Cum justifică reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj nerespectarea obligaţiilor în cadrul proiectului cu Fundaţia SERA

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj susţin că nerespectarea obligaţiilor pe care le au în cadrul proiectului derulat în parteneriat cu Fundaţia SERA România pentru construirea unui centru terapeutic destinat persoanelor cu handicap din zona Huedinului se datorează faptului că amplasamentul pe care urma să fie construit centrul era situat în zona reglementată drept zonă verde de protecţia a apelor în oraşul Huedin. „În ceea ce priveste stadiul implementării convenţiei de asociere între Judeţul Cluj, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj şi Fundaţia SERA România, vă aducem la cunoştinţă faptul că, obiectul convenţiei nu s-a realizat până la acestă dată deoarece s-a constatat, în timpul realizării documentaţiilor, că amplasamentul pe care urmau să fie construite imobilele respective era situat în zona reglementată drept zonă verde de protecţie a apelor în oraşul Huedin. În vederea materializării acestui obiectiv, a fost încheiat la data de 20.06.2018 un contract de servicii pentru întocmirea documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul – cadru al documentaţiilor tehnico – economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice. După întocmirea acesteia vor fi parcurse următoarele faze de proiectare în vederea realizării investiţiei”, au transmis ziarului Făclia reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj.
Precizăm că reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj şi cei ai DGASPC Cluj au încheiat în 2015 o convenţie de asociere cu Fundaţia SERA România în vederea înfiinţării la Huedin a unui centru de recuperare pentru copilul cu handicap şi a două case de tip familial. Conform documentului, Fundaţia SERA România se obliga să construiască două case de tip familial şi să asigure amenajarea şi dotarea acestora. Pentru asta fundaţia s-a angajat să vină cu o finanţare de 660.000 euro. La rândul său, Consiliul Judeţean s-a obligat să pună la dispoziţie terenul necesar construirii celor doua case de tip familial, să ia măsuri pentru încetarea activităţii Centrului de Plasament Speranţa şi să reintegreze în familiile naturale sau socioprofesional un număr de 10 copii, actualmente ocrotiţi în cadrul centrului. Totodată, Consiliului Judeţean Cluj i-a revenit sarcina de a construi un centru de recuperare pentru copilul cu handicap, precum şi amenajarea şi dotarea acestuia. În cadrul acestui centru ar urma să se asigure servicii de terapie specializată precum kinetoterapie, fizioterapie sau masaj destinate tinerilor sau persoanelor adulte ce nu pot fi instituţionalizate dar au nevoie de asemenea proceduri. La doi ani de la semnarea convenţiei de asociere, mai exact în noiembrie 2017, ziarul Făclia arăta că Fundaţia Sera a reuşit să-şi îndeplinească obligaţiile asumate, construind casele familiale şi să le predea. În schimb, arăta ziarul nostru, Consiliul Judeţean Cluj şi DGASPC, principalele instituţii clujene cu atribuţii în domeniul asistenţei publice sociale, nu au respectat înţelegerea, riscând să plătească penalităţi de 660.000 euro. Termenul de predare a centrului de recuperare a fost finalul lui decembrie 2017 însă cei de la Consiliul Judeţean nu au ţinut cont de acest lucru, situaţia fiind neschimbată şi în prezent.Mai mult, Consiliul Judeţean şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj şi-au pasat, în tot acest timp, problema de la una la alta.
C.P.

Articole din aceeasi categorie