De de ce le lipsește liderilor politici maghiari cultura politică modernă despre stat

Reputatul istoric clujean Vasile Pușcaș susține în cartea „Trianon, Trianon”, publicată recent la Editura Școala Ardeleană, că este tot mai evident faptul că actualul episod „Trianon-100”, inițiat la Budapesta, a avut ca principală țintă România. Expertul în afaceri europene și relații internaționale remarcă faptul că în ultimul deceniu, liderii Ungariei au călătorit în Transilvania mai mult ca niciodată și că, spune universitarul,  aproape de fiecare dată au transmis mesaje jignitoare la adresa populației majoritare din această provincie a României, ca și a istoriei naționale a românilor.

Fostul negociator șef al României cu UE arată că pe fondul lipsei oricărei inițiative consistente de politică internă și externă și a unei stări de spirit îndreptată la București doar spre supraviețuire, Viktor Orbán și susținătorii lui din Ungaria și România au emis mesaje confruntaționale care să dea ungurilor sentimentul că este răzbunată umilirea suferită de Budapesta după Primul Război Mondial și mai ales tratamentul la care a fost supusă de Cei Mari, în 1919-1920. „Mulți observatori occidentali au remarcat calea neo-horthistă îmbrățișată de Budapesta și în ceea ce privește „înconjurarea” României cu „jaloane” dirijate de o Mare Putere care și-a permis modificarea frontierei cu un stat vecin. Este o metodă pe care și Horthy a practicat-o în anii 1936-1940. Așa cum arată studiile sociologice recente, această politică a Budapestei generează o reacție de opinie care se poate transforma în bumerang atât din partea populației maghiare din Transilvania, dar și a cetățenilor României. Și în niciun caz nu este în spiritul apartenenței celor două țări la NATO și UE, organizații care promovează cooperarea și pe care Ungaria le-a sfidat deschis în ultimii ani”, afirmă Vasile Pușcaș, avertizând că dacă România continuă a pleda pentru „spiritualizarea granițelor” cu Ungaria, Budapesta vrea doar să profite pentru a-și tempera trauma istorică legată de Trianon.

Comportament menit să prelungească starea conflictuală

Istoricul clujean remarcă faptul că, după Primul Război Mondial, în virtutea spiritului revanșard, elita politică ungară a derulat un  comportament menit să prelungească starea conflictuală și să creeze mișcări politice radicale, naționaliste, xenophobe și rasiste, precizând că această abordare continua și astăzi.

„Într-o foarte recentă și amplă reconstituire istoriografică a primilor ani postbelici, Jean-Yves Le Naour constata că Budapesta a introdus sentimentul de umilință pe care l-ar fi simțit la semnarea Tratatului de la Trianon (4 iunie 1920) în memoria pe termen lung a populației maghiare, ca dovadă a respingerii prevederilor lui teritoriale. Această abordare ar continua și astăzi, arată istoricul francez, când premierul „conservator populist” Viktor Orbán, „a flatat naționalismul” prin decizia (2012) de a transforma ziua de 4 iunie într-o așa-numită „zi a unității naționale”10. Ceea ce ar vrea să fie un mesaj al naționaliștilor de la Budapesta că nu înțeleg procesele istorice derulate la finalul Primului Război Mondial și nici cele din ultimul veac”, explică expertul în relații internaționale.

Reîntoarcerea la un trecut mitologizat

Vasile Pușcaș afirmă că la finalul Marelui Război liderii politici de la Budapesta au refuzat să privească spre viitor, să construiască un stat național bazat pe concepția democrației, preferând o reîntoarcere la un trecut mitologizat. „Printre aceste importante transformări care se anunțau în Europa Centrală, la sfârșitul războiului, era și avansul democrației, care exprima calea viitorului, fiind repudiată teocrația, care reprezenta trecutul. Națiunile oprimate din Imperiul Habsburgic și Imperiul Țarist au optat pentru constituirea propriilor state naționale ori încorporarea în state naționale deja existente. Așa au apărut state noi, precum Cehoslovacia, Ungaria, Austria etc. sau au fost incluse populații și teritorii cu caracteristici etnice și istorice similare în state precum România. Mai ales constituirea noilor state naționale a solicitat un efort deosebit politic și organizatoric. Până și Austria, care-și regăsea cu greu o identitate națională în constituența austriacă, a reușit să-și viabilizeze alcătuirea statală deși în primii ani postbelici exista un scepticism sporit. Ungaria a fost recunoscută de împăratul Carol ca stat independent, la sfârșitul anului 1918, ceea ce era o dovadă în plus că statul ungar nu a existat la acea dată. Însă liderii politici de la Budapesta au refuzat să privească spre viitor, să construiască un stat național bazat pe concepția democrației, preferând o reîntoarcere la un trecut mitologizat (inclusiv intrarea lui Horthy în orașele ungurești, în 1919, a fost asemuită cu cucerirea lui Árpád). În felul acesta, elita politică și intelectuală ungară a prelungit criza identitară națională și a refuzat o proiecție a viitorului care să dea substanță democratică noului stat ungar. Unui astfel de scop a fost instrumentată întreaga activitate politică internă și externă a Budapestei încă înainte de a se sfârși conflagrația și a continuat cu intensitate crescută în timpul Conferinței de pace și după aceea. Evident că imaginea de „cuceritori” pe care o întreținea propaganda ungară postbelică nu avea conținut decât mitologic atâta timp cât Ungaria era tratată ca stat învins de către Conferința de pace”, spune Vasile Pușcaș.

Cuvintele de ordine în cercurile nobiliare maghiare

Istoricul clujean mai arată că naționalismul și revizionismul au fost cuvinte de ordine în cercurile nobiliare și militare ungare încă înainte ca delegația ungară să meargă la Pari iar „aventura bolșevică” din 1919 a fost „mai degrabă o tentativă de șantaj al Occidentului cu amenințarea Rusiei Sovietice”.

„Un observator atent al regiunii, R.V. Burks, nota chiar că o astfel de tactică a fost adoptată de elita ungară și la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, interesul pentru iredentismul ungar fiind primordial, o alianță a naționalismului ungar până și cu comunismul fiind o posibilitate de durată20. Așa cum s-a dovedit o opțiune de alianță și cu nazismul și fascismul. Iar astăzi cu iliberalismul pe care, nu întâmplător, Viktor Orbán nu l-a anunțat din Budapesta, ci dintr-o localitate situată în Transilvania”, subliniază universitarul.

Fostul negociator al României cu Uniunea Europeană mai afirmă că instalarea lui Miklós Horthy la cârma Ungariei a fost un mesaj clar pentru restaurație iar operațiunea guvernului Viktor Orbán, după 2012, de a repune pe tapet vinovăția Tratatului de la Trianon și de reabilitare a personalității și faptelor lui Horthy a continuat propagarea doctrinei politice care a fost supralicitată în toată perioada interbelică.

Potrivit istoricului clujean, faptul că Tratatul de la Trianon a fost văzut de liderii maghiari ai epocii și de cei de după 1989 ca pe o „catastrofă națională” arată că acestora le lipsea cultura politică modernă despre stat. „Și, culmea pervertirii raționalității, pentru a-și susține mitologia statală greu de argumentat prin doctrina Coroanei Sf. Ștefan, liderii politici și mulți intelectuali maghiari au acuzat noile state naționale din zonă de mitologizarea istoriei lor naționale. Demers care nu era altceva decât continuarea acțiunilor Budapestei din secolul al XIX-lea de respingere a ideii naționale ca element major al schimbărilor în Europa, desigur și în Europa Central-Sud-Estică. Dovadă că nu au înțeles acest lucru este nervozitatea continuă de după 1989, când au interpretat dezmembrarea fostei Iugoslavii și Cehoslovaciei ca o ocazie pentru Ungaria de a scăpa de „dictatul de la Trianon” și nu ca o prelungire a aceleiași idei naționale care a favorizat crearea statelor naționale în zonă, la sfârșitul Primului Război Mondial”, susține expertul clujean în relații internaționale. Universitarul crede că peste puțin timp, când ungurii vor celebra trecerea a 500 de ani de la o altă traumă istorică, cea a bătăliei de la Mohács (1526), vor avea tăria să recunoască faptul că atunci a fost sfârșitul statului medieval ungar care nu a mai reînviat niciodată.

„Serbările „milenare” de la sfârșitul secolului al XIX-lea au fost doar expresia frustrării că nici habsburgii nu au recunoscut statalitatea maghiară”, precizează istoricul, adăugând că un stat ungar a reapărut doar în contextul reconfigurărilor din Europa Centrală, la sfârșitul Primului Război Mondial iar Tratatul de la Trianon a fost documentul juridic internațional care a readus la istorie noul stat ungar.

Universitarul atrage atenția că politizarea istoriei și a memoriei publice în Ungaria postcomunistă au fost prilejuri folosite de grupări politice de dreapta și extrema dreaptă pentru a lansa, chiar la linia de frontieră din interiorul Schengenland, pretenții teritoriale asociate Ungariei pre-Trianon.

Cosmin PURIȘ