Cum au votat basarabenii la secţia de votare din Cluj-Napoca

La secţia de votare nr 59/71, organizată la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca în contextul alegerilor parlamentare din Republica Moldova, şi-au exprimat opţiunea electorală pe parcursul zilei de duminică 1050 de cetăţeni moldoveni. Pentru prima dată în Republica Moldova, cei 101 deputaţi sunt aleşi în baza sistemului electoral mixt, o combinaţie între sistemul reprezentării proporţionale şi cel majoritar. Dintre cei care au fost duminică secţia de votare din Cluj-Napoca, 921 au votat cu Blocul ACUM, iar în cadrul votului uninominal 924 de cetăţeni moldoveni au votat cu Maia Sandu, candidatul acestei formaţiuni în cadrul Circumscripţiei 50 Vest de Moldova. Partidul Democrat din Moldova a obţinut la Cluj-Napoca 25 de voturi, Partidul Liberal, 22 de voturi, iar Partidul Socialiştilor 20 de vouri. Cât priveşte votul uninominal, Maia Sandu a fost urmată de camdidatul independent Oleg Brega cu 36 de voturi şi Olga Coptu(PDM) cu 24 de voturi. Marea majoritate a celor care s-au prezentat să voteze la Cluj-Napoca sunt studenți în centrul universitar Cluj-Napoca, însă au fost persoane cu drept de vot venite din Mureș, Maramureș și Bistrița-Năsăud. Procesul de vot a început la ora șapte și s-a încheiat la ora 21, fără să se înregistreze incidente. Câteva zeci de cetățeni moldoveni care s-au prezentat la secția de votare nu și-au putut exercita dreptul de vot din cauză că aveau pașapoartele expirate iar legea nu permite ca în afara Republicii Moldova să se poată vota cu cartea de identitate. Potrivit datelor publicate de Comisia Electorală Centrală (CEC), mai puţin de jumătate din cetăţenii cu drept de vot din Republica Moldova au participat, duminică, la alegerile parlamentare şi referendumul republican consultativ.

C.P.

Articole din aceeasi categorie