Conf. univ. dr. Claudia GHERMAN: Pentru mine, fiecare caz a însemnat nu un pacient, ci un OM şi un suflet

„Cele mai grele operaţii ar trebui să fie cele de amploare extremă sau cele în care ai mai puţină experienţă. Prima categorie, cea a operaţiilor complexe, constituie o piatră de încercare pentru orice chirurg. Niciodată nu te întîlneşti cu doi bolnavi sau două cazuri similare, oricînd poate să apară o situaţie nouă, neprevăzută, care te pune la încercare. În ce priveşte experienţa, nimeni nu s-a născut învăţat, dar în timp, cu perseverenţă, aceasta se acumulează şi îţi devine un aliat puternic. Ar mai fi o categorie a operaţiilor grele, acelea pe care eşti nevoit să le efectuezi în condiţii dificile, în care nu ai chiar tot ce îţi trebuie la îndemînă şi în care eşti nevoit să apelezi uneori la soluţii de moment” – declară conf. univ. dr. Claudia Gherman, medic primar chirurgie generală şi medic primar chirurgie vasculară în cadrul Clinicii Chirurgie II din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj şi şefa disciplinei Abilităţi – Ştiinţe umaniste din cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Iuliu Haţieganu”.

În ce o priveşte, conf. dr. Claudia Gherman spune că, dintre cazurile întîlnite, pentru domnia sa fiecare caz a însemnat „nu doar un pacient, ci un OM şi un suflet”.

– Ce anume presupune disciplina  Abilităţi – Ştiinţe umaniste, pe care o conduceţi?

– Disciplina Abilităţi – Ştiinţe umaniste este una dintre cele mai noi discipline introduse de Facultatea de Medicină, care cuprinde un cumul de cursuri pe care studenţii le studiază în anii III şi VI – şi mă refer aici la Abilităţile practice –, dar şi în anul I – Bazele comunicării, Bioetică – Istoria mediciniei, motiv pentru care noi apaţinem Departamentului de Educaţie Medicală. Acest departament, dedicat implementării unui mediu de studiu plăcut, util  şi modern în facultatea noastră, este, totodată, un spaţiu în care studenţii iau contact cu laturile adiacente educaţiei medicale tradiţionale, dezvoltării interdisciplinare şi multi-focale.

– Există o legătură între disciplina în cadrul căreia studenţii studiază Abilităţile practice şi Centrul de Aptitudini Practice şi Simulare în Medicină (CAPSIM)?

– Desigur, legătura există şi este una strînsă. Încă de la inaugurarea sa, CAPSIM şi-a deschis larg porţile, iar studenţii şi-au început din plin activitatea. La început au existat sesiuni de activităţi practice pentru studenţii de la discipline cum ar fi chirurgia, medicina de urgenţă, anestezie-terapie intensivă, ginecologie, pentru ca mai apoi să ia naştere disciplina de Abilităţi practice, a cărei activitate se desfăşoară în acest centru.

– CAPSIM a fost inaugurat în anul 2011, fiind primul şi cel mai complex centru de acest fel din România. Ce presupune CAPSIM, în momentul de faţă?

– Înfiinţat dintr-o necesitate educaţională, CAPSIM dispune de facilităţi, resurse, curriculum, astfel încît să ofere oportunităţi de învăţare şi formare pentru toate nivelurile de practică medicală. CAPSIM este structurat modular, pe unităţi specifice fiecărei activităţi, astfel încît să se beneficieze la maxim de spaţiul şi facilităţile existente. Manopere şi tehnici medico-chirurgicale de bază, cum ar fi tehnicile de resuscitare cardiorespiratorie, învăţarea pe modele sintetice şi biologice a efectuării diferitelor tipuri de suturi, injecţiile, cateterismul venos central, naşterea în condiţii normale şi patologice, sînt demonstrate de instructori competenţi şi apoi însuşite, repetate şi consolidate. Studenţii, rezidenţii şi medicii specialişti dispun de posibilităţi de învăţare şi antrenament şi pentru nivelurile de practică medicală avansată, respectiv: învăţarea prin simulare a ecografiei de bază, intervenţionale, deprinderea diferitelor manopere endoscopice, a tehnicilor chirurgicale avansate, chirurgie minim invazivă. Şi, desigur, enumerarea ar putea continua.

– Care este rolul dvs şi al colegilor dvs în acest centru?

– Toate cadrele didactice ale Facultăţii de Medicină care îşi desfăşoară activitatea în acest centru pun în practică noile metode de educaţie şi practică medicală bazate pe simulare. În urmă cu patru ani, conducerea facultăţii noastre a iniţiat, printr-un proiect european, formarea primilor formatori, aceştia, la rîndul lor, contribuind la formarea ulterioară a instructorilor. Sub supravegherea instructorilor competenţi, într-un cadru organizat, după un program bine structurat, prin expunerea progresivă a cursanţilor (studenţi sau medici) la diferite aspecte provocatoare ale activităţii medicale, similare cu ceea ce se întîlneşte în practica de zi cu zi, urmărim cîştigarea competenţelor şi atitudinilor medicale corecte, creşterea calităţii actului medical, fără riscuri asupra pacienţilor.

– Cîţi studenţi, rezidenţi şi medici specialişti au frecventat centrul, de la înfiinţare şi pînă în prezent?

– Din anul 2012 şi pînă în prezent, în Centrul de Simulare au avut activităţi între 4200 şi 5100 de studenţi pe an. Aceştia au fost studenţi din cadrul activităţilor curriculare de la Abilităţi practice, medicină de urgenţă, anestezie-terapie intensivă, nursing, dar şi din cadrul activităţilor extracurriculare: cursuri postuniversitare, workshopuri de chirurgie laparoscopică, urologie, endoscopie digestivă, bronhologie, ORL, care, împreună cu coordonatorii lor, beneficiază de baza materială din CAPSIM.

– Aţi avut studenţi şi din afara Clujului?

– Da, desigur! Sînt numeroase cereri, studenţi care aplică pentru mobilităţi Erasmus.

– Au existat, există şi colaborări externe?

– CAPSIM nu este doar o zonă de educaţie medicală la nivel naţional, ci şi internaţional, prin dezvoltarea unor parteneriate. Aşa este, spre exemplu, proiectul SimuCarePro – “Simularea în sănătate pentru a dezvolta un parteneriat între studenţii şi profesioniştii în formarea medicală şi paramedicală”, din cadrul Programului Erasmus+, noul program al Uniunii Europene pentru educaţie, formare şi tineret în învăţămîntul superior. Proiectul, cîştigat în 2015, se va derula pe perioada a trei ani şi este un parteneriat transnaţional între organizaţii şi instituţii de învăţămînt şi formare din Belgia, Franţa, Portugalia şi România, cu scopul de a stimula cooperarea şi de a construi o punte între mediul educaţional şi cel profesional. Cadre didactice ale facultăţii noastre, alături de studenţi din diverşi ani de studiu şi specializări, vom colabora la elaborarea de scenarii clinice complexe. Fiecare scenariu porneşte de la o situaţie clinică concretă, pe care ne-o vor sugera studenţii, iar noi vom construi itinerariul clinic. Va urma apoi elaborarea, în comun cu ceilalţi parteneri, a grilelor de validare a scenariilor, pentru ca la final să fim în măsură să elaborăm şi un ghid metodologic. Aspectele tehnice şi relaţionale vor fi, de asemenea, extrem de importante, întărind complementaritatea între formare, cercetare şi activitatea profesională.

– Sînteţi cadru didactic, dar în acelaşi timp sînteţi şi medic chirurg, cu o triplă specializare: chirurgie generală, chirurgie vasculară şi chirurgie plastică. Dintre acestea, care vă pasionează mai mult?

– Nu este deloc un răspuns simplu. Cînd eşti părinte şi ai trei copii, pe care îi iubeşti mai tare? Cam aşa şi cu chirurgia. Nu am „sărit” de la o specialitate la alta din motive de nemulţumire sau insatisfacţie. Dimpotrivă, nu am dorit decît să îmi îmbogăţesc bagajul de cunoştinţe şi să îmi diversific gama de intervenţii chirurgicale pe care să le pot efectua. Aşa cum sînt eu, mereu am vrut să mă autodepăşesc, să devin un chirurg cît mai complex. În acelaşi timp, este perfect adevărat că nu poţi fi la fel de performant în toate. Eu, cel puţin, mi-am început activitatea în urmă cu 25 de ani la Clinica Chirurgie II, ca preparator şi apoi ca asistent. Preocupările clinicii erau de chirurgie generală şi vasculară, însă specialitatea de chirurgie vasculară nu era încă recunoscută în mod distinct la noi în ţară, la vremea aceea.  Ca şi chirurg generalist efectuam în egală măsură intervenţii de chirurgie generală şi vasculară. Apoi, lucrurile au evoluat normal şi firesc spre obţinerea titlurilor de medic primar chirurgie generală şi medic primar chirurgie vasculară. În domeniul chirurgiei plastice sînt medic specialist, iar intervenţiile de chirurgie plasctică şi reconstructivă sînt net dominante în raport cu cele estetice. Cel puţin deocamdată, aici mi-am stabilit o limită.

– Cîte operaţii aţi efectuat pînă acum?

– Sigur, nu stau în permanenţă cu creionul în mînă să îmi număr operaţiile, dar periodic, cu ocazia întocmirii dosarelor pentru promovare în ierarhia academică, am fost nevoită să completez şi această rubrică, şi atunci am constatat că operaţiile s-au adunat, sau că anii s-au adunat şi ei. Astfel, într-un sfert de secol de activitate chirurgicală neîntreruptă am efectuat un număr de 4700 de operaţii, din care 3000 au fost de amploare medie şi mare. Dacă e mult sau dacă e puţin, nu ştiu, dar ştiu că pentru mine fiecare caz a însemnat nu un pacient, ci un OM, un suflet, şi că mi-am dat întreaga silinţă şi am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru ca acel OM să părăsească cu bine spitalul. Am un cufăr întreg de amintiri în acest sens şi poate o să avem odată ocazia să îi deschidem capacul, împreună.

– Pentru dvs, care sînt cele mai grele operaţii?

– Cele mai grele operaţii ar trebui să fie cele de amploare extremă sau cele în care ai mai puţină experienţă. Prima categorie, cea a operaţiilor complexe, constituie o piatră de încercare pentru orice chirurg. Niciodată nu te întîlneşti cu doi bolnavi sau două cazuri similare, oricînd poate să apară o situaţie nouă, neprevăzută, care te pune la încercare. Şi aşa-ţi creşte nivelul adrenalinei, ba mai dă şi dependenţă! În ce priveşte experienţa, nimeni nu s-a născut învăţat, dar în timp, cu perseverenţă, aceasta se acumulează şi îţi devine un aliat puternic. Ar mai fi o categorie a operaţiilor grele, acelea pe care eşti nevoit să le efectuezi în condiţii dificile, în care nu ai chiar tot ce îţi trebuie la îndemînă şi în care eşti nevoit să apelezi uneori la soluţii de moment.

– În ce măsură pasiunea pentru chimie, pe care ştiu că aţi avut-o în liceu, vă ajută în prezent în activitatea didactică şi de cercetare?

– Pasiunea pentru chimie a fost, într-adevăr, una adevărată şi de durată. Rezultatele, cele trei locuri I în fazele naţionale, medalia de bronz la Olimpiada Internaţională de la Frankfurt, alături de alte nouă premii speciale, obţinute înainte de anii ’90, îmi susţin afirmaţia. Nu am continuat, e drept, cu o facultate din domeniul chimiei, dar toată rigurozitatea şi creativitatea pe care mi le-a dezvoltat chimia mi-au fost de un real folos. Din proiectele de cercetare pe care le-am avut în derulare, marea majoritate combinau patologia chirurgicală vasculară cu cercetarea fundamentală biochimică, imunohistochimică, genetică.

– Rămînînd pe plan ştiinţific: ce activităţi desfăşuraţi sau aveţi în curs de desfăşurare?

– Pe plan ştiinţific preocupările sînt permanente, constituind complementaritatea necesară procesului de învăţămînt. În afara aspectelor menţionate, mai sînt direct implicată în activităţile Societăţii Române de Angiologie şi Chirurgie Vasculară, în calitate de secretar, iar anul acesta, în calitate de preşedinte de congres, în organizarea, la Cluj-Napoca, a celui de-al XI-lea Congres, ocazie cu care vom aniversa 40 de ani de chirurgie vasculară clujeană şi 25 de ani de la înfiinţarea societăţii.

– Am pomenit de pasiunea dvs pentru chimie. Ştiu că aţi mai avut o pasiune, scrima, fiind medaliată în repetate rînduri în competiţii naţionale şi internaţionale, atît la individual, cît şi cu echipa. Printre toate activităţile profesionale actuale, vă mai rămîne loc şi pentru această pasiune?

– Pasiunea pentru scrimă a început demult, în copilărie, la Satu-Mare, centru de tradiţie şi renume, care a format nenumăraţi campioni. Am continuat apoi să practic acest sport şi la Cluj, studentă fiind, dar acest lucru nu m-a împiedicat să termin facultatea cu media generală 10. Sportul a fost cel care mi-a educat spiritul de competiţie, m-a determinat să devin mai organizată, mi-a crescut puterea de concentrare. Acum, desigur,  nu mai practic scrima, dar sînt cu sufletul alături de actualii noştri campioni şi mă bucur de fiecare reuşită a lor – cum a fost, de curînd, medalia de aur la Cupa Mondială de spadă feminin, de la Buenos Aires.

– Din tot ceea ce faceţi, profesional şi extraprofesional, ce vă place cel mai mult? Care este, pentru dvs, condiţia „lucrului bine făcut”?

– Munca îmi umple o parte însemnată din viaţă, indiferent dacă vorbim de mediul profesional sau extraprofesional, şi sînt cu adevărat satisfăcută aşa, şi sînt convinsă că munca mea este extraordinară. Iar „singurul mod în care poţi face o muncă să devină extraordinară este să-ţi placă ce faci”, după cum spunea Steve Jobs. Mie îmi place ceea ce fac şi atunci şi lucrul de care pomeneaţi devine bine făcut.

M. TRIPON