Coronavirusul suspendă desfășurarea olimpiadelor școlare și a competițiilor sportive

Ca măsură de prevenire a îmbolnăvirii cu COVID-19, ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a hotărât suspendarea desfășurării tuturor olimpiadelor școlare județene și regionale, precum și a competițiilor sportive, până la o dată care va fi comunicată ulterior.

Măsura a fost luată luni, 9 martie, în urma unei videoconferințe cu inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți, în care s-au discutat măsurile de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu COVID-19 în unitățile de învățământ. În cadrul videoconferinței – informează MEC – ministrul a subliniat importanța dotării școlilor cu săpun și dezinfectant, de existența cărora trebuie să se asigure inspectorii.

„În cadrul videoconferinței a fost discutată și procedura și criteriile de suspendare a cursurilor școlare în unitățile de învățământ în contextul confirmării unui caz/ mai multor cazuri de COVID-19. Conform art. 4 din Hotărârea nr. 7 a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, toți cetățenii români care se întorc din Italia, China, Iran, Coreea de Sud vor fi izolați la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile. Acest articol se aplică și tuturor elevilor/ studenților/ cadrelor didactice care se întorc din țările menționate” – informează Ministerul Educației.

Totodată – precizează aceeași sursă -, inspectoratele școlare au obligația de a monitoriza toate cazurile de elevi și profesori izolați la domiciliu și de a raporta zilnic Ministerului Educației și Cercetării evoluția situației.

Prevederea conform căreia practica în spitale este suspendată se aplică și în cazul elevilor de la școlile sanitare postliceale.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie