Corina Creţu, avertisment pentru România

 

Comisarul european Corina Creţu se arată extrem de îngrijorată cu privire la planificarea şi implementarea proiectelor de infrastructură de transport cofinanţate de Fondul de coeziune şi Fondul european de dezvoltare regională.
Într-o scrisoare transmisă premierului Viorica Dăncilă, miniştrilor Lucian Şova şi Rovana Plumb, oficialul european susţine că pregătirea şi prezentarea de proiecte noi pentru perioada de programare
actuală a fost mult întârziată. “Pentru a permite absorbţia alocaţiilor bugetare disponibile în anii următori este nevoie ca proiecte noi să fie lansate urgent pe teren. În acest sens, autorităţile române vor trebui să acorde o atenţie deosebită exerciţiilor bugetare pentru 2019 şi anii ulteriori pentru a se evita dezangajarea de fonduri, întrucât proiectele aflate în a doua fază se vor apropia de finalizare, iar noile proiecte riscă a fi încă în faza de demarare, fără să genereze cheltuielile necesare(…) Salut faptul că noi proiecte sunt în curs de pregătire pentru a fi înaintate Comisiei, dar în acelaşi timp îmi exprim îngrijorarea faţă de nivelul scăzut de maturitate al acestora”, arată Creţu în scrisoarea transmisă premierului şi celor doi miniştri şi pusă la dispoziţie de PNL. Comisarul European menţionează faptul că pregătirea proiectelor este foarte slabă şi, prin urmare, concentrată pe un număr limitat de investiţii. “Înseamnă că întârzierile înregistrate în implementarea acestor câteva proiecte ar putea conduce la dezangajări imediate în anul respectiv, periclitând astfel nu numai axele prioritare pe transport din cadrul POIM (…), cât şi politica de coeziune în România în general. (…) Vă recomand să evitaţi metodele care au dus la întârzieri de proiect şi depăşiri de costuri în trecut”, mai arată Corina Creţu în scrisoare.

C.P.

Articole din aceeasi categorie