Crochiu. Sebastian Bălaj: “Numai munca asiduă te poate duce la succes”

– La ce vârstă ţi-ai dat seama că îţi place să cânţi şi care a fost primul loc în care ţi-ai dezvoltat această aptitudine?

– Dorinţa de a cânta am simţit-o la o vârstă destul de fragedă. Aveam 9 ani când am început să merg la biserică, locul în care am început să-mi dezvolt această aptitudine. La vârsta de 12 ani eram deja capabil să oficiez singur slujbele din cadrul cultului bisericesc. Intrând la Liceul Ortodox “ Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, am inceput să asimilez şi să aprofundez cunoştinţele necesare în vederea perfecţionării capacităţilor mele muzicale, dorind să am o tot mai bună prestaţie în cadrul slujbelor bisericeşti.

– Ce fel de muzică asculţi? Ai amumite piese care te inspiră?

– În general, ascult orice gen de muzică, depinde de starea pe care o am, locul în care sunt şi persoanele alături de care mă aflu acolo. Dacă e să mă raportez la muzica sacră, prefer să ascult muzică psaltică, muzică specifică bisericii Ortodoxe. Din repertoriul muzicii clasice, prefer să ascult lucrările marilor compozitori, Rosinni, Verdi sau Mozart, pentru lucrările celui din urmă dezvoltând o afinitate, poate şi pentru faptul că în cele mai cunoscute creaţii ale sale, rolurile principale sunt scrise pentru vocile grave, roluri pe care deja am început şi eu să le studiez, fiind bariton.

– Cine a fost cel mai mare sprijin al tău pe acest drum?

– Mama mi-a fost alături şi m-a sprijinit necondiţionat în tot ceea ce am făcut, dar persoanele care şi-au pus amprenta în evoluţia mea şi decizia pe care urma să o iau, au fost Arhid. Ştefan Lakatoş, profesorul de muzică pe care l-am avut în liceul, fiind cel care m-a îndrumat şi a insistat să urmez cursurile Şcolii de Artă “ Francisc Hubic “ din Oradea. Acolo l-am întâlnit pe maestrul Marian Boboia, managerul şcolii de artă, cel care m-a format din punct de vedere muzical şi m-a sprijint foarte mult.

– Ai un model după care te-ai ghidat în viaţă?

– Am dorit să fiu eu însumi un model pentru mine, consider că fiecare trebuie să fie unic în felul său. Aşadar, nu am un model anume, însă m-am inspirat din mai multe părţi, luând de la fiecare ce am considerat eu că îmi este mai benefic.

– La câţi ani ai urcat pentru prima oară pe o scenă?

– La 16 ani. În momentul în care cânţi, le transmiţi oamenilor din energia ta, iar aceştia te recompenseaza la randul lor cu energie. Când cobor de pe scenă sunt o persoană foarte fericită şi energică, simt că aş putea muta munţii din loc.

– Am înţeles că urmezi două facultăţi în oraşe diferite.
–
– Da. În cea ai mare parte a timpului mă aflu în Cluj, deoarece fac parte şi din Studio-ul de Operă Transylvanian Opera Academy şi am roluri în spectacolele stagiunii Operei Naţionale Române, ceea ce implică multe repetiţii pentru care trebuie să fiu în Cluj. Pe de altă parte, părinţii profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Oradea, s-au aratat foarte deschişi si înţelegători, susţinându-mă în ceea ce fac la Cluj, fapt pentru care doresc să le mulţumesc. Colegii de la Oradea imi oferă suporturile de curs pentru examene şi mă ţin la curent cu materia care se parcurge la cursuri. Oricum imi este mult mai uşor deoarece absolvind liceul Ortodox, cunosc deja în mare parte informaţiile care se predau la facultate, nu este ceva nou pentru mine, ele fiind acum doar aprofundate.

Doresc să îmbin aceste două pasiuni ale mele, cântatul respectiv slujitul la Sfântul Altar, să le practic pe amandouă. Şi da, se poate, cunosc mai multe persoane care fac asta.

– Spune-mi un pas important făcut în ultima perioadă a vieţii tale pe plan profesional.

– Cel mai recent si mai important pas făcut de mine pe plan profesional a fost intrarea mea în studio-ul de operă de la Cluj. Acesta mi-a deschis porţile muzicii operistice, la o vârstă destul de fragedă, având de curând debutul în operă prin opera Rigoletto de G. Verdi, la doar 19 ani, alături de mentorul şi profesorul meu dl. director al ONRC, Florin Estefan.

– Ai putea să enumeri trei atribute esenţiale pentru un artist complet?

– Mă bucur că mi-ai cerut 3 atribute, deoarece din punctul meu de vedere există chiar 3 atribute esenţiale pentru a putea fi artist: vocea, fundamentele teoretice şi prezenţa scenică.

– Cum arată o zi din viaţa ta?

– Dimineaţa urmez cursurile la Academia de Muzică Gheorghe Dima, iar după acestea merg de obicei la Opera să repet, după care am din nou cursuri şi apoi mă întorc la Operă, pe scurt imi petrec ziua intre aceste două locaţii, ajungând acasă doar seara.

– Ai schimba ceva la tine? Şi dacă da, ce anume?

– Aş dori doar să devin cât mai bun din punct de vedere al teoriei muzicale într-un timp cât mai scurt, pentru a putea stăpâni totul cât mai bine.

– Ai simţit vreodată teama de eşec, sentimentul de abandon, în ceea ce priveşte cariera muzicală?

– Sentimentul de abandon nu, din fire sunt o persoană puternică, nici teama de eşec, dar mă găndeam uneori că poate nu voi reuşi să asimilez tot până la data concertului. Dar fiind perseverent am reuşit. Mulţumesc lui Dumnezeu, nu am emoţii distructive, nici pe scenă nu am emoţii, nu mi-a fost niciodată frică să urc pe o scenă şi să cânt, indiferent de numărul auditoriului.

– Un sfat pentru cei care vor să pornească pe acest drum destul de greu,dar plin de satisfacţii.

– În primul rând e nevoie de o dorinţă foarte mare de a face asta. Trebuie să fii pregătit să îţi sacrifici aproape tot timpul pentru muncă, lăsând pe un plan secund viaţa personală. În plus, ca să poţi face asta, ai nevoie de un gram de nebunie, pentru că, pe scenă trebuie să fii cât mai jovial şi trebuie să trăieşti ceea ce cânţi , iar complexitatea personajelor pe care trebuie să le interpretezi te poartă prin tot felul de ipostaze şi sentimente pe care trebuie să le pui în scenă cât mai bine.

Ştefania VÎŢ