Credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc duminică pe Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie cel Nou

Creştinii ortodocşi îl prăznuiesc duminică pe Cuviosul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sărbătorit anual la 27 octombrie), ale cărui sfinte moaşte se păstrează în Catedrala patriarhală.

Cuviosul Dimitrie cel Nou s-a născut în satul Basarabi, aflat la sud de Dunăre, la 2-3 kilometri depărtare de cetatea Rusciuc. Părinţii Sfîntului erau ortodocşi, de origine valahă (română), şi se îndeletniceau cu agricultura şi cu creşterea vitelor. Deşi nu s-au păstrat multe documente scrise în legătură cu data naşterii Sfîntului Dimitrie, se crede că aceasta s-ar fi întîmplat prin sec. XIII, pe vremea împăraţilor Petru şi Ioniţă Asan ai statului româno-bulgar.

Ocupaţia de bază a tînărului Dimitrie era tot creşterea animalelor, ca şi a părinţilor săi, dar adevărata sa vocaţie era aceea de a-L sluji pe Hristos. De aceea, încă din tinereţe, a intrat în viaţa monahală. Nu se poate afirma cu certitudine unde şi-a început viaţa monahală tînărul Dimitrie, dar sunt păreri că acesta ar fi dus o viaţă pustnicească, într-o peşteră ce se afla în apropierea satului său natal, pe marginea Lomului. Luînd însă în considerare faptul că în prima jumătate a sec al XIII-lea exista o viaţă monahală destul de bine organizată, este foarte probabil ca tînărul Dimitrie să-şi fi început viaţa monahală într-o comunitate monahală mai bine cunoscută, ca de pildă cea de la Basarabi, din sudul Dobrogei (Sciţia Mică).

Este posibil ca supranumele de Basarabov să i se fi dat în legătură cu această mănăstire, astfel de numiri întîlnindu-se şi în cazul altor mari nevoitori ai vieţii noastre monahale: Nicodim de la Tismana, Daniil Sihastrul, Paisie de la Neamţ, Calinic de la Cernica, etc.

Despre chipul nevoinţelor sale, despre data trecerii la cele veşnice, despre locul în care s-a întîmplat aceasta, despre cei ce l-au însoţit sau nu pe ultimul său drum, cît şi despre locul mormîntului său nu există niciun fel de date. Doar cîntările Bisericii vorbesc despre nevoinţele acestui Sfînt: “Ca un înger pe pămînt viaţa ţi-ai săvîrşit, în post şi rugăciune ziua şi noaptea petrecînd, ca să înfrîngi pornirea ispitelor cu care te-ai luptat, ca un ostaş adevărat al lui Dumnezeu, a cărui voie ai împlinit-o din tinereţe, Dimitrie, şi toate întunecime le-ai socotit. Pentru aceasta şi noi cu credinţă te lăudăm şi te slăvim”.

Moaştele Sfîntului aveau să fie descoperite în mod minunat, atunci cînd au crescut apele Lomului, surpînd intrarea în peştera Sf. Dimitrie. O copilă bolnavă a avut o viziune despre locul unde se aflau moaştele Sfîntului, viziune pe care a povestit-o părinţilor. Aceştia au anunţat preoţii Bisericii, care adunîndu-se cu sobor mare la locul indicat de copilă, au descoperit acolo, în albia rîului, moaştele întregi ale Sfîntului.

Ca mărturie a revărsării Duhului Sfînt asupra unde au stat, fiind cinstite cu evlavie, pînă în anul 1774, cînd, datorită invaziei armatelor otomane, ele au fost luate şi trecute Dunărea, la români, cu scopul de a fi duse în Rusia. Însă, la Bucureşti, un creştin cu inimă aleasă, anume Hagi Dimitrie, a intervenit pe lîngă autorităţile militare ruseşti, aflate în acel moment la sud de Dunăre, pentru a dărui aceste sfinte moaşte românilor, avînd în vedere că Sfîntul Dimitrie era de neam vlah. Autorităţile ruseşti au fost de acord, totuşi s-au învoit ca măcar mîna dreaptă a Sfîntului să ajungă la Kiev, unde se crede că se păstrează şi astăzi în Lavra Pecerska.

În acest fel, sfintele moaşte au fost aduse la Bucureşti, întîmpinate cu mare alai, de toţi credincioşii şi clericii bucureşteni, în frunte cu mitropolitul Grigorie al Ţării Româneşti. Ele au fost aşezate în Catedrala mitropolitană, astăzi actuala Catedrală patriarhală, unde şi astăzi moaştele Sfîntului Dimitrie sunt izvor de binecuvîntare duhovnicească. Sfîntul a fost declarat ocrotitor al Bucureştiului, iar harul său s-a făcut simţit şi prin numeroasele vindecări ce s-au petrecut la racla sa.

Luînd în seamă aceste daruri dumnezeieşti ale Sfîntului Dimitrie, Biserica Ortodoxă îl socoteşte pe bună dreptate doctor iscusit al bolnavilor, izbăvitor al celor chinuiţi de duhuri necurate, întăritor al bătrînilor, învăţător al celor tineri, mîngîietor al celor întristaţi, grabnic ascultător al celor ce se roagă, izbăvitor al celor ce sunt în primejdii, sprijinitorul întregii creştinătăţi, precum şi ocrotitorul ţării noastre.