Cros Umanitar la Turda

A doua ediţie a crosului umanitar „Alergăm pentru cei care NU pot alerga” va avea loc vineri, 18 mai în municipiul Turda. Evenimentul este organizat de Asociaţia Camera de Sus Turda în parteneriat cu Primăria Turda şi are ca scop susţinerea sportivilor din cadrul Clubului Sportiv al Persoanelor cu Handicap Locomotor „Oameni pentru Oameni” Turda.

Potrivit organizatorilor, banii adunaţi în urma crosului umanitar, proveniţi din taxele de participare şi sponsorizări, vor contribui la bugetul necesar pentru ca sportivii menţionaţi mai sus să poată participa la concursurile naţionale destinate persoanelor cu handicap în acest an. Evenimentul are loc vineri, 18 mai 2018, începând cu ora 17:00, în zona centrală pietonală a Municipiului Turda, participanţii urmând să alerge în trei probe diferite: MAIN – 4 km, pentru alergători peste 15 ani; JUNIOR – 1 km, pentru elevi între 7-14 ani; WALK (plimbare) – o probă fără distanţă minimă de alergat sau limită de vârstă, astfel încât să poată participa orice persoană, indiferent de vârstă sau condiţie fizică.

Taxa de participare este de 10 lei pentru tineri peste 15 ani şi adulţi. Copiii sub 15 ani vor participa în mod gratuit. Taxa se plăteşte înaintea evenimentului la standurile de informaţii, în ziua crosului (18 mai 2018). Aceasta reprezintă donaţia minimă pe care o puteţi oferi în scop caritabil şi include numărul de concurs, diplomă de participare, acces la punctele de hidratare şi tot respectul persoanelor cu handicap. Primii 100 de participanţi care se înscriu online la linkul de mai jos vor beneficia în kitul de concurs şi de tricoul oficial al evenimentului (tricou tehnic de alergare, personalizat). LINK ÎNSCRIERE: https://goo.gl/forms/DJKgn98Q90wqtduH2

Alergarea se va desfăşura urmărind traseul disponibil la link-ul de înscriere de mai sus.

„Vă provocăm să participaţi la acest eveniment caritabil şi să alergaţi pentru cei care NU pot alerga! Prezenţa voastră la eveniment este o oportunitate de implicare în rezolvarea unei nevoi speciale. Vă mulţumim anticipat”, a transmis Primăria Turda.

Articole din aceeasi categorie