De la tradiţia istorică la afirmarea principiului autodeterminării naţionale. Basarabia 27 martie 1918 (II)

Proiectul editorial realizat de ziarul Făclia de Cluj şi Universitatea „Babeş-Bolyai” în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri continuă cu a doua parte a analizei istoricului dr. Florin Nicolae Ardelean privind unirea Basarabiei cu România. Specialistul din cadrul Direcţiei Patrimoniu Cultural Universitar a UBB prezintă împrejurările în care s-a realizat actul de la 27 martie 1918, precum şi deciziile luate ulterior pentru integrarea Basarabiei în cadrul instituţional şi administrativ al României.

În contextul existenţei unui stat independent, condus de instituţii legitime, pasul către unirea cu România s-a făcut în conformitate cu valorile democraţiei şi cu principiul autodeterminării popoarelor. Sunt demne de remarcat iniţiativele locale care au susţinut unirea Basarabiei cu România. La începutul lunii martie 1918, un grup de 18 ţărani, reprezentanţi ai zemstvei (adunare reprezentativă locală) din Bălţi, îşi exprimau hotârârea de unire cu Regatul României. Hotărâri similare au fost luate în Soroca şi Orhei.

În după-amiaza zilei de 27 martie/9 aprilie 1918 a avut loc şedinţa Sfatului Ţării, în care a fost adoptată hotărârea de unire. La Chişinău a fost prezent şi premierul Alexandru Marghiloman, care a oferit garanţii în privinţa implementării reformei agrare (împroprietărirea ţăranilor). Tot în cadrul acestei şedinţe a fost cooptat în Sfatul Ţării şi Constantin Stere.

Onisifor Ghibu

Încă de la începutul şedinţei, primul-ministru Marghiloman a ţinut un discurs ce exprima cât se poate de clar atitudinea României faţă de problema unificării: „În vremurile tulburi pentru Republica Moldovenească, când tânărul stat s-a adresat României după ajutor, dânsa, ca o mamă iubitoare, care a auzit glasul cunoscut al fiului său, n-a stat la îndoială de a-i sări în ajutor. Toate clasele, toate partidele, ca un om, au alergat într-acolo, unde i-a chemat datoria lor şi vocea sângelui. Şi astfel, astăzi, culegem roadele muncii dumneavoastră, a fiilor credincioşi poporului şi a patrioţilor, care au lucrat pentru folosul şi mărirea poporului nostru şi a României întregi”.

În hotărârea de unire era susţinută menţinerea autonomiei provinciale a Basarabiei, alegerea unui sfat prin vot universal, drepturi democratice (recunoaşterea minorităţilor, libertate personală, a tiparului, a cuvântului, libertatea religioasă etc.), precum şi reprezentarea proporţională a Basarabiei în Parlamentul României.

Nu a existat o unanimitate în ceea ce priveşte decizia de unire a Basarabiei cu România. Rareori, într-o instituţie legislativă constituită pe principii democratice, deciziile sunt luate în unanimitate. Voturile negative, abţinerile, dezbaterile, propunerile divergente, toate acestea constiuie manifestări normale într-o instituţie formată pe valori democratice. Liderul grupării ţărăneşti din Sfatul Ţării s-a declarat în favoarea menţinerii Republicii Democratice Moldoveneşti. Deputatul german von Lesch a ţinut să menţioneze că se va abţine de la vot deoarece nu era sigur de poziţia oficială a etniei pe care o reprezenta. O poziţie similară au avut şi reprezentanţii bulgarilor şi găgăuzilor. Au fost deputaţi ruşi şi ucrainieni care au refuzat să participe la vot sau au propus organizarea unei Adunări Constituante. Deputatul polonez Dudkevici şi-a declarat în mod deschis adeziunea faţă de decizia majorităţii româneşti. În cele din urmă, rezoluţia Blocului Moldovenesc, ce susţinea unirea Basarabiei cu România, a fost adoptată cu o majoritate semnificativă: 86 de deputaţi au votat pentru, 3 împotrivă, 36 s-au abţinut, iar 13 au fost absenţi de la şedinţă. După desfăşurarea votului şi anunţarea rezultatelor, primul ministru Marghiloman a rostit un scurt discurs prin care accepta Declaraţia de Unire, în numele guvernului român.

Constantin Stere

Hotărârea de unire a fost urmată de un lung şi dificil proces de integrare a Basarabiei în cadrul instituţional şi administrativ al României. La scurt timp după adoptarea declaraţiei de unire, o delegaţie basarabeană a calătorit la Iaşi pentru a participa la manifestaţiile dedicate acestui eveniment, precum şi la o întâlnire cu regele Ferdinand. În data de 3/16 aprilie 1918, Sfatul Ţării l-a ales preşedinte pe Constantin Stere, iar Ion Inculeţ şi Daniel Ciugureanu au fost desemnaţi ca miniştri ai Basarabiei în Guvernul României.

La 16/29 noiembrie 1918, guvernul român a promulgat o nouă lege electorală pentru Basarabia şi Vechiul Regat. A fost un prim pas către înfăptuirea reformelor democratice, menţionate atât de des în documentele oficiale şi discursurile generaţiei de basarabeni care au înfăptuit unirea din 27 martie 1918. Odată ce basarabenii au primit garanţia implementării reformelor democratice pe care le doreau, s-a făcut un nou pas spre desăvârşirea şi consolidarea unirii.

Astfel, în data de 27 noiembrie/ 10 decembrie, Sfatul Ţării a adoptat o nouă declaraţie de unire, prin care se renunţa la condiţiile stabilite prin declaraţia din 27 martie. În urma acestei declaraţii de unire necondiţionată, Sfatul Ţării a fost dizolvat, făcându-se astfel un pas important în vederea integrării administrative şi instituţionale a Basarabiei în statul român.

Unirea din 1918 nu a mulţumit pe toată lumea, mai ales că întreaga ţară se confrunta cu mari dificultăţi economice, cauzate de pierderile materiale şi umane suferite în timpul războiului. Trebuie însă remarcat faptul că şi alte minorităţi basarabene, precum evreii şi germanii, şi-au exprimat în mod oficial adeziunea faţă de unirea cu România, pe parcursul anului 1919.

Recunoaşterea internaţională a fost o altă încercare majoră pentru unirea din 27 martie 1918. În cadrul Conferinţei de Pace de la Paris, problema Basarabiei a fost dezbătută de către „Comisia pentru Afacerile Română şi Iugoslavă”. Reprezentanţii Franţei şi ai Marii Britanii au susţinut în mod deschis recunoaşterea unirii Basarabiei cu România. Ceilalţi delegaţi au acceptat această propunere cu condiţia includerii în tratat a unor clauze privind respectarea drepturilor minorităţilor. Uterior, raportul comisiei a fost contestat de către diplomatul american Robert Lansing. Respectând directivele preşedintelui Wilson, Lansing a declarat că ţara sa refuză să se implice în divizarea fostului Imperiu ţarist, în lipsa unui guvern rusesc legitim. La 28 octombrie 1920, Marea Britanie, Franţa, Italia şi România au semnat un tratat prin care era recunoscută unirea Basarabiei cu România. Reprezentantul Japoniei şi-a adăugat semnătura două zile mai târziu, în data de 30 octombrie. Atitudinea SUA faţă de problema Basarabiei s-a menţinut şi în perioada următoare, acest stat refuzând să semneze tratatul.

Ratificarea tratatului s-a făcut cu mare întârziere şi a fost incompletă. A fost nevoie de câţiva ani de negocieri suplimentare pentru ca reprezentanţii marilor puteri să accepte intrarea în vigoare a prevederilor tratatului. Marea Britanie a ratificat tratatul la 12 aprilie 1922, România la 19 mai 1922, Franţa la 24 aprilie 1924 şi Italia la 23 mai 1927. Japonia a refuzat să ratifice tratatul deşi avea interese similare cu România. România şi Japonia erau singurele monarhii vecine cu Rusia bolşevică şi aveau în comun interesul pentru apărarea principiului dinastic. Diplomaţia niponă a tergiversat ratificarea tratatului, motivând necesitatea menţinerii bunelor relaţii cu Rusia din raţiuni economice (convenţia de pescuit de care depindea alimentaţia populaţiei din nordul Japoniei, concesiunile siberiene şi căile ferate manciuriene).

Unirea din 27 martie 1918 a fost rezultatul iniţiativelor venite din rândul populaţiei basarabene, iniţiative ce au găsit înţelegere şi sprijin în România. Procesul unificării s-a făcut în contextul afirmării la nivel mondial a unor valori democratice fundamentale, dintre care o influenţă covârşitoare a avut-o principiul autodeterminării popoarelor. În anul 1918, când războiul se apropia de sfârşit şi lumea se gândea la pace, au fost făcute planuri pentru reorganizarea lumii pe principii mai bune, pe respectarea vieţii, a valorilor naţionale şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Aceste planuri erau împărtăşite şi de generaţia care a înfăptuit unirea românilor din anul 1918.

Dr. Florin Nicolae Ardelean, Direcţia Patrimoniu
Cultural Universitar,
Universitatea Babeş-Bolyai.

Bibliografie:

Gheorghe I. Brătianu, Basarabia. Drepturi naţionale şi istorice, Bucureşti, 2004.

Gheorghe E. Cojocaru, Integrarea Basarabiei în cadrul României (1918-1923), Bucureşti, 1997.

Gheorghe E. Cojocaru, Sfatul Ţării. Itinerar, Chişinău, 1998.

Sursa fotografiilor:

Constantin Stere – www.romaniancentenary.org

Onisifor Ghibu în 1934 – „Gazeta Ilustrată”, Cluj

Membrii Sfatului Ţării în 27 noiembrie 1918 – enciclopediaromaniei.ro