Cum a pierdut România sume enorme de la UE și din cauza Consiliului Județean Cluj

România a pierdut aproximativ un miliard de euro din finanţările europene nerambursabile din cauza fazării unor proiecte privind sisteme de management integrat al deşeurilor. Printre aceste proiecte se numără și Centrul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID), investiție de peste 110 milioane de lei bani europeni, derulat de mai bine de opt ani. Un alt proiect din cauza căruia s-au pierdut bani europeni a fost cel privind realizarea Parcului industrial Tetarom IV.
Otilia Nuţu, reprezentantă a Expert Forum, a dezvăluit că dintre cele 32 de proiecte începute în POIM, 18 nu au putut să fie finalizate la timp, solicitându-se fazarea acestora. „şi atunci (…) le-am fazat, adică am împărţit proiectele în nişte bucăţi, partea care a putut să fie finalizată într-un ciclu bugetar a fost decontată în ciclul bugetar respectiv, iar restul a fost transferat asupra ciclului bugetar ulterior. (…) Pe de o parte, te ajută să nu pierzi banii care au fost deja cheltuiţi, însă, pe de altă parte, înseamnă că din ciclul bugetar ulterior, în loc să foloseşti bani pentru noi proiecte, tu practic cheltuieşti bani pentru a finaliza ceea ce s-a început în proiectul anterior. Asta înseamnă că o parte din banii alocaţi în ciclul bugetar anterior au fost pierduţi, este vorba de sute de milioane, în total circa 1 miliard de euro au fost pierduţi (…) din cauza acestei fazări”, a spus Nuţu, într-o conferinţă online despre calitatea aerului. Printre aceste proiecte se numără și Centrul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID), investiție de peste 110 milioane de lei bani europeni, derulat de mai bine de opt ani. Consiliul Județean Cluj a anunțat, marți, că a finalizat lucrările la celula de depozitare din cadrul Centrului Integrat de Management al Deșeurilor (CMID), aceasta fiind pregătită să intre în funcțiune. Pentru ca întreg CMID-ul să poată fi exploatat, mai e nevoie de finalizarea unui obiectiv foarte important. E vorba de Zona de tratare mecanobiologică. Aceasta e realizată în proporție de aproximativ 50 la sută și se estimează că va putea fi data în folosință în toamna acestui an.
Proiectul de construire a Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) a fost demarat în 2012, termenul de finalizare fiind octombrie 2014. Din cauza multiplelor probleme tehnice şi a disputelor cu contractorii, proiectul nu a putut fi realizat în exercițiul financiar european trecut, autoritățile solicitând fazarea acestuia. Practic, prin fazare, proiectul a putut fi continuat cu bani prevăzuți pentru România în actualul exercițiuni financiar european, nu cu sume alocate special pentru proiecte nefinalizate. Or, dacă acest proiect era finalizat la timp, cu banii din actualul exercițiu financiar european alocați României puteai fi implementate alte proiecte. Prețul total al contractului este de 111.103.998,44 lei fără TVA. Una dintre problemele care a afectat serios acest proiect a fost legată de alunecările de teren din zonă. Acest lucru a determinat Consiliul Judeţean să aloce sume considerabile de bani din buget pentru a realiza lucrări de consolidare a terenului.
Un alt proiect din cauza căruia s-au pierdut bani europeni a fost cel privind realizarea Parcului industrial Tetarom IV. Lucrările la acest parc au început în mai 2014, însă licitaţia de atribuire a proiectului a fost contestată de societatea Tehnodomus, iar lucrările au fost suspendate. Valoarea eligibilă a contractului era de aproximativ 35 milioane de lei, din care contribuţia Consiliului Judeţean şi a Uniunii Europene ar fi fost egale, de câte 50 la sută. În 2015, consilierii Consiliului Județean Cluj au votat încetarea contractului de finanţare. Motivul deciziei a fost acela că proiectul, finanțat prin exercițiul financiar 2007-2013, nu va putea fi implementat până la data de 31 decembrie 2015.
C.P.

Articole din aceeasi categorie