Cu prof. dr. Ioan Piso, despre: Capitoliul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa

– Spuneaţi, în interviul pe care l-aţi acordat ziarului nostru săptămîna trecută, că cercetările din această vară, de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, au două obiective: Capitoliul şi zona sacră. Aţi vorbit despre descoperirile din zona sacră, aşa că a venit acum rîndul Capitoliului.

Ce înţelegem prin Capitoliu? Care este sensul acestui cuvînt?

– Prin Capitoliu înţelegem înainte de toate Mons Capitolinus, una dintre cele şapte coline pe care a fost clădită Roma antică. Potrivit tradiţiei latine, numele i s-ar datora faptului că aici a fost găsit cîndva un cap (caput). Tot aici a fost înălţat, sub dinastia etruscă, templul triadei capitoline, prin care îi înţelegem pe Tinia, Uni şi Menrva. După cum vedeţi, principiul triadei şi chiar numele a două divinităţi, Iuno (Uni) şi Minerva (Menrva) au fost preluate de romani de la etrusci. Triada este unul dintre argumentele puternice privind originea orientală a etruscilor. Singura întrebare ramîne cea a datei venirii acestora în Italia. Divinitatea supremă poartă însă la romani un nume indo-european – Iupiter, derivat din Iovis pater. El este apărătorul Romei, al poporului roman, iar, în perioada imperiului, şi al împăratului. Aşadar, templul triadei capitoline, zis Capitolium, a fost înălţat sub dinastia etruscă. El a fost însă dedicat în 13 septembrie 509, după izgonirea regilor, de către primii consuli ai Romei republicane. Ziua de 13 septembrie va fi celebrată anual în tot cursul istoriei păgîne a Romei ca zi aniversară a Capitoliului. Atunci sînt organizate jocuri cultice (ludi Romani), sacrificii şi, mai ales, un banchet în cinstea lui Iupiter, numit epulum Iovis (banchetul lui Iupiter). Imaginile lui Iupiter şi ale altor divinităţi erau aduse la masă pe nişte perne (lectisternia). Ele se mulţumeau cu fumul sacrificiilor, în timp ce preoţii şi alţi demnitari consumau restul.

– De unde ştiţi că şi Sarmizegetusa avea un Capitoliu?

– Oraşele romane, în special cele care aveau, ca Sarmizegetusa, rangul de colonia, erau cópii ale Romei republicane. Aveau instituţiile politice ale acestora (magistraţi, senat şi populus) şi aveau un Capitoliu. Pentru Sarmizegetusa avem în primul rînd o dovadă epigrafică. S-a pastrat un fragment de inscripţie de marmură, pe care scrie: epulo Iovis X Kal(endas) Iunias, urmat de numele consulilor în funcţie. Pe româneşte: „cu ocazia banchetului lui Iupiter, cu zece zile înainte de kalendae-le lui iunie”, adică în 23 mai. Observaţi că este folosit calendarul roman, în care kalendae-le cad în prima zi a fiecărei luni. În calendarul general roman ziua de 23 mai nu are nici o semnificaţie pentru Iupiter, ceea ce înseamnă că este importantă numai pentru provincia Dacia. Întîmplarea face că la Apulum s-a păstrat o coloană votivă închinată lui Iupiter şi care se încheia cu datarea: „sub consulii Antoninus pentru a doua oară şi Geta (în anul 205), X K(alendas) Iun(ias) luna XVIII die Iovis”. Asta înseamnă încă odată, după calendarul roman, „cu zece zile înainte de kalendae-le lui iunie”, adică în 23 mai. Surpriza este că datarea se face şi după calendarul oriental, care ceva mai tîrziu va fi preluat de creştinism. Acest calendar este în principiu unul lunar, căci ţine seama de fazele lunii, iar luna calendaristică este împărţită în săptămîni, în care fiecare zi aparţinea unei planete sau unui corp ceresc considerat planetă în antichitate: Lunae dies (luni), Martis dies (marţi), Mercurii dies (miercuri), Iovis dies sau dies Iovis (joi), Veneris dies (vineri), Saturni dies (sîmbătă), Solis dies (duminică). Joia cădea deci în ziua a patra, a unsprezecea, a optsprezecea şi a douăzeci şi cincea a fiecărei luni. Dedicaţia de la Apulum era deci datată în a optsprezecea zi a lunii, într-o joi. Am verificat. În anul 205 ziua de 23 mai cade într-adevăr într-o joi.

– De ce această dublă datare?

– Dedicantul va fi găsit semnificativ faptul că în anul 205 sărbătoarea lui Iupiter cădea, potrivit calendarului oriental, într-o joi.

– Care poate fi semnificaţia zilei de 23 mai pentru Dacia?

– Era, fără nici o îndoială, aniversarea dedicării primului Capitoliu din Dacia, a aceluia din Sarmizegetusa, era aniversarea introducerii oficiale a cultului lui Iupiter în provincie. Era, cu alte cuvinte, cea mai mare sărbătoare religioasă a provinciei Dacia. La concluzii asemănătoare am ajuns şi în privinţa altor provincii. În Pannonia, ziua lui Iupiter era celebrată în 11 iunie, data dedicării Capitoliului din Savaria (azi Syombathelyi), iar în Hispania Citerior era celebrată în 12 februarie, data dedicării Capitoliului din Tarraco (azi Tarragona).

– Dincolo de argumentele istorice şi epigrafice, care sînt probele materiale?

– În 1851, protopopul unit din Braşov, Ştefan Moldovanu, a lăsat în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” o descriere unică a Sarmizegetusei. Povestea că te puteai plimba pe străzile romane bine păstrate şi printre clădirile în picioare. Nu degeaba ruinele Sarmizegetusei fuseseră vizitate, după cele de la Pompei, de doi împăraţi austrieci, Iosif II şi Francisc I. Mai scrie Ştefan Moldovanu că în centrul oraşului se afla o „tărie”, adică o platformă înaltă, prin care nu putem înţelege decît podium-ul Capitoliului. Potrivit arhitectului roman Vitruvius, Iupiter trebuia să vadă de pe tronul său meterezele zidurilor pe care trebuia să le apere. În a doua jumătate a secolului XIX a început exploatarea sălbatică a marmurei din monumente. Coloane, statui, inscripţii au fost sparte şi arse în cuptoarele de var. Nici un dascăl şi nici un preot din istoria Sarmizegetusei nu a încercat să-i oprească sau să-i îndrume pe ţăranii neştiutori. De pildă, ultimele şase cuptoare de ars marmura au funcţionat pînă în anul 1972. În ciuda marilor distrugeri, din „tăria” lui Ştefan Moldovanu a rămas cîte ceva pînă în zilele noastre. Ea domină cel de-al doilea for al oraşului, forum novum, situat la sud de primul, numit de noi forum vetus sau forul lui Traian. În anul 2000 dl Ion Caramitru, pe atunci ministru al Culturii, a făcut un mare bine arheologiei româneşti, achiziţionînd 16 ha de ruine din Sarmizegetusa, între care Capitoliul. Altfel nu am putea vorbi astăzi de el.

– Care sînt rezultatele săpăturilor arheologice? De unde ştiti că aveţi de-a face cu un Capitoliu?

– Săpăturile le-am început cu mijloace modeste în 2007 şi 2008 şi le-am continuat în 2010, datorită implicării d-lui ministru Kelemen Hunor, cu mijloace mult mai importante.

Voi încerca să explic cum arăta un asemenea Capitoliu. El a fost construit ca după manualul de arhitectură al lui Vitruvius. Întîi a fost turnată o fundaţie puternică, de 30 m (est-vest) x 20 m (nord-sud) şi groasă de 70 cm, din piatră de rîu şi mortar, pentru a susţine podium-ul templului. Acest podium se compune din ziduri groase din blocuri uriaşe de calcar, pentru a susţine colonadele şi zidurile pronaos-ului şi naos-ului (cella). Spaţiile dintre zidurile din blocuri au fost umplute cu bolovani amestecaţi cu lut. Pînă la templu se urcă pe 11 trepte de marmură, din care au rămas substrucţiile şi cîteva plăci de marmură. Templul propriu-zis este unul octostyl peripteros, avînd deci opt coloane în faţă şi o colonadă de jur împrejur. S-au păstrat fragmente de coloane de marmură şi de superbe capiteluri corintice, împodobite cu frunze de acant. Diametrul unei coloane era de 80 cm, iar înălţimea de peste 9 m. Pronaos-ul este colonada acoperită din faţa naos-ului (cella). Aceasta din urmă era adevărata locuinţă a zeului. Pardoseala era din marmură multicoloră de import. Iupiter era reprezentat şezînd pe un tron. Este o imitaţie a celebrei statui a lui Zeus din Olympia, realizată de Phidias.

M-aţi întrebat de unde ştim că avem de-a face cu un Capitoliu. Am găsit un fragment mare din acvila, simbolul puterii cereşti a lui Iupiter, şi, prin urmare, identificarea este sigură. Am mai găsit în 2008 bucle vopsite roşcat şi, cel mai important, degetul mare de la o mînă, lat de 6 cm. Cum lăţimea normală este de 2 cm, respectînd proporţiile, statuia lui Iupiter din Sarmizegetusa avea o înălţime de circa 4,5 m. Este prea înaltă? Nicidecum. În provinciile africane ale imperiului cunoaştem statui ale lui Iupiter de pînă la 7 m înălţime.

– În ce stadiu vă aflaţi cu săpăturile la Capitoliu?

– Pînă în această săptămînă vom fi dezvelit circa 80 % din suprafaţa Capitoliului, iar restul îl vom lăsa pentru anul viitor. Tot anul viitor sperăm să descoperim altarul, care se află în faţa treptelor.

– Care sînt perspectivele restaurării acestui monument?

– Ele sînt deocamdată sumbre. Dl Ion Caramitru a început, în 1998, restaurări de amploare la Sarmizegetusa. Din anul 2001 ele au continuat mai mult… homeopatic, pentru ca în 2006 să fie sistate cu totul.

– De ce?

– Fostul ministru al Culturii declarase anul 2006 „Anul lui Traian”. Apoi şi-a dat seama sau i s-a spus că îl mai chema Traian pe cineva, astfel că „Anul lui Traian” a dispărut, iar pentru ca gestul să fie şi mai convingător, au fost oprite restaurările. În 2008 am protejat substrucţiile treptelor Capitoliului cu o ţesătură şi cu nisip, dar în anul 2009 Comisia Naţională de Arheologie ne-a blocat accesul la Sarmizegetusa. Nu numai Capitoliul se află în suferinţă, ci întreagă Sarmizegetusa. Zidurile se prăbuşesc, coloanele de marmură zac sparte, totul se degradează din cauza intemperiilor şi nimănui nu-i pasă. Aşa ştim noi să ne batem joc de unul dintre cele mai importante monumente din istoria României şi de unul care are o semnificaţie şi în istoria umanităţii.

L-am invitat pe dl ministru Kelemen Hunor la Sarmizegetusa, pentru a se mai putea salva ceva. Sprijinul nostru constant va fi însă opinia publică.

M. TRIPON