Conf. univ. dr. Doina TODEA, director medical, Clinica de Pneumologie Cluj-Napoca: Tuberculoza nu mai este doar boala săracilor

Bolile pulmonare şi TBC-ul nu mai sînt doar afecţiunile săracilor, fie şi din considerentul că pentru a-ţi cumpăra ţigări este nevoie de bani, şi nu puţini, avertizează pneumologul Doina Todea.  Potrivit acesteia, în ciuda tendinţei evidente de scădere a numărului de fumători,  fumatul fiind cauza principală a afecţiunilor pulmonare, România este de mai mulţi ani  ţara europeană cu cel mai mare număr de bolnavi de tuberculoză pulmonară, în raport cu mia de locuitori.

Îngrijorător este faptul că mulţi studenţi contractează „ftizia” din cauza regimului de viaţă necorespunzător: stres, lipsa odihnei, regim alimentar ineadecvat, fumatul, drogurile, alcoolul  şi, în cazul fetelor, cura de slăbire, subliniază directorul medical al Clinicii de Pneumologie „Leon Daniello” , din Cluj-Napoca.

În opinia penumologului clujean,  foarte grav este faptul ca TBC-ul a devenit rezistent la tratamentul medicamentos din cauza antibioticele luate fără discernămînt, ce a crescut rezistenţa corpului uman  la tratamente.

Cu un stagiu de specializare de 12 luni în Franţa, la Montepllier, Doina Todea este unul dintre cazurile fericite în care specialistul  a probat „afară” că este competitiv profesional, dar s-a întors acasă, chiar dacă a trebuit să facă sacrificii, îndeosebi de natura celor financiare.

Primul lucru asupra caruia pneumologul ne-a atras atenţia a fost acela că, după aderarea la Uniunea Europeană, în România s-a renunţat la sintagma „ftiziologie”, în favoarea  „pneumologiei”.

 Termenul „ftiziologie” s-a dizolvat în „pneumologie”

 – Cu ani în urmă ne chinuiam să ortgrafiem cuvîntul „pneumoftiziologie”. Cînd şi de ce a dispărul  termenul „ftiziologie” din vocabularul medical?

– Nu a dispărut cu  totul, cuvîntul este încă folosit pentru că a rămas literatura de specialitate şi în vechile denumiri ale unor instituţii, dar, odată cu intrarea ţării noastre în Uniunea Europeană, am renunţat la sintagma „ftiziologie” în favoarea  mult mai cuprinzătorului „pneumologie”, specialitate a medicinei care „dizolvă” ftiziologia. Asta, deoarece aria noastră de preocupări, mă refer la pneumologi,  este mult mai largă decît tuberculoza pulmonară, boală cunoscută şi sub numele de „ftizie”.

E adevărat că am renunţat la un cuvînt sugestiv din fondul latinesc al limbii române,  intrat în lexicul autohton pe filieră franceză, dar este mai simplu şi mai corect „pneumologie” decît dificilul „pneumoftiziologie”. Specializarea mai largă de  „penumologie” nu exclude turbeculoza, care rămîne principalul obiect al muncii noastre, deoarece, aşa cum este cunoscut, tuberculoza, din punctul de vedere epidemiologic, diagnostic şi terapeutic, rămîne o provocare permanentă a medicilor pneumologi.

– Ce loc ocupă România pe harta europeană a bolilor pneumologice?

– Din păcate pentru noi toţi, sîntem pe un decepţionant loc fruntaş. În ciuda programelor naţionale dedicate combaterii turberculozei, a bronşitelor şi a cancerului pulmonar, nu am reuştit să schimbăm tendinţa, să întoarcem pe pantă descendentă dinamica cifrelor. Aceasta este situaţia şi nu o putem ignora.

– Care credeţi că este perspectiva în această privinţă, a bolilor pulmonare?

– Nu avem motive să fim prea optimişti, mai cu seamă că  sîntem în plină criză, îndeosebi de natură socială: ca să-şi plătească ratele şi facturile, mulţi oameni cu venituri foarte modeste sacrifică alimentaţia. Or, această soluţie de criză are consecinţe directe asupra stării de sănătate, îndeosebi a bolilor pulmonare. Şi cum nu ştiu cînd anume se va potoli criza, nu pot să estimez cum vor decurge lucrurile.

Probabil că  neajunsurile populaţiei se  vor perpetua şi, pe cale de consecinţă, vom avea un număr mare de bolnavi. Asta pe de o parte. Pe de alta parte, şi această tendinţă este foarte periculoasă, oamenii nu vor avea posibilităţi financiare să-şi realizeze  tratamentul  complet, ceea ce duce automat la creşterea numărului de cazuri  de tuberculoză rezistentă la tratament. Iar acest lucru generează complicaţii în lanţ.

– Care sînt cele mai frecvente boli ale plămînilor şi ce dinamică  au?

– Turbeculoza se menţine pe primul loc, cu tendiţă crescătoare şi cu sporirea numarului de bolnavi de tuberculoză  rezistentă la tratament, care are un risc epidemiologic major, urmată, în ordine descrescătoare, de: bronhopneumopatia obstructivă cronică, astmul bronşic, cancerul bronho-pulmonar, apneea în somn şi altele.

Din păcate, cea mai cumplită boală, cancerul pulmonar, este şi el în plină ofensivă.

 Tuberculoza nu mai este boala săracului

 – Deseori s-a spus ca TBC-ul este boala mizieriei. Mai este tuberculoza boala săracului?

– Nicidecum. Nu poate fi vorba despre aşa ceva. Între pacienţii noştri sînt persoane din toate categoriile sociale şi, în ultimul timp, de toate vîrstele. Inclusiv studenţii, tinerii  care au un stil de viaţă neadecvat,  cu regim alimentar necorespunzător, supuşi  stresului, cu lipsa odihnei şi abuzuri de fumat, consum de alcool şi, mai nou, consum de droguri. În cazul tinerelor,  vorbim şi de consecinţele dramatice ale „curei de slăbire” asupra organismului. Corpul uman  rezistă cît rezistă, dar la un moment dat cedează, iar tuberculoza face victime în prezenţa atîtor  factori favorizanţi.

– De ce au devenit  bolile pulmonare rezistente la tratamentul cu antibiotice?

– Pentru că,  la un moment dat, consumul antibioticelor, cu şi fără recomandare de la medic, se făcea fără discernămînt. Organismul uman a reacţionat împotriva exceselor, dobîndind rezistenţă la tratamentele obişnuite cu antibiotice. Consecinţe extrem de grave au avut şi tratamentele necorespunzătare, în sensul  frecvenţei administrării şi a „scurtării” duratei  tratamentului.

– Terapia bolilor pulmonare a înregistrat progrese similare cu  tratamentele pentru alte boli?

– Răspunsul este evident afirmativ. Au apărut noi generaţii de medicamente pentru afecţiunile pulmonare, care acţionează mult mai ţintit asupra bolii şi au efecte secundare diminuate. La rîndul ei, şi aparatura medicală s-a dezvoltat spectaculos în ultimii ani, au apărut noi metode care ne ajută la determinarea unui diagnostic mai precis de boală. De pildă, acum putem diagnostica o boală despre care eu, în studenţie, învăţasem, dar nu o puteam diagnostica: apneea în somn. Un alt exemplu de progres pentru pacienţii cu boli respiratorii cronice este oxigenterapia la domiciliu.

 Bolnavii se lasă de fumat cînd află ce boală au, dar adesea este prea tîrziu

 – Sînt efectele fumatului atît de  îngrozitoare cum se afirmă?

– Da, da şi, încă o dată, da. Fie că este vorba despre fumatul activ, fie că este vorba de cel pasiv, efectele asupra sănătăţii plamînilor sînt devastatoare. Acest lucru trebuie înţeles şi acceptat de toată lumea.

– Studii sociologice arată că numărul fumătorilor este în descreştere de cînd accizele din România  se apropie de cele europene. Se simte în spital acest lucru?

– Într-adevăr, putem spune că există o tendinţă în acest sens, dar din păcate, pentru mulţi răul este deja făcut. Prin campania „Stop fumat!”, pe care o derulăm de cîţiva ani, încercăm  să convigem cît mai mulţi pacienţi să renunţe la fumat, pentru  propria lor sănătate. De îmbolnăvit, însă, se pot îmbolnăvi şi nefumătorii, întrucît, spre ghinionul nostru, în lumea contemporană se manifestă şi alţi factori nocivi, de exemplu poluare, stres, alimente nesănătoase, consumul de alcool, drogurile, lipsa de mişcare, obezitatea  etc.

– Cum îi determinaţi pe bolnavi să se lase de fumat? Din experienţa dumneavoastră, care este cel mai convingător argument?

– Sănătatea.  Cei mai mulţi bolnavi, cînd află  ca au cancer pulmonar, tuberculoză sau alte boli pulmonare, cardiovasculare, renunţă instantaneu la fumat, deşi adesea este mult prea tîrziu. Ani, zeci de ani, au trăit cu ideea că altora li se întîmplă nenorociri  şi au ignorat toate avertismentele despre pericolele la care se expun prin fumat!  Subliniez şi că numeroşi pacienţi au renunţat la ţigară datorită costului crescut al pachetului de ţigări. E bine şi aşa, aş spune că este unul dintre puţinele efecte pozitive ale crizei.

– Poate fi redusă durata de internare a bolnavilor de plămîni? Este potrivit tratamentul ambulatoriu?

– Acest fenomen se întîmplă deja, datorită eficienţei noilor generaţii de medicamente, pe de o parte, şi, pe de altă parte, a posibilităţii de diagnostic mult mai rapid, prin aparatura medicală existentă. Actualmente sînt asigurate condiţiile unui tratament ambulatoriu mult mai eficient şi în România, faţă de acum cîţiva ani. Dar, sînt cazuri în care prezenţa bolnavului în clinică şi monitorizarea de către medicul specialist este obligatorie, indiscutabil.

 Nu regret că m-am întors  acasă

 – O întrebare pentru directorul medical: cum se descurcă cu banii Spitalul Leon Daniello?

– Nu ne lăudăm şi nu ne plîngem. Megem înainte.

– Am înţeles. Ce speranţe aveţi să-i păstraţi în ţară pe medicii tineri?

 – Părerile mele sînt contradictorii: uneori sînt entuziastă şi mă bucur să aflu că au revenit în ţară tinerii specialişti, alteori sînt îngrijorată de numărul ridicat al celor care pleacă  şi sufăr gîndindu-mă la calitatea lor profesională  şi la competitivitatea de care vom fi frustraţi. Dar fiecare are propriile motive pentru o decizie sau alta şi este greu să-i judeci.

– Ştiu ca aţi lucrat un ani de zile in Montpellier, în Franţa. A fost un cîştig profesional sau unul financiar?

– Profesional, a fost un cîştig enorm, acolo am învăţat să fac somnologie,  pe lîngă pneumologie, şi tot acolo mi-am confirmat valoarea profesională,  la concurenţă cu francezii. Important pentru mine, la acea vreme.

Desigur, nu pot exclude partea financiară care, în mod evident, a contat, deoarece cîştigam în Franţa  de trei – patru ori mai mult decît în ţară. E adevărat, colegii francezi, care cîştigau mai bine decît noi, cu certitudine, îşi făceau week-end-urile, în timp ce noi, mă refer la rezidenţii străini, asiguram gărzile.

– Puteaţi rămîne să profesaţi acolo. Cum s-au purtat colegii din Franţa după ce au aflat că aveţi oferte sigure?

– Relativ ciudat: din amabili, au devenit uşor rezervaţi,  întrucît se ştia deja că medicii români sînt foarte buni profesional şi perseverenţi. Mai precis, erau şi sînt o concurenţă de temut pentru  ceilalţi.

– Aţi regretat vreodată că v-aţi întors acasă?

– Nu. Sigur am pierdut financiar, dar sînt mult mai multe alte „recompense” de cu totul altă natură care au făcut să nu îmi pară niciodată rău pentru  decizia luată. În viaţă nu se reduce totul la bani. A meritat să mă întorc!

 Pneumologii  români sînt integraţi în comunitatea europeană şi mondială

 – Pe plan european şi mondial contează şcoala românească de pneumologie?

– Desigur. Medicii români sînt integraţi şi au un rol activ în activitatea medicală europeană şi mondială. Participăm la congresele continentale şi mondiale, iar, în ultimii ani,  manifestările ştiinţifice organizate în România beneficiază de participarea a numeroşi invitaţi străini, cu nume consacrate în pneumologia mondială. La ultimul congres, ţinut în luna mai 2012, la Poiana  Braşov, au fost prezenţi  nu mai puţin de 30 de invitaţi străini din domeniul pneumologiei, somnologiei, cardiologiei şi alergologiei.

– Mobilitatea foarte ridicată a populaţiilor are efect asupra bolilor pulmonare?

– Categoric da, din toate punctele de vedere. Mobilitatea populaţiei generează risc epidemiologic pentru bolile cu transmitere respiratorie. Toată lumea, fără excepţie,  este supusă riscului pe care l-aţi menţionat. Nici cele mai bogate ţări nu pot evita acest lucru.

– Campaniile de depistare a bolilor de plămîni, şi nu sînt puţine,  au dat rezultate?

– Chiar foarte bune. Cu fiecare campanie anuală pacientii sînt sensibilizaţi tot mai mult asupra blilor respratorii, asupra metodelor de diagnostic şi de tratament. Interesul oamenilor pentru propria lor sănătate este în creştere. Presupun că un rol major l-a avut publicitatea făcută în mass media, la concurenţă cu accesul mult mai rapid al pacientului la informaţie şi la opinia calificată a specialistului, datorată progresului tehnologic.

Maria Sângeorzan