Conf univ dr. Irimie Popa: Ţin la acest oraş şi de aceea voi pune umărul la tot ce este benefic pentru noi clujenii

Conferenţiarul universitar dr. Irimie Popa este unul dintre candidaţii noi ai USL Cluj pentru alegerile parlamentare din decembrie 2012. Universitarul clujean vorbeşte într-un interviu acordat ziarului Făclia despre care ar fi priorităţile ţării, problemele locuitorilor din Colegiul 4 Camera Deputaţilor din Cluj-Napoca, dar şi despre cum vede el regionalizarea României.

Rep: Domnule Irimie Popa, campania este pe sfîrşit, cum simţiţi oamenii din Colegiul nr. 4 Camera Deputaţilor în care candidaţi?
Conf. univ. dr. Irimie Popa: Am discutat mult cu clujenii mei din acest colegiu. Cu fiecare zi care trece îi simt mai determinaţi. Determinarea lor înseamnă, din cîte îmi spuneau, opţiunea pentru linişte, pentru întoarcerea la normalitate. Clujenii şi românii în general s-au săturat de scandal. Ultimii ani s-au caracterizat printr-o agresivitate exagerată care şi-a lăsat amprenta asupra societăţii româneşti. Dar, cine seamănă vînt, culege furtună. Duminică la vot, atît în Cluj cît şi în restul ţării, furtuna va însemna votul pentru altceva decît un PDL cu oameni ascunşi în ARD sau PPDD.

Rep: Totuşi, pe ce vă bazaţi cînd spuneţi că duminică va fi o schimbare în urma votului?
Conf. univ. dr. Irimie Popa: Oamenii sînt sinceri, iar sinceritatea lor este pe zi ce trece tot mai vocal exprimată. În altă ordine de idei, sondajele recente ne îndreptăţesc să credem acest lucru. România merita altceva, şi nu putem rata şansa unei schimbări profunde.

Rep: Vă adresaţi în principal unui electorat de naţionalitate română, dar în colegiu aveţi şi minorităţi. Ce mesaj le-aţi transmite?
Conf. univ. dr. Irimie Popa: Aş dori să spun tuturor clujenilor mei care nu sînt de etnie romana că nu pot accepta nicio agresiune asupra clujenilor de altă etnie. Clujul este un oraş frumos şi datorită acestui mozaic etnic ce a generat o cultură care reprezintă un tezaur inestimabil. Îmi aduc aminte cuvintele unui ambasador al Elveţiei la Bucureşti, prezent la Biblioteca Centrală Universitară în urmă cu şaptesprezece ani, care spunea cam aşa: “Imaginaţi-vă cum ar arăta o pădure în care toţi copacii ar fi din aceeaşi specie, toţi ar fi egali, ar avea aceeaşi formă şi printre ei nu ar mai exista alţi copaci diferiţi.’ Aşa privesc şi eu lucrurile cînd este vorba despre caracterul multicultural al Clujului nostru. Noi sîntem aici un exemplu de bună convieţuire în înţelegere, iar dacă Dumnezeu ne-a lăsat să trăim împreună, aşa trebuie să o facem, în deplină pace.

Rep: În privinţa regionalizării şi a federalizării ce ne puteţi spune?
Conf. univ. dr. Irimie Popa: S-a creat în ultimul timp o mică confuzie în terminologia folosită. Regionalizarea nu este identică cu  federalizarea. Regionalizarea este necesară. Şi în prezent avem în România opt regiuni de dezvoltare. Putem discuta despre cît sînt ele de funcţionale acum, despre faptul că le-am putea redesena, dar acest demers nu trebuie niciodată făcut pe criterii etnice. Cît despre federalizare, cred că numai  minţile exaltate şi-o pot imagina în România. Resping asemenea teme de discuţie şi sper că pe viitor să nu mai existe vorbitori în capitala ţării, ba chiar invitaţi aici, care să ne predea lecţii despre federalizare şi federalism.

Rep: Care credeţi că sînt priorităţile României pentru noul Guvern şi noul Parlament?
Conf. univ. dr. Irimie Popa: Urgenţă zero o reprezintă adoptarea de către noul Parlament a bugetului pentru anul 2013. Apoi este nevoie acută de locuri de muncă care însă nu pot fi obţinute fără realizarea în ţară a unor ample programe de investiţii. Este nevoie urgentă de consolidarea şi reconceperea mecanismelor instituţionale prin care sînt atrase fondurile europene. De asemenea trebuie realizată stabilirea exactă a raporturilor între principalele forme de putere din România, astfel încît să nu mai existe în viitor un alt preşedinte care interpretează Constituţia la limita sa, atribuindu-şi prerogative care nu îl privesc. Este nevoie, peste toate acestea, de o pace socială durabilă. Pacea socială înseamnă scoaterea compatrioţilor noştri din mizeria în care se zbat şi înlăturarea divergenţelor între diversele categorii sociale care au fost întreţinute în ultimii ani.

Rep: Ce credeţi că aţi putea face pentru clujenii din colegiul nr. 4 Camera Deputaţilor în care candidaţi?
Conf. univ. dr. Irimie Popa: Întîi de toate aş dori să le spun că nu doresc să le fac promisiuni pe care să nu le pot onora, nici să reiau promisiuni care le-au mai fost făcute, ci am convingerea că putem pur şi simplu să facem împreună cît mai mult pentru Cluj şi pentru colegiul în care candidez. Este un colegiu mare, cel mai mare din acest municipiu, şi se confrunta cu probleme diferite de la o zonă la alta. Practic, în acest colegiu sînt reunite cartierele: Someşeni, Zona industrială cu str. Plevnei, Bulgaria, Mărăşti (între str. Fabricii , rîul Someş, str. Aurel Vlaicu, inclusiv Garajele Ratuc de la IRA) , Între Lacuri, Iris, Valea Chintăului, Dîmbu Rotund, Gruia, Centru (piaţa Mihai Viteazu, str. Eroilor, o parte din str. 21 Decembrie ). Am remarcat lipsa spitalelor, a dispensarelor, a unităţilor în care se pot primi urgenţele, a parcurilor şi a zonelor de agrement, a infrastructurii rutiere. Nu pot de asemenea să nu remarc că aici găsim şi oameni care se zbat în mizerie şi sînt sub pragul de sărăcie după o viaţă întreagă de muncă. De aceea, consider că este nevoie de crearea unor locuri de muncă. Platforma CUG sau Terapia pot fi reinventate. Pe Bulevardul Muncii, ar putea fi construit spitalul regional de urgenţă. Unităţile medicale în acest colegiu sînt puţine şi cu acces greoi. Voi milita pentru redeschiderea lucrărilor la Autostrada Transilvania, indiferent de forma în care se va face finanţarea. Zona Între Lacuri sau malul Someşului pot deveni noul pol de agrement al oraşului dacă există voinţa administraţiei locale şi sprijinul administraţiei centrale. Parcurile industriale trebuie să primească o nouă dimensiune, eu fiind adeptul semnării unor parteneriate între universităţile clujene şi investitorii dornici să investească în Cluj. În aceste parcuri industriale, sub forma parteneriatelor de care pomeneam, se poate face atît cercetare fundamentală cît şi aplicativă. Voi sprijini prioritar acele parteneriate în care investitorii să producă efectiv în România, nu numai să facă comerţ sau să asambleze bunuri de larg consum. Aceasta, în condiţiile în care orice investiţie în Cluj-Napoca trebuie încurajată.
Din postura de deputat al unei majorităţi USL voi sprijini toate proiectele Clujului şi ale clujenilor indiferent de persoană şi afilierea politică a primarului Municipiului Cluj-Napoca. Ţin la acest oraş şi de aceea voi pune umărul la tot ce este benefic pentru noi clujenii.

Rep: Ce vă reproşaţi că nu aţi făcut în campanie sau nu aţi avut prilejul să faceţi?
Conf. univ. dr. Irimie Popa: Mi-aş fi dorit pentru Cluj-Napoca o campanie bazată pe confruntări de idei şi mai puţin agresivă. Mi-aş fi dorit să am o dezbatere publică cu toţi contracandidaţii mei pentru acest colegiu. M-am întîlnit însă numai cu contracandidatul meu propus de către PPMT. Aş fi vrut să întîlnesc şi reprezentantul PDL, măcar într-o emisiune la unul din posturile TV locale. Înţeleg că tactica dumnealor este de a sta ascunşi, dar de a desfăşura activităţi subversive. O parte din aceste activităţi le pot observa şi clujenii din Colegiul nr. 4: ruperea afişelor cu însemnele USL, orchestrarea unor atacuri nedemne în presă şi nu numai, implicarea unor persoane din administraţie în campania electorală contrar statutului dumnealor de funcţionari plătiţi din fonduri publice. Aş fi preferat o ţinută a campaniei demnă de un oraş european, occidental, cu care noi toţi ne mîndrim.

Rep: Care este mesajul pentru clujenii din colegiul în care candidaţi?
Conf. univ. dr. Irimie Popa: Îi rog pe clujeni să participe la vot, indiferent de convingerile pe care le au, pentru că votul şi vocea dumnealor face diferenţa!

C.P.

Articole din aceeasi categorie