relaţie, îţi îndeplineşti rosturile şi misia ta de om. Dacă nu intri în relaţie cu această forţă, care este în afara ta, căreia unii îi spun Dumenzeu, alţii îi spun Marele Anonim sau marele Arhitect, deci sînt fel de fel de denumiri, dar el există şi dacă intri în legatură cu el, atuncea îti părăseşti starea de rumegătoare pe care au au majoritatea oamenilor. Deci, oamenii trăiesc şi mor, pleacă din această lume fără să fi aflat niciodată adevărul despre ei.

– Aţi avut un mentor?

– Nu. Am avut profesori extraordinari şi la şcoala primară, şi la gimnaziu, şi la Scoala Pedagogică din Cluj, şi la Institutul de teatru şi film, am avut profesori care trăiau în această stare, care încercau, acuma, după atîţia ani, îi judec mai bine, încercau să creadă şi să înţeleagă că rosturile omului şi scopul omului sînt în ultimă instanţă scopul vieţii, scopul exitenţei: să tinzi, cum spun cărţile de învăţătură indiene, spre Nirvana, adică spre fericirea supremă, spre fericire şi spre sănătate. Asta era preocuparea marilor filosofi ai Chinei, Confucius, Lao Tsu şi toţi cei care au pus bazele taoisului şi ale confucianismului, şi ale budismului, căci astea erau şi principiile lui Buda. Buda nu a fost un sfînt, nici nu s-a considerat niciodată, el a şi spus că nu este un zeu, ci un om care arată o cale, pe care, dacă vrei, o urmezi, dacă nu, nu. Aceeaşi treabă o zic şi eu şi propovăduiesc, ca să zic aşa, pe unde apuc, căile care sînt omeneşti, căile vieţii care te îndestulează cu cît ai, care au alte bucurii decît banii şi plăcerile şi această mizerie care s-a creat din cauza căderii omului. Budismul, dacă e considerat religie, este religia cea mai deschisă. Ortodoxismul nostru este o religie dogmatică, închisă, nu dezvăluie şi nu dezvoltă suficient de clar căile pe care le-a propovăduit Isus. Pentru că Isus a propovăduit în primul rînd iubirea, şi acum noi încercăm să distrugem exact această cale, care este fundamentul existenţei umane. Fără iubire nu e nimic! Eu, cînd încă nu eram aşa de lămurit în privinţa acestor lucuri, am fost în Corint, pe locurile pe unde a propovăduit sfîntul apostol Pavel, m-am urcat chiar în altarul de unde a propovăduit, care este o ruină, dar acolo am simţit o lumină interioară şi o energie care încă se mai păstrează, pentru că, în ultimă instanţă, omul este energie. Este o mare greşeală că omul a fost studiat numai ca fiinţă anatomică, ca fiinţă care trăieşte şi are un creier şi, cum spunea Eminescu, un suflet pentru dureri. Spunem că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea sa şi că Adam este icoana lui Dumenezeu. Dumnezeu este energie şi, dacă l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea lui, i-a dat şi lui energie. Materia care îl formează pe om, corpul acesta trecător şi amarît, care tot timpul este în boală, este numai un loc de întîlnire şi de dezvoltare a sufletului, pentru o perioadă foarte scurtă, cît omul trăieşte pe Pămînt şi se manifestă ca un pămîntean, dar el pe urmă se întoarce înapoi în universul infinit de unde a venit.

– De cînd gîndiţi în acest fel?

– Tot timpul am gîndit aşa, chiar şi cînd eram secretar de partid la Teatrul din Cluj, numai că era cum este instinctul morţii. Omul are un instinct al morţii, Freud vorbeste foarte frumos despre această “mişcare fatală a larvelor polimorfe din subteran”. Este o poveste din istoria omului, la popoarele primitive era această poveste, că oamenii au fost la început viermi, stăteau la al patrulea nivel sub pămînt, în formă larvară. Se scuipau, se băteau, se înjurau, şi unul dintre ei, pe o liană, a reuşit să iasă la suprafaţă şi i-a scos şi pe ceilalţi. Mulţi înţelepţi şi scriitori vorbesc depre această poveste. Chiar Nietzsche a avut o vorbă genială, spunea “în drumul omului de la vierme la om a rămas prea mult vierme”. Şi eu cred acest lucru. Acest instinct al omului de a cunoaşte, de a se dezvolta, de a-şi controla şi înţelege natura propriei minţi, acest lucru este în om, dar depinde dacă îl dezvoltă sau nu, dacă merge spre calea luminii, a înţelepciunii şi a sublimului sau cade în calea mizeriei, unde cad majoritatea oamenilor.

Viaţa mizerabilă e mult mai uşor de trăit decît viaţa aceasta regulată, unde omul se controlează, devine om şi poate crea. Cum spunea Blaga, omul poate crea numai atîta timp cît rămîne om. Noica spunea că Dumenzeu l-a trimis pe om ca să-i continue lucrarea pe Pămînt. Deci sînt gînditori şi sînt teorii care îl arată pe om schimbat, pe omul care priveşte în interior şi se controlează pe sine. Zilele trecute a fost la Bucureşti o sărbătoare culturală: profesorul Constantin Dumitru Dulcan, care este neurolog şi psihiatru, şi un mare savant român, a scris multe cărţi, printre care “Inteligenţa materiei”, acum scoate “Mintea de după viaţă”, a scris multe cărţi care analizează mintea ca modalitatea cea mai profundă şi mai directă de a se schimba omul în interior. Serbarea aceasta, unde s-a relansat după 30 de ani “Inteligenţa materiei”, la care au fost foarte mulţi gânditori actuali, savanţi, s-a transformat dintr-o lansare de carte într-un simpozion extraordinar. Au fost fizicieni mari, doctori mari care se ocupă cu experienţe formidabile, studiază apa, fenomenele care se întîmplă în momentul în care intri în relaţie cu apa, care au o gîndire pe linia asta, dar care este foarte puţin cultivată.

Din nefericire la noi, societatea asta nouă, democratică şi liberă, care este o mare gogoriţă şi o mare minciună, l-a format pe om în minciună şi-i place aşa fiindcă poate să-l stăpînească. E păcat că aşa se formează generaţiile tinere, care totdeauna au avut o oarecare înfruntare a vieţii şi a ceea ce s-a făcut pînă la ei, dar pînă la urmă s-au inspirat din lucrurile acestea şi s-au format. Astăzi se formează tinerii fără să se inspire din nimic, nu mai au puncte de sprijin, din cauza asta sînt “zăbăuci”, fumează iarbă, nu învaţă, frecventează cluburile. De exemplu potrivit lui Aristotel, pe care nu l-am putut distruge cu prostia noastră, calea cea mai bună pentru tineri este să înveţe de la bătrâni, din experienţa lor. Am scris o carte, “Cine-i păzeşte pe paznici”, este după un vers al lui Juvenal. Şi astăzi paznicii sînt cei păziţi. Vezi că s-a adeverit, în această căderea a omului şi a lumii, în această Sodomă şi-n această Gomoră spre care se îndreaptă lumea şi România, pentru că pe mine asta mă doare.

Eu am călătorit în toată lumea, din Noua Zeelandă pînă în Canada, am văzut Africa, Asia, America de Sud, tot. Ce se întîmplă în România, acest libertinaj, fiindcă nu este o libertate, este marea confuzie în care trăieşte poporul român, şi confuzia este una din cele cinci căi prin care intră răul în om. Este ura, dorinţa, confuzia, mîndria şi gelozia. Chinezii spun că sînt 84.000 de porţi prin care omul se poate transfoma în interior , dar aceste cinci porţi sînt tot timpul deschise. Toate cinci sînt deschise şi pentru noi. Nicăieri n-am văzut aceste emisiuni mizerabile pe care le transmit televiziunile noastre şi unele posturi de radio, cu excepţia radioului public. Nu este nicio televiziune care sa propovăduiască dreptatea, iubirea, lucrurile acestea fundamentale, care ţin de om în omenie.

– Aţi jucat roluri de personaje pe care le detestaţi…

– De acea le-am jucat, ca să devină nişte modele ale răului, care trebuie ocolite.

– Dar au devenit personaje simpatice, modele de urmat.

– Întotdeauna omul odios devine foarte simpatic, asta este calea de a se manifesta. Este şarmant. Omul care are instinctul dreptăţii şi al cinstei este mai tăios, mai direct, dar omul care face rău trebuie să găsească calea cea mai scurtă spre executarea răului, şi calea cea mai scurtă este şarmul şi credinţa că face bine.

– Aveţi vocaţie de preot?

– Nu, cred că am vocaţie de predicator. Chiar acum o să joc un preot într-un film româno-italian, cu actori din patru ţări, Italia, România, Turcia şi Grecia. Joc un popă care se pare că n-a fost chiar uşă de biserică, a fost un afemeiat. Ori, preotul adevărat este acela care neagă această lume a simţurilor, a plăcerii şi a dorinţelor. Asta e marea nebunie a lumii, şi asta am învăţat eu din filosofia orientală, că răul în lume este provocat de dorinţă, orice fel de dorinţă. Au spus-o toţi gînditorii mari şi toţi iniţiaţii greci, a spus-o Pitagora şi Aristotel, a spus-o Seneca, a spus-o şi Einstein, toţi au avut această credinţă că răul în om intră prin dorinţele lui. Iar acum omul este şi mai tare supus acestor lucuri, pentru că lumea modernă îl constrînge. Adică civilizaţia şi cultura nu sînt acelaşi lucru, cultura cuprinde şi civilizaţia, dar civilizaţia nu cuprinde şi cultura. De exemplu, marile descoperiri din medicină, tehnică, armament de distrugere a omului nu sînt forme de cultură, sînt forme de cunoaştere, dar nu de cultură.

Activitatea intelectuală a omului a luat-o înainte, dar cea morală a rămas în urmă, aici e necazul acestei lumi. Pînă şi noul papă a propovăduit întîi răul care a intrat în lume, banul care l-a dezumanizat pe om. Şi eu cred că asta este linia, a reîncreştinării, dar e foarte greu. La popoarele primitive acumulările transcendentale, experienţele, normele şi tradiţiile care s-au format în “Marele Timp”, cum spune Mircea Eliade, adică la începutul lumii, cînd s-a transmis energia fundamentală a lui Dumenzeu, tradiţiile acestea erau foarte importante, cum ar trebuie să fie şi la popoarele moderne. La mesopotamieni, care erau un popor foarte civilizat, miturile erau folosite ca forme de refacere a sănătăţii. Ei aveau o teorie, că un corp uzat nu trebuie reparat, ci refăcut. Şi atunci, dacă bolnavului i se recita un mit din Marele Timp, el retrăia momentul şi se încărca cu o energie care-i îndrepta stările de boală. Acestea sînt nişte mari adevăruri, mintea omenească este singura cale de a-l apăra pe om. În Japonia este o vorbă, “boala se naşte în minte”. Deci, orice boală se naşte prin minte, numai noi credem că ea vine şi intră în corp. Nu, domnule, noi o băgăm, noi ne îmbolnăvim. Şi vremea asta nenorocită, acest stres. De exemplu, mie mi-a plăcut foarte mult ce spune Kazuo Murakami, unul din cei mai mari savanţi ai lumii, care a lucrat multă vreme în genetică, în SUA, şi a descoperit codul reninei, care este o enzimă produsă de ganda suprarenală şi care îşi produce, la rîndul ei, un alt hormon, care provoacă tensiune arterială. Sînt medicamentele care inhiba renina, dar el spunea ca nu se ştie la această oră ce este tensiunea arterială şi cine o produce. Nu se ştie la această oră cine produce diabetul, deşi sînt medicamente, insulina a fost o descoperire epocală, atîţia oameni ar fi murit fără ea, dar nu se ştie de ce pancreasul nu mai produce insulina: poate din cauza stersului, a minţii, poate aici e problema. Această relaţie a energiilor interioare ale omului cu funcţia celor cinci organe, în cultura orientală se numesc cele cinci amăgiri, şi cînd funcţionează organele interne ele emit la rîndul lor nişe semnale care perturbă sau ajută organismul uman.

Un mare profesor de la Institutul de patologie moleculara din Paris, J. Kruh, spunea că ar fi o naivitate să credem că medicina ar fi o ştiinţă bazată pe fundamente extraordinare şi ştiinţifice, cu toate descoperirile. Medicina, spunea el, este încă o experienţă veche, care se transmite din medic în medic. Aproape ce spunea Iuliu Haţieganu, părintele medicinei clujene. Acela spunea că ştia ce e medicina, acuma nu se mai ştie, doctorii ăştia nu mai ştiu. Bolile iatrogene, care sînt provocate de greşelile medicilor şi intoxicările cu medicamente, sînt pe locul 4 în lume, după accidentele de circulaţie. Înaintea lor mai sînt două, bolile cardio-vasculare şi cancerul.

– Aţi trecut printr-o hepatita C. Cum staţi cu bolile?

–  – De şase ani nu mai folosesc medicamente decît foarte rar, rezolv bolile cu masaje energetice şi, parţial, cu regim alimentar. Nu mănînc alimente din comerţ, decît puţine, de poftă, cum sînt fructele. Legumele le iau de la mine din grădină sau de la ţărani. Produsele bio sînt o mare şmecherie, se vînd mai scump alimente la fel de proaste sau cu foarte puţină reducţie. Aproape toate vegetalele lumii sînt crescute prin metoda hidroponică, adică cu rădăcina în apă şi le bagă substanţe nutritive, toate mizeriile. La noi se varsă toată scursoarea, toată mizeria chimică a Europei, glutamatul monosodic este în toate alimentele, iar acesta da dependenţă, pofta dă dependenţă, ura dă violenţă. E-urile, emulgatorii potenţatorii de culoare, de gust îi luăm de la mall: umplem căruciorul, cu vîrf, de moarte pe care o dăm copiilor.

Maria SÂNGEORZAN