Cursă caritabilă, prin Africa

Doi clujeni antreprenori și cu spirit de aventură vor parcurge aproape 9000 km prin Africa, într-o misiune umanitară inedită. Participând la raliul Budapesta-Bamako, cea mai mare cursă de off-road din lume, Albert Deak și Cătălin Priscorniță își propun să echipeze mii de copii din Sierra Leone cu ghiozdane școlare, donate de copii din Transilvania.

„Scopul acestei aventuri pe patru roți la tropice este donarea a câteva mii de ghiozdane școlare complet echipate cu materiale didactice pentru copiii din Sierra Leone – una din cele mai sărace țări din lume, cu lipsuri masive de materiale școlare, lucru care face ca peste 25% dintre copii să nu urmeze o formă de învățământ. Sierra Leone e o țară ce abia și-a revenit dintr-un sângeros război civil, ce a lăsat cicatrici adânci, în special în rândul copiilor. Firavul sistem de învățământ a fost pus la pământ, cu peste 1200 de școli distruse și 67% din copii de vârstă școlară fără nici un fel de educație. Peste 25% dintre copii nu urmează vreo formă de învățământ, deși școala primară este gratuită și obligatorie, conform raportului UNICEF. Acest lucru se datorează lipsurilor însemnate, începând de la ghiozdane și materiale didactice, până la clădiri adecvate pentru școli și personal calificat. Nu este neobișnuit ca patru sau cinci elevi să împartă o singură carte” – informează echipa „Transilvania 4 Sierra Leone”.

Cei doi clujeni vor lua startul în 31 ianuarie, de la Budapesta, în ceea ce se anunță a fi cel mai lung, solicitant și aventuros traseu al cursei Budapesta-Bamako, urmând o parte din vechile rute ale celebrului raliu Paris-Dakar.

”După săptămâni de planificări, am reușit să punem la punct toate detaliile tehnice și organizatorice ale cursei. Vom avea parte de un traseu plin de provocări și neprevăzut, ce ne va pune la încercare spiritul de echipă și coeziunea, dar și abilitățile tehnice și cunoștințele de navigație”, declară Deak Albert, bioenergoterapeut și antreprenor, pasionat de curse off-road și cu un impresionant palmares sportiv în curse de anduranță pe mai multe continente. Ei se vor deplasa cu o maşină Toyota Land Cruiser HDJ80, alintată „Bestia”, cu un istoric bogat de trasee extreme, special echipată pentru expediţii în deşert. La finalul celor 9000 km, după o cursă de 17 zile în care se vor putea încrede doar în forțele proprii, vor ajunge în Freetown, capitala republicii Sierra Leone. Acolo vor fi distribuite comunităților locale donațiile aduse.

”Pe lângă spiritul de aventură, avem și o profundă motivație caritabilă. Printr-un program unic de mobilizare, ne propunem să echipăm mii de școlari din Sierra Leone cu ghiozdane pline cu materiale didactice, toate donate și pregătite de copii de aceleași vârste din orașele Transilvaniei”, declară Cătălin Priscorniță, antreprenor și CEO al grupului de firme Blitz, pasionat de trasee off-road și cu multă experiență în decizii dificile și rezolvarea unor situații limită.

O astfel de expediţie necesită un efort financiar considerabil, în jur de 30,000 euro, pentru acoperirea costurilor de echipamente, cheltuieli legate de transport, combustibil, reparații, materiale, precum și o doză mare de neprevăzut. Echipa Transilvania 4 Sierra Leone se bazează pe contribuții financiare din partea comunității de afaceri clujene pentru acoperirea costurilor logistice, precum și pe donații constând în ghiozdane din partea școlilor, angajaților din companii, și a tuturor persoanelor generoase.

Orice persoană ori instituție poate dona: ghiozdanul propriu-zis, rechizite școlare (caiete, pixuri, creioane, carioci, penare, liniare, radiere, etc.), jucării de dimensiuni reduse, un desen făcut de copil pentru prietenul său african, o scrisoare în limba engleză ori o fotografie a copilului, cu dedicație. Ghiozdanele vor fi colectate în centre accesibile în Cluj-Napoca, dar și în alte orașe din Transilvania: Biroul Blitz Imobiliare, Cluj-Napoca Piata 1 Mai nr. 4-5; Biroul Blitz Imobiliare, Florești, str Eroilor nr 21; Biroul Blitz Imobiliare, Brașov, str. Mihail Kogălniceanu nr. 15; Târgul de Crăciun, Cluj-Napoca, Piața Unirii (stand dedicat, începând cu 22 noiembrie 2019). Echipa va asigura colectarea ghiozdanelor de la companiile și instituțiile ce vor sprijini proiectul. În următoarea perioadă, echipa își propune să mobilizeze comunitatea locală printr-o largă rețea de parteneriate, pentru strângerea contribuțiilor financiare, precum și a miilor de ghiozdane.

Articole din aceeasi categorie