Cotidianul Făclia – o reflectare vie a prezentului

Avem onoarea să împărtășim bucuria colectivului redacțional cu ocazia sărbătoririi a 30 de ani neîntrerupți de apariție editorială a cotidianului „Făclia”, publicație de reală valoare, care a reprezentat încă de la prima apariție o reflectare vie a prezentului. 

Adresăm sincere felicitări și gândul voitor de bine pentru toți jurnaliștii, scriitorii, tipografii și cititorii Ziarului „Făclia”, care ne-au adus mereu aproape conținutul economic, politic, cultural-educațional al societății românești. Prestigiul publicației pe care o conduceți este datorat inițiativei, viziunii, dedicării și strategiei redacționale, profesionalismului cu care abordați subiectele.

Emblematic pentru o societate democratică este dreptul la opinie. Acesta este un aspect de care ziarul dumneavoastră a ținut cont încă de la primul număr și a dat posibilitatea să deveniți o punte de legătură între oameni şi întâmplări, un mediator perfect în viața socială, aproape de cetățeni şi de problemele lor. Ați fost mereu aproape de interesele cititorilor, prezentându-le evenimentele echidistant, din mai multe surse, confirmând, astfel, autoritatea și respectul de care se bucură publicația dumneavoastră. Vă încurajăm să fiți în continuare acel punct de echilibru atât de necesar în comunitate, cu un rol bine definit în societate, ca formator de opinie ce promovează valorile democrației.

În numele echipei Inspectoratului Școlar Județean Cluj, vă mulțumim pentru susținerea proiectelor pe care le întreprindem, pentru promovarea activităților educative și pentru că oferiți întotdeauna un punct de vedere obiectiv asupra evenimentelor care au loc în cadrul județului, informații corecte, neviciate, provenite din surse oneste, neinteresate de a prezenta trunchiat adevărul.

Vă dorim ca înțelepciunea, încrederea, responsabilitatea, generozitatea, verticalitatea, bunul simț să vă călăuzească pașii în proiectele pe care le veți desfășura, iar anii ce urmează să fie la fel de rodnici, să răsplătească pasiunea și dăruirea colectivului redacțional, să vă aducă satisfacția misiunii împlinite, pentru ca eforturile publicației să contribuie la dezvoltarea societății românești.

Inspector școlar general
Valentin Claudiu CUIBUS

Articole din aceeasi categorie