Concurs de şah la Frata

Puține sunt comunele noastre în care jocul de șah să se bucure atât de multă notorietate, cum se întâmplă, an de an, la Frata. Duminică, 23 februarie, a avut loc o nouă ediţie a tradiţionalului concurs din comuna Frata, organizat de Primăria, Consiliul local, Căminul Cultural Frata şi Centrul de Informare Turistică din localitate, competiţie care a reunit un număr apreciabil de iubitori ai sportului minţii.
După numeroase runde eliminatorii, punctajul maxim a fost obținut de Vasile Trif, primarul comunei, care a ocupat același loc și în ediția de anul trecut. Pe lângă faptul că este un bun manager, iată că edilul șef este şi un abil și pasionat jucător de şah, pe care îl practică cu succes și răbdare încă din copilărie. Ceilalţi câștigători ai ediției 2020 sunt Petru Cornel Rostaş – locul 2 şi Sergiu Bucur – locul 3, o menţiune fiind acordată lui Szoverfi Danilă. Toţi participanții au primit diplome de participare şi premii.
D. VATAU

Articole din aceeasi categorie