Doi români figurează în topul celor mai buni antrenori din toate timpurile

  • Unul dintre aceștia a activat ca jucător la CFR și Universitatea Cluj între 1947 și 1953, iar pe „studenți” i-a și antrenat între 1953 și 1962. A murit la Cluj pe 12 mai 1965 și este înmormântat în Cimitirul Central. În top 50 mai figurează un celebru antrenor care a câștigat de două ori Cupa Campionilor Europeni cu nu mai puțin celebra Benfica Lisabona și care are o legătură cu fotbalul românesc.

 

Cunoscuta revistă „France Football”, aceeași care dă tonul în privința câștigătorului trofeului „Balonul de Aur”, a întocmit un clasament al celor mai buni 50 de antrenori din toate timpurile. Iar criteriile de care s-a ținut cont în alcătuirea acestei ierarhii au fost palmaresul la nivel de club, respectiv națională (unde a fost cazul), moștenirea lăsată și personalitatea, precum și longevitatea la nivelul băncii tehnice. Așadar, potrivit France Football, cel mai bun antrenor din istorie este olandezul Rinus Michels, considerat creatorul fotbalului total. De numele lui se leagă prima Cupă a Campionilor din istoria celor de la Ajax Amsterdam, respectiv titlul european câștigat de naționala Olandei în 1988, cu celebra tripletă Marco Van Basten – Ruud Gullit – Frank Rijkaard. Al doilea în acest clasament figurează scoțianul Sir Alex Ferguson, al cărui nume se confundă cu Manchester United, club pe banca căruia a petrecut trei decenii, perioadă în care a câștigat o grămadă de trofee. Nu trebuie uitat faptul că înainte de a debarca în „Premier League”, Sir Alex Ferguson s-a remarcat la Aberdeen, alături de care a câștigat, din postura de antrenor, Cupa Cupelor și Supercupa Europei. În top 10 cei mai buni antrenori din toate timpurile au mai fost incluși Arrigo Sacchi, Johan Cruyff, Josep Guardiola, Valeri Lobanovski, Helenio Herrera, Carlo Ancelotti, Ernst Happel și Bill Shankly. Constatăm lesne că singurii din aceștia zece aflați în activitate sunt italianul Carlo Ancelotti, în prezent la Napoli Calcio, respectiv spaniolul Josep Guardiola, în prezent antrenorul lui Manchester City. Top 50 se încheie cu francezul Jean Claude Suaudeau, care nu s-a remarcat atât prin rezultate deosebite, cât mai ales prin longevitatea la niveul băncii tehnice, antrenând-o pe Nantes Atlantique în perioada 1973-1997. Și ca jucător, Suaudeau, acum în vârstă de 80 de ani, a evoluat numai pentru Nantes.

 

Blestemul continuă

Pe locul 20 în acest clasament figurează celebrul Bela Guttmann, care a câștigat de două ori Cupa Campionilor Europeni cu Benfica Lisabona în 1961 și 1962, dar care mai înainte a activat în fotbalul românesc, la Ciocanul București! De numele lui Bela Guttmann se leagă și „blestemul” aruncat asupra celor de la Benfica Lisabona. Se spune că după câștigarea Cupei Campionilor în 1962, Benfica a refuzat să-i onoreze o sumă importantă de bani, iar Guttmann ar fi exclamat următoarele: ”Nici în o sută de ani de-acum înainte Benfica nu va mai câștiga un trofeu european”. De-atunci, Benfica nu a mai câștigat nici un trofeu în cupele europene, pierzând în schimb o grămadă de finale, respectiv 8. Rămâne de văzut când se va rupe acest…blestem și dacă el chiar există, atunci lusitanii mai au de așteptat o vreme.

 

12 ani la Universitatea Cluj

Din acest top fac parte și doi tehnicieni români: Mircea Lucescu și regretatul Ștefan Covaci. Primul figurează pe poziția 41, iar celălalt pe 43, cu toate că performanțele lui Mircea Lucescu ca antrenor nu le concurează pe cele ale lui Covaci. Lucescu are în palmares două trofee europene inter-cluburi, respectiv Cupa UEFA, câștigată cu Șahtior Donețk în 2009 și Supercupa Europei, adjudecată cu Galatasaray Istanbul în 2000. E adevărată că a fost campion în trei țări: România, Turcia și Ucraina. Numai în Ucraina a cucerit de opt ori campionatul cu Șahtior Donețk. În schimb, Ștefan Covaci a cucerit de două ori Cupa Campionilor Europeni, în 1972 și 1973, cu Ajax Amsterdam. Covaci i-a antrenat pe legendarii Johan Cruyff, Neeskens, Blankenburg și Haan. Născut la Timișoara, Ștefan Covaci a petrecut o perioadă importantă la Cluj, mai întâi ca jucător al echipei CFR, pentru care a evoluat timp de trei ani, între 1947 și 1950. După care a trecut la rivala locală Universitatea, unde a petrecut 12 ani, trei ca jucători, între 1950 și 1953, respectiv nouă ca antrenor, între 1953 și 1962. De la Cluj a plecat ca antrenor secund al primei reprezentative a României, al cărei principal a devenit în 1976. Ștefan Covaci a câștigat, ca antrenor, campionatul României în 1968 (cu Steaua București), Cupa României în două rânduri, 1969 și 1970 (tot cu Steaua București), campionatul Olandei în 1972 și 1973, Cupa Olandei în 1972, Cupa Campionilor Europeni în 1972 și 1973, Supercupa Europei în 1972, Cupa Intercontinentală în 1972 (toate cu Ajax Amsterdam), plus Cupa Greciei în 1982 cu Panathinaikos Atena. Ultima echipă antrenată a fost AS Monaco, în sezonul 1986-1987. S-a stins din viață la 12 mai 1995, la Cluj-Napoca, cu 12 zile înainte ca marea lui dragoste, Ajax Amsterdam, să redevină regina Europei, câștigând finala Ligii Campionilor după o finală cu AC Milan, arbitrată de românul Ion Crăciunescu.

 

La Cluj se odihnește unul din cei mai mari antrenori ai lumii

Dar nu pot să nu mă întreb câți clujeni știu asta? Dacă aș face un sondaj de opinie printre tinerii care confundă parcul cu mall-ul, iar telefonul cu o carte de citit, nu mare mi-ar fi mirarea să constat că cei mai mulți nici nu știu cine a fost Ștefan Covaci. Probabil că nici asocierea cu Ajax Amsterdam și Johan Cruyff nu ar constitui indicii în vederea recunoașterii. Nu s-a născut la Cluj, ci la Timișoara, dar a fost atașat de orașul nostru. După ce a renunțat la antrenorat, din cauza sănătății precare, s-a retras la Cluj. De-aici s-a mutat la Domnul și a fost înmormântat în Cimitirul Central, în celebrul Hajongard. În fotbalul mare a fost cunoscut cu numele de „Piști” Covaci. În anii 80 a scris și o carte intitulată „Fotbal total”. Mulți antrenori mari din istoria fotbalului au recunoscut că printre cei care le-au influențat carierea se află și românul Ștefan Covaci.

 

 

Lista celor mai buni 50 de antrenori din istoria fotbalului

  1. Rinus Michels
  2. Sir Alex Ferguson
  3. Arrigo Sacchi
  4. Johan Cruyff
  5. Josep Guardiola
  6. Valeri Lobanovski
  7. Helenio Herrera
  8. Carlo Ancelotti
  9. Ernst Happel
  10. Bill Shankly
  11. Matt Busby
  12. Giovanni Trapattoni
  13. Jose Mourinho
  14. Miguel Munnoz
  15. Brian Clough
  16. Marcelo Lippi
  17. Nereo Rocco
  18. Louis Van Gaal
  19. Ottmar Hitzfeld
  20. Bela Guttmann
  21. Fabio Capello
  22. Zinedine Zidane
  23. Viktor Maslov
  24. Herbert Chapman
  25. Jupp Heynckes
  26. Bob Paisley
  27. Jurgen Klopp
  28. Albert Batteux
  29. Guus Hiddink
  30. Udo Lattek
  31. Diego Simeone
  32. Arsene Wenger
  33. Vicente del Bosque
  34. Jock Stein
  35. Tele Santana
  36. Vic Buckingham
  37. Rafael Benitez
  38. Hennes Weisweiler
  39. Sir Bobby Robson
  40. Dettmar Cramer
  41. Mircea Lucescu
  42. Tomislav Ivic
  43. Ștefan Covaci
  44. Luis Aragones
  45. Frank Rijkaard
  46. Otto Rehhagel
  47. Raymond Goethals
  48. Marcelo Bielsa
  49. Antonio Conte
  50. Jean Claude Suaudeau

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie