Deputatul Adrian Oros: PSD produce fake news cu legume și fructe

Vicepreședintele PNL, deputatul Adrian Oros susține că verificările declanșate pentru legumele și fructele care intră în țară de către ANSVSA și alte instituții au exclusiv scop electoral. „Există argumente ferme pentru acest lucru. Guvernarea PSD încearcă să facă acum, în 2-3 zile, ceea ce ar fi trebuit să facă în mai bine de doi ani de zile. Asta înseamnă că timp de doi ani de guvernare PSD, românii au consumat legume și fructe neverificate din punct de vedere al calității și a prezenței reziduurilor de pesticide. A fost nevoie de îndemnul lui Dragnea, acum la început de campanie electorală, ca instituțiile abilitate, înțesate cu pesediști să-și facă treaba. Domnule Dragnea, să fii patriot înseamnă să-ți faci datoria acolo unde ești, în fiecare zi. Nu poți fi patriot din când în când sau doar la început de campanie electorală”, a spus deputatul Oros. Liberalul susține că rezultatele controalelor comunicate oficial de către ANSVSA sunt derizorii. „Niciuna dintre neconformitățile constatate și sancționate de ANSVSA nu au legătură cu prezența rezidurilor de pesticide anunțat în mod pompos în acțiunea Demetra.

Comunicatul ANSVSA evidențiază: lotizări necorespunzătoare, mijloace de transport necorespunzătoare, etichetare neconformă, lipsa autorizației de funcționare etc.

Deci ”verificarea la sânge” nu este decât un control banal, iar acțiunea de control la vamă, cu tiruri blocate, nu este una serioasă. Nici nu aveau posibilitatea tehnică ca într-un timp atât de scurt să facă determinări de pesticide pentru toate transporturile, mai ales că laboratoarele de analiză acreditate, ale ANSVSA si MADR sunt subfinanțate’’, a explicat parlamentarul liberal clujean.

Vicepreședintele PNL  mai arată că propaganda electorală a Partidului Social Democrat creează panică și pune la îndoială  întreg Programul de Supraveghere și Control în domeniul siguranței alimentelor, un program oficial, permanent, amplu și comun al ANSVSA, al Ministerului Sănătății și al Ministerului Agriculturii, program care este auditat periodic și de Comisia Europeană. „Program care se referă și la monitorizarea reziduurilor de pesticide din legume și fructe. Să înțelegem că în cei doi ani de guvernare PSD-ALDE, acest program nu a fost aplicat? Ultimul raport oficial publicat de aceste instituții a fost în anul 2016. Nu știm ce idei va mai avea Liviu Dragnea în viitoarele săptămâni de campanie, dar ne putem aștepta la orice aberații. De aceea vă recomandăm să tratați cu neîncredere toate aceste acțiuni de „control la sânge”, în diverse domenii. Ele tind să devină metoda electorală favorită a PSD în alegerile din 2019: o încordare a mușchilor în fața camerelor de luat vederi și … cam atât. În rest, incompetență și incapacitate guvernamentală”, a menționat Adrian Oros.

C.P.

Articole din aceeasi categorie