Consiliul Judeţean Cluj lansează în dezbatere publică un nou regulament privind achiziţiile publice

Consiliul Judeţean Cluj lansează în dezbatere publică Regulamentul privind aplicarea normelor procedurale interne pentru realizarea achiziţiilor directe de bunuri, lucrări şi servicii din cadrul forului administrativ judeţean.

Documentul conţine cerinţe şi exigenţe exprese referitoare la achiziţia directă de produse, servicii şi lucrări în cadrul instituţiei, creîndu-se astfel premisele instituirii unui cadru juridic optim în domeniu. Reprezentanţii CJ Cluj susţin că CJ-Cluj-03regulamentul va permite aplicarea eficientă şi responsabilă a tuturor principiilor care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică, stabilind exact maniera în care se vor organiza şi realiza toate achiziţiile publice de bunuri, servicii şi lucrări pentru acele situaţii în care valoarea estimată a acestora nu depăşeşte echivalentul în lei a 30.000 euro, exclusiv TVA, pentru fiecare achiziţie de produse ori servicii, respectiv a 100.000 euro, exclusiv TVA, pentru fiecare achiziţie de lucrări.

„Lansarea în dezbatere a acestui regulament reprezintă un mare pas înainte pe care îl face actuala conducere a instituţiei, din mai multe puncte de vedere. În primul rînd, din ce cunoaştem noi, la ora actuală, sîntem primul şi singurul consiliu judeţean din România care a promovat un asemenea regulament şi care urmează să fie adoptat de deliberativul judeţean, după analizarea eventualelor observaţii pe care le vom primi. În opinia noastră, instituirea acestui set complet de norme şi proceduri în domeniul achiziţiilor ne transformă într-un exemplu de bună-practică ce va putea fi preluat ulterior şi de alte autorităţi publice din ţară. În acelaşi timp, ne bucură faptul că în acest fel vom reuşi să punem ordine în gestionarea fondurilor publice şi să asigurăm transparenţa necesară, astfel încît să nu mai planeze asupra instituţiei niciun fel de suspiciune privind posibile acte de fraudă şi corupţie. Achiziţiile publice reprezintă una dintre activităţile cele mai sensibile care se derulează la nivelul administraţiei publice, iar modul de cheltuire a banului public impune anumite exigenţe”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii delegate de preşedinte, Vakar István.

Conducerea CJ Cluj doreşte ca prin adoptarea Regulamentului privind realizarea achiziţiilor publice, să se creeaze premisele necesare în vederea eliminării elementelor de natură subiectivă, care ar putea influenţa deciziile, şi a tratamentului preferenţial, care ar putea fi acordat unor operatori economici.

„Contextul juridic pentru implementarea acestui regulament a fost creat încă din luna iulie a acestui an, cînd am iniţiat şi adoptat hotărîrea de consiliu judeţean cu numărul 209, referitoare la necesitatea stabilirii unor reguli interne privind achiziţiile publice directe. Marele merit al acestei iniţiative, în opinia mea, se referă la faptul că am reuşit să ne demonstrăm buna credinţă şi intenţia de a proteja banul public, introducînd, din proprie iniţiativă, o serie de proceduri stricte într-o situaţie în care legea nu ne obliga, adică sub un anumit plafon valoric. Am apreciat ca fiind de datoria noastră să instituim norme exprese în acest domeniu, care să asigure un cadru bazat pe încredere, corectitudine, imparţialitate şi care să contribuie, deopotrivă, la deschiderea şi dezvoltarea pieţei de achiziţii publice în judeţul Cluj”, a precizat domnul Horaţiu Cătărig, consilier judeţean cu atribuţii de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj.

C.P.

Articole din aceeasi categorie