Discreția, ca primă condiție a binefacerii

Binele nu se face cu trâmbița – acesta este unul dintre principiile după care s-a călăuzit și se călăuzește în continuare una dintre cele mai active fundații din țara noastră – Fundația Prison Fellowship România. Înființată în 1993, de Constantin Asăvoaie, cu scopul de a mobiliza și de a asista comunitatea creștină în munca cu deținuții, foștii deținuți și familiile acestora, precum și de a promova și susține îmbunătățirea sistemului corecțional din România, fundația și-a extins activitatea, de-a lungul anilor, derulând diverse proiecte de prevenire a infracționalității. Astfel, pe lângă programele din închisori, au fost construite și o serie de centre sociale, menite să îi ajute pe foștii detinuți, pe copiii și tinerii din familii dezavantajate, ori pe cei aflați, din diverse cauze, în situații limită.

”Discreția – spune acum președintele Fundației Prinson Fellowship România, dl Andrei BRIE – este o componentă a fundației, un principiu al fundației. Este, de fapt, o moștenire pe care am păstrat-o de la fostul președinte, dl Constantin Asăvoaie, care totdeauna zicea că trebuie să știm doar noi și Dumnezeu ce facem pentru aproapele nostru, pentru binele nevoiașilor”.

– Din ce am remarcat eu, Fundația Prison Fellowship România este una dintre cele mai discrete fundații din țara noastră. Nu se prea vorbește despre dvs în ziare, nu vă lăudați cu acțiunile, multe și de mare folos, pe care le desfășurați nu doar în penitenciare, ci și pentru oamenii și pentru copiii aflați în nevoie. Aveți un motiv special pentru asta sau discreția face parte din specificul muncii cu deținuții și cu persoanele aflate în dificultate?

– Discreția noastră este o discreție firească. Nu suntem o organizație comercială. În ultima perioadă au apărut foarte multe organizații și asociații care sunt foarte vizibile, emancipate, îți aduc zâmbetul pe buze, când te uiți înspre ele, fac lucruri care chiar creează un anume impact. Noi suntem o fundație în primul rând creștină, care dorește să ajute fără a-și asuma anumite credite.

– Pornind de la principiul biblic „să nu știe stânga ce face dreapta”? „Când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie”?

– Da. Este o componentă a fundației, un principiu al fundației. Noi nu încercăm să ieșim în față. Trebuie să ne adaptăm, însă, timpurilor pe care le trăim, și să le spunem oamenilor, de foarte multe ori, ce facem și de ce facem. Multă lume nu ne crede, însă. De exemplu, când le-am spus unor parteneri, unor companii, că noi asigurăm hrana pentru 250-270 de persoane, de trei ori pe zi, n-au crezut. „Cum, adică? Vă întrebăm fiindcă noi auzim doar de câte o acțiune care se face undeva prin Cluj, și se dă o masă pentru oamenii străzii, la nu știu câte luni. Iar voi nu spuneți nimănui despre ceea ce faceți, prin proiectele voastre!”. Bineînțeles că nu. Încercăm, împreună cu partenerii noștri români și străini, să impunem o anumită decență în ceea ce facem, și această decență încercăm să o insuflăm și beneficiarilor noștri. Vrem să fim modești în acțiunile noastre și să ne păstrăm această modestie și această discreție și decență.

– Într-o singură propoziție: Binele nu se face cu trâmbița.

– Exact. Este, de fapt, o moștenire pe care am păstrat-o de la fostul președinte al fundației, dl Constantin Asăvoaie, care totdeauna zicea că trebuie să știm doar noi și Dumnezeu ce facem pentru aproapele nostru, pentru binele nevoiașilor.

– Pentru a face acest bine aveți, însă, nevoie de ajutorul celorlalți, iar pentru ca acești „ceilalți” să vă ajute, trebuie, totuși, să vă faceți cunoscute proiectele. Așadar…

– Avem destul de multe proiecte în derulare. Unul dintre proiectele de suflet și unul dintre proiectele principale ale fundației este cel derulat în penitenciare. Lucrăm în 17 penitenciare din țară, în principal în zona Transilvaniei. Avem peste 320 de voluntari care lucrează cu deținuții, majoritatea fiind de la biserici, dar și grupuri de studenți de la diverse facultăți și chiar angajați ai fundației. Fac muncă de prevenție, organizează diverse activități educative cu deținuții.

Un alt proiect major al fundației este „Rețeaua Îngerilor”, prin care încercăm, pe toată perioada anului, nu doar de sărbători, să asigurăm diverse bunuri pentru copiii deținuților și pentru familiile acestora. Cea mai mare implicare a comunității în acest proiect este, însă, în perioada aceasta, fiindcă toată lumea vrea să facă un bine în preajma Crăciunului și a Anului Nou.

– Omițând, poate, că un copil are nevoie de haine și de alimente nu doar la sărbători, ci în fiecare zi din an.

– Exact asta încercăm noi să facem, să mobilizăm oamenii și în restul zilelor din an. Încercăm să ajutăm acești copii ai deținuților și când încep școala, în septembrie. Pe perioada verii îi antrenăm în tot felul de competiții, îi ducem în tabere, iar în perioada sărbătorilor pascale din nou încercăm să-i ajutăm cu diferite produse. Prin colaborarea pe care o avem cu primăriile și cu ajutorul asistenților sociali, încercăm să îi și monitorizăm, deoarece considerăm că nu este destul să le duci un pachet cu alimente sau un pachet cu rechizite sau niște jucării, ca să faci bine unor copii. Bineînțeles, ajută și lucrul acesta, dar necesar ar fi să-i monitorizezi, să-i încurajezi să frecventeze școala, să nu cadă în latura aceasta extremă în care și unul dintre părinți, sau chiar amândoi părinții au căzut.

Un alt proiect al nostru se desfășoară în șapte comunități foarte sărace, de romi. Asistenții noștri sociali se duc în aceste comunități, le identifică problemele, după care încercăm să îi ajutăm – cu alimente, haine, produse de igienă, medicamente, mobilier, o serie de produse care provin de la partenerii noștri sau sunt bunuri ale fundației.

– Alt proiect?

– Avem acel centru de zi pentru copii. Aici sunt găzduiți 35 de copii cu probleme, copii cu risc social, pe care încercăm să-i mobilizăm, să-i ajutăm, să le facem un viitor mai bun.

– Cum îi găsiți pe acești copii?

– Sunt identificați prin psihopedagogii noștri care lucrează în diferite școli; sau școlile îi îndrumă spre noi, sau câte un judecător. La fel, prin colaborarea pe care o avem cu cei de la Poliție.

– Mai aveați un centru pentru persoane fără adăpost.

– Pe acesta l-am transformat într-un centru pentru cei care ies din penitenciar.

– Spuneați, într-un interviu din 2015, că „problema cea mai mare a celor închişi nu este acolo, în penitenciar, ci după eliberare. Când sunt închişi, au o anumită siguranţă, dar după ieşirea din penitenciar începe adevărata dramă, pentru că sunt foarte multe persoane care n-au nici aparţinători, nici casă, deci n-au unde să meargă”.

– Exact. Am recondiționat vechiul centru, l-am pus la punct, și încercăm să oferim un adăpost celor care ies din penitenciar și nu au unde să se ducă.

– Ce le asigurați la acest centru?

– Absolut tot ce au nevoie: cazare, hrană, servicii de igienă, loc de muncă. Totul este gratis, ei nu trebuie să plătească absolut nimic. Trebuie doar să semneze un contract cu fundația noastră și pot să stea maxim un an, la centru. În acel an sunt obligați prin contract să-și deschisă un cont la bancă, unde să-și depună lunar jumătate din salariul pe care îl primesc. În acel an nu au dreptul să scoată banii de la bancă, pentru ca atunci când pleacă de la centru să aibă pusă deoparte o sumă de bani cu care mai apoi să-și poată plăti o chirie și să-și poată asigura, o vreme, cele necesare traiului. Centrul acesta va fi disponibil din februarie, anul viitor.

– Aveați și un centru pentru copiii străzii…

– În spațiul unde am avut centrul de copii am făcut un centru de urgență, unde primim persoane sau familii în dificultate, care pentru o perioadă scurtă de timp au nevoie de un loc unde să stea. Apare o problemă într-o familie, mama și copilul nu au unde să se ducă sau, Doamne ferește, îi ia foc, cuiva, apartamentul. Pot să stea la noi o perioadă scurtă de timp, fără să plătească nimic; desigur, în baza unei anchete sociale pe care o fac asistenții noștri sociali.

– S-a întâmplat, până acum, să aveți probleme cu persoanele pe care le-ați adăpostit în centrele fundației, după ce au ieșit din penitenciar?

– Probabil vă va surprinde să aflați că nu. Dintre persoanele private de libertate care s-au eliberat și au fost beneficiarele noastre, cam 90-95% s-au integrat și au avut o perioadă bună de timp petrecută în centrele fundației. Foarte greu, însă, e să lucrezi cu copiii. Cu copiii lucrezi foarte greu, mai ales cu cei care provin din familii dezorganizate sau care vin din casele de copii.

– Ce nu funcționează în cazul lor?

– După părerea mea strict personală, colectivitatea. Să aduni copiii aceștia complet diferiți într-un singur loc și să-i ții acolo, împreună, asta nu funcționează niciodată. Și noi, în familie, avem dificultăți în a ne crește copiii, dar să ții 30-35 de copii care își au, fiecare, individualitățile lor, obiceiurile lor, pornirile lor…, este foarte greu.

– Mai aveți și alte proiecte, decât cele amintite deja, în derulare?

– Un proiect de suflet, pe cale de a se finaliza, este cantina noastră socială. Aceasta a intrat în renovare, în iulie, și de atunci tot lucrăm la ea, pentru că este o investiție majoră. Încercăm să o îmbunătățim, să o aducem la standarde europene, și să găsim o variantă în care și oamenii din afară, adică cei care nu sunt beneficiarii fundației, să poată lua masa acolo; desigur, contra cost.

– Dar pentru asistații dvs hrana rămâne gratis, bănuiesc.

– Pentru asistații noștri este gratis. Pentru cei din afară însă, care vor dori să mănânce la cantina noastră, va fi o sumă modestă, pe care o vom folosi apoi pentru autofinanțarea proiectului. Faptul că oricine va putea lua masa la cantina noastră ne va ajuta și în ce privește imaginea pe care cei din afară o au despre hrana care se dă săracilor, să spun așa. Adică, fiecare va putea să vadă că acel meniu care i se servește lui îi este servit și beneficiarului fundației. Pe de altă parte, prin masa pe care o va servi la cantina noastră socială, oricare cetățean va ajuta un alt cetățean, un om aflat în nevoie, să mănânce.

– Câte porții de hrană pregătiți zilnic la cantina fundație?

– Am pregătit 250-270 de porții, zilnic. Acum o să fie 450-500 de porții pentru beneficiari, plus încă vreo 300 de porții pe care o să le servim contra cost. Sperăm și ne rugăm la Dumnezeu să ne ajute să terminăm lucrările, ca să putem să deschidem această cantină la sfârșitul lui ianuarie 2018.

– V-am întrebat de proiecte, dar trebuie să vă întreb și cine vă asigură fondurile pentru derularea acestor proiecte.

– Majoritatea vin din sponsorizări, de la partenerii noștri. Avem parteneri în Marea Britanie, în Suedia, în Olanda, în Germania. Sunt companii, biserici, dar și alte fundații. Încercăm să găsim și metode de autosusținere. În urmă cu două luni am deschis un magazin social, de mobilă, care este provenită din Suedia. Magazinul nostru este la Expo Transilvania, vinde mobilă nouă, iar toți banii proveniți din vânzare sunt folosiți pentru proiectele fundației. Mai avem un magazin social pe str. Aurel Vlaicu, unde vindem haine, încălțăminte, jucării pe care le primim tot așa, de la un alt partener din Suedia.

– Ce este cel mai greu în munca dvs, a celor de la Fundația Prison Fellowship România?

– Să găsim fonduri pentru funcționare.

– Colaborarea cu instituțiile statului, cum apreciați că este?

– Colaborăm destul de bine. Cel puțin cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca avem o colaborare foarte bună. Încercăm să facem proiecte comune, să găsim acele ”zone” în care noi putem să-i ajutăm sau ei, la rândul lor, ar putea să ne ajute.

– Câți voluntari are, în prezent, fundația și de unde provin ei?

– Mă bucur să spun că avem foarte mulți voluntari. Cel puțin în penitenciare avem peste 300, plus alți 200 care ne ajută în diferite alte proiecte ale fundației.

Anul acesta, peste 16.000 de copii, dintre care mai mult de 9.000 de copii cuprinși în proiectul ”Rețeaua Îngerilor”, au primit pachete de Crăciun – haine, alimente, jucării. Este foarte ușor să găsim voluntari care să pregătească aceste pachete, dar trebuie să vă spun că este foarte greu să găsim voluntari care să și ducă la destinație pachetele, pentru că trebuie mers până la Sighet, până în capătul județului Satu Mare; sunt foarte multe zone unde trebuie să ajungă aceste pachete, sunt și trasee dificile, sau foarte lungi. Colaborăm cu multe alte organizații și asociații în această muncă, de distribuire a pachetelor către copiii deținuților, dar avem nevoie și de voluntari care să vină și să le ducă la destinație. Bisericile ne ajută și ele foarte mult. Ortodox fiind, mă bucur să pot spune că și Biserica Ortodoxă a început să se implice mai mult în proiectul „Rețeaua Îngerilor”.

– Care-i partea cea mai frumoasă a muncii dvs?

– Toți cei din echipa noastră se bucură atunci când văd rezultatele. Rezultatele sunt cele mai importante – lăsând la o parte dificultățile, lăsînd la o parte nopțile nedormite sau situațiile neprevăzute care apar de-a lungul timpului. Eu zic că rezultatele sunt cele care te motivează să mergi mai departe, faptul că vezi, efectiv, că ceea ce faci tu, contează.

– Proiecte pentru 2018…?

– Încercăm să ne stabilizăm, după perioada de reorganizare financiară. Sperăm să deschidem cât mai repede cantina socială și, totodată, încercăm să identificăm noi probleme ale comunității, pentru a vedea apoi cum putem să ne implicăm.

M. TRIPON