Coronavirusul închide Oserul

Oserul, cunoscutul târg de vechituri din Cluj-Napoca care se desfășoară în fiecare zi de sâmbătă, își închide porțile până la sfârșitul lunii martie. Decizia a fost luată de Regia Autonomă a Domeniului Public, administratorul pieței de vechituri de pe strada Bobâlnei, și este în concordanță cu prevederile din Hotărârile cu numărul 6 și 7 ale Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase de pe teritoriul României, prin care reuniunile publice sau private, organizate în aer liber sau în spațiu închis, la care participă mai mult de 1.000 de persoane sunt interzise. Oserul este unul dintre cele mai pitoreşti locuri ale Clujului, o punte de legătură între vechile târguri și shopping-ul modern. Aceeași măsură a fost luată de conducerea Expotransilvania, în cazul pieței de vechituri care se defășoară în fiecare duminică în zona exterioară a spaţiului expoziţional de pe strada Siretului. De asemenea, târgurile Ambient Instal, Ambient Construct şi Expomob, care trebuiau să se desfăşoare în perioada 11-15 martie, au fost amânate pentru ultimul week-end al lunii aprilie. Şi la Câmpia Turzii, pentru a preveni o eventuală răspândire a virusului COVID-19, Comitelul Local pentru Situații de Urgență a hotărât suspendarea activității Târgului săptămânal de miercuri, tot până în data de 30 martie.

Articole din aceeasi categorie