Comisar şef dr. Iosif MARCU: Se remarcă o tendinţă de scădere a agresivităţii asupra pădurii pe fondul activităţilor poliţieneşti de contracarare

Hoţii, atît cei care merg în pădure, cît şi cei care le asigură spatele, îşi cultivă un anumit tip de relaţii în toate mediile care au atribuţiuni şi competenţe în domeniu sau în legătură indirectă cu acesta, pentru a le facilita manoperele frauduloase pe întregul lanţ ce vizează fondul forestier public ori privat – declară, în interviul acordat ziarului Făclia, şeful Poliţiei oraşului Huedin, comisar-şef dr. Iosif Iosif-Marcu-2Marcu. Dar, adaugă acesta, „pe fondul activităţilor poliţieneşti de contracarare, se observă o tendinţă de scădere a agresivităţii asupra pădurii”

–  Într-un interviu acordat ziarului Făclia la mijlocul lunii iunie 2015 spuneaţi că, în zona dvs de competenţă, „din punct de vedere al infracţionalităţii, anul 2014 şi primele 4 luni din anul curent au evidenţiat un trend descendent al infracţiunilor sesizate. Faţă de primele luni ale anului 2014, în 2015 infracţionalitatea sesizată a scăzut cu 16,4 %”. Care este situaţia la sfîrşit de an 2015, comparativ cu 2014?

– La finele primelor 11 luni din 2015 infracţiunile sesizate scad, dar, procentual nu ating parametrii din primele patru luni. Am întregistrat în timpul scurs o anumită recrudescenţă a infracţionalităţii contra integrităţii corporale sau sănătăţii, contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice şi contra patrimoniului, respectiv a  infracţiunilor de lovire şi alte violenţe, de vătămarea corporală din culpă ca urmare a evenimentelor rutiere, a furturilor din cabane / locuinţe, din auto etc.

– Care au fost cele mai frecvente infracţiuni săvîrşite în zona Huedin, în 2015?

– Şi în acest an, infracţiunile contra patrimoniului în forma clasică, dar şi cele prin nesocotirea încrederii, au fost săvîrşite cu preponderenţă în mediul urban, dar şi în rural.

– Fiind perioada sărbătorilor de iarnă, buletinele informative ale Poliţiei au făcut referire şi la tăierile ilegale de pomi de Crăciun. Au reuşit subordonaţii dvs, prin acţiuni specifice, să prevină, într-o măsură cît de mică, tăierile ilegale de brazi, în acest an?

– Răspunsul este cu siguranţă DA. Este primul an în care am fost sesizaţi despre existenţa unor brazi tăiaţi în delict şi depozitaţi în… pădure, în poziţie naturală, astfel încît, fără un ochi format, aspectul delictual ar fi fost mai greu de observat! Ne bucură mult ajutorul pe care îl primim ca urmare a sesizărilor adresate pe diverse căi, astfel încît, în timp scurt şi cu cheltuieli minime, reuşim în bună măsură să apropiem momentul atragerii răspunderii de cel al comiterii faptei. Astfel, prevenţia are o dublă manifestare: într-o primă perspectivă avem încrederea persoanei ca urmare a confirmării aspectelor sesizate, iar mai apoi, făptuitorul îşi primeşte… răsplata!

În context, prevenirea tăierilor se realizează prin renunţarea la actul ilicit, ca efect al prezenţei în locul şi momentul potrivit al poliţiştilor, al mediatizării cazurilor şi a consecinţelor legale aplicate în cazuri similare. Se observă însă o tendinţă de scădere a agresivităţii asupra pădurii pe fondul activităţilor poliţieneşti de contracarare, dar şi al luării de poziţie a cetăţenilor, atît din mediul rural, cît şi urban, în special ca urmare a campaniilor din mass-media.

În raport de numărul brazilor tăiaţi, vîrsta acestora şi gravitatea afectării mediului, trebuie să constatăm că legislaţia nu sancţionează suficient aceste delicte! Este dificil de prevenit dacă ne raportăm doar la activitatea poliţiştilor în cele 77.000 hectare de fond forestier. Cred însă că aceste tăieri pot fi combătute de către toţi iubitorii aurului verde, simplu: nu cumpărăm decît din locuri / pieţe autorizate şi cu acte de provenienţă, astfel încît oferta să rămînă fără piaţă de desfacere şi implicit fără resursele financiare care-i asigură perpetuarea!

– Cîţi brazi de Crăciun au confiscat poliţiştii din Huedin şi de la posturile arondate, în 2015?

– Peste 2.200.

– Care sînt zonele sau localităţile (comunele) în care s-au depistat cei mai mulţi pomi de Crăciun tăiaţi ilegal?

– Pe raza comunelor Beliş, Călăţele şi Poieni au fost depistaţi cei mai mulţi brazi.

– Cine sînt, în majoritatea cazurilor, cei care comit aceste ilegalităţi? Sînt localnici sau sînt persoane din alte zone?

– Constatările noastre s-au materializat în majoritatea cazurilor prin activităţi specifice în fondul forestier Politia-Huedin-1naţional – brazi tăiaţi în delict şi depozitaţi în vederea comercializării către intermediari din judeţele Sălaj şi Satu Mare cu predilecţie, dar şi de către cetăţeni care se pretează la recoltarea ilegală a cetinii în tot cursul anului, iar în perioada Crăciunului se adaugă brazii.

– Spuneaţi, în interviul din iunie 2015, că, în zona dvs de competenţă, „avînd în vederea suprafaţa întinsă de teren împădurit, se înregistrează şi fapte care aduc atingere fondului forestier, însă, din fericire, multe rămîn sub forma tentativei, întrucît cei implicaţi sînt depistaţi de poliţişti”. Cîte tentative de delicte sau infracţiuni silvice aţi depistat în 2015? Care au fost cele mai grave? Ce măsuri aţi luat?

– Din păcate, şi în acest an numărul infracţiunilor şi modalităţile de comitere au fost suficiente pentru a ne îngrijora şi a ne mobiliza în acelaşi timp. Împreună cu colegii, am accentuat documentarea modurilor de operare în crearea plusurilor de masă lemnoasă, valorificarea acesteia şi de creare a aparenţelor de legalitate, am crescut fermitatea în dispunerea măsurilor specifice de contracarare: ridicarea documentelor, indisponibilizarea mijloacelor folosite – tractoare, motofierăstraie, căruţe etc. Este nevoie însă de asigurarea resurselor umane şi tehnice, astfel încît activităţile în sistem releu – constatare-verificare-indisponibilizare/custodie/confiscare – să aibă congruenţă în atingerea scopului: respectarea regimului silvic! Aspectele grave la care faceţi referire fac obiectul cercetărilor în dosarele penale aflate în lucru.

– Cîte infracţiuni silvice aţi înregistrat în 2015, pînă la mijlocul lunii decembrie? Care este natura acestora?

– Au fost depistate, identificate şi instrumentate 60 de infracţiuni la regimul silvic. Am solicitat şi dispus 14 inspecţii silvice în urma şi pe baza cărora am deschis alte 12 dosare penale pentru persoane şi fapte în legătură cu serviciul, din care 3 abuzuri, 8 neglijenţe şi o rupere de sigiliu. Inspecţiile silvice au reliefat existenţa unor lipsuri în cantoanele silvice, atît din categoria lemn de lucru, cît şi a brazilor de Crăciun, a căror valori sînt însemnate.

– Cît material lemnos aţi confiscat în 2015 (pînă la data interviului) şi cîte amenzi, în ce valoare, aţi aplicat pentru tăieri şi comercializări ilegale de arbori (material lemnos)?

– S-a dispus măsura confiscării pentru 1359,29 mc, în valoare de 185.775,5 lei, ca urmare a celor 182 de sancţiuni contravenţionale aplicate, al căror cuantum este de 242.100 lei.

– Care a fost cea mai mare cantitate de lemn confiscată o dată? Dar cea mai mare amendă aplicată?

– În acest an am indisponibilizat şi confiscat într-un singur control comun cu Garda Forestieră Cluj, cantitatea de 257 mc, cu o valoare de 37.077,0 lei şi aplicarea unei sancţiuni contravenţionale de 10.000 lei. Acţiunea s-a materializat la un agent economic cu activităţi în domeniu, din zona noastră de competenţă.

– Spuneaţi, în interviul din iunie 2015, că ponderea cea mai însemnată a celor care comit Iosif-Marcu-1fapte ce prejudiciază fondul forestier nu o au locuitorii satelor din zona Munţilor Apuseni. Puteţi spune, acum, cine sînt cei care fură pădurile?

– Un proverb românesc spune că „paza bună trece primejdia rea”, iar pe cale de consecinţă,  paza mică trece primejdia mare. Aşadar, din cazuistică rezultă că acolo unde administratorul ori proprietarul vizează interesul privat în detrimentul celui public, ori este indolent cu bunul său în raport de gospodărirea durabilă a pădurii, se fură pădurea de către persoane care gravitează în anturajul acestora, al celor care au atribuţiuni de pază / gestionare. Hoţii, atît cei care merg în pădure, cît şi cei care le asigură spatele, îşi cultivă un anumit tip de relaţii în toate mediile care au atribuţiuni şi competenţe în domeniu sau în legătură indirectă cu acesta, pentru a le facilita manoperele frauduloase pe întregul lanţ ce vizează fondul forestier public ori privat. Este de notorietate optica acestor persoane: „Dacă nu la uşa asta, la a doua, ori mai sus…”

– S-au făcut vreodată presiuni asupra dvs ori asupra poliţiştilor din subordine pentru a nu interveni în cazurile de infracţiuni silvice sau pentru a favoriza infractorul?

– Există o presiune publică asupra mea şi a poliţiştilor, pe care ne-am dorit-o şi ne-o asumăm. Dacă presiunile au fost în sensul întrebării, competenţa revine altor instituţii. Cu toate acestea, au fost şi sînt colportări în diferite medii, privitoare la predicţii în evoluţia carierei, sănătatea şi integritatea coporală a membrilor de familie etc., dar toate sînt subsumate privaţiunilor profesionale pînă la incidenţa normei penale.

– Aţi avut cazuri de poliţişti implicaţi în jafurile de pădure?

– Întrebarea excede competenţelor. Sînt structuri abilitate care verifică toate aspectele privitoare la Sediu-Politie-Huedinintegritate, onestitate, disponibilitate etc. şi primesc sesizări ori sînt sesizate cu această tematică.

– Aţi identificat lucrători silvici implicaţi în furturile de pădure?

– Da.

– Comparativ cu alte zone ale judeţului, unde se situează zona Huedin în ce priveşte faptele care aduc atingere fondului forestier?

– Datele înregistrate ne situează pe un loc fruntaş în judeţ, din păcate. Priorităţile muncii noastre decurg din situaţia operativă, iar domeniul silvic se circumscrie acestora. Ne propunem să avem în continuare un rol activ în combaterea fenomenului infracţional specific fondului forestier, chiar dacă locul într-un clasament specific nu onorează zona. Ne dorim să coagulăm şi alte forţe pentru a reda culoarea naturală Munţilor Apuseni, în partea ce vizează competenţa şi teritorialitatea judeţului Cluj.

– Spuneaţi, în iunie 2015, că Huedin este oraşul cu cea mai mică rată a criminalităţii din judeţul Cluj. Acum, la sfîrşit de an 2015, vă menţineţi afirmaţia?

– Da.

– Cîte accidente rutiere s-au înregistrat în acest an în zona dvs de competenţă şi cîte dintre acestea au fost accidente grave, foarte grave şi mortale?

– În această perioadă am înregistrat 59 de accidente cu victime, din care 30 au avut consecinţe grave, întrucît 11 persoane au decedat şi 35 au fost rănite grav, diferenţa fiind evenimente rutiere soldate cu persoane rănite uşor. Ca activitate de prevenire şi gestionare a riscului rutier crescut pe tronsoanele de drum aflate în competenţă, aceasta s-a concretizat în cele 75 de dosare penale instrumentate pentru o gamă largă de infracţiuni la regimul rutier, 3.925 de sancţiuni contravenţionale aplicate, în valoare de 824.250 lei, 273 permise de conducere suspendate şi 80 de certificate de înmatriculare retrase.

– Cîte cazuri de furturi din locuinţe? În cîte cazuri infractorii au fost prinşi? Au existat cazuri de spargeri şi furturi din cabane turistice?

– Aproape toată zona de competenţă este de interes turistic, cu foarte multe cabane şi structuri de primire turistică, aspect care, coroborat cu afluxul iubitorilor de natură, dar mai ales al culegătorilor de ciuperci, a focalizat interesul celor 35 de persoane identificate ca autori în spargerile de cabane / locuinţe. Din harta infracţională realizată constatăm că în majoritatea celor 102 cazuri sesizate, zonele  Beliş-Călăţele Pădure, Poieni-Valea Drăganului şi Căpuş-Agârbiciu au fost cel mai des “vizitate” de autorii spargerilor.

Recomandăm administratorilor structurilor de primire turistică, dar şi proprietarilor de cabane, să îşi asigure bunurile prin sisteme de pază şi protecţie certificate şi omologate, să-şi înregistreze clientela în documentele de primire turistică, toate acestea oferind mai apoi facilităţi în identificarea şi recuperarea eventualelor pagube, dar şi a autorilor. Este de dorit ca proprietarii să îşi cunoască seriile şi numerele de identificare, cele de fabricaţie etc., îndeosebi pentru bunurile electronice şi electrocasnice, auto-moto-velo, a altor elemente de identificare şi căutare, mai ales că de sărbători zona este animată cu mult peste valorile unei alte perioade din an. Nu este lipsit de interes să atragem din nou atenţia asupra focurilor de artificii, a pocnitorilor etc., deoarece prin manipulare neadecvată, acestea produc traume, prejudicii şi atrag consecinţe de ordin legal, activităţile fiind strict reglementate prin autorizarea celor specializaţi.

– Cum apreciaţi activitatea subordonaţilor dvs din 2015?

– Foarte bună întrebare, greu răspuns. Totuşi, sîntem şi noi precum societatea în care trăim. În anul 2015 am avut colegi cu rezultate foarte bune, sînt mîndru de ei şi le mulţumesc pe această cale, dar şi Iosif-Marcu-3aşteptări neconfirmate, încă.

– Ce aşteptări şi ce planuri aveţi pentru 2016?

– Ne dorim sprijinul comunităţilor pe care le deservim. Ştim că doar prin transparenţă, disponibilitate şi eficienţă vom căpăta şi reconfirma girul şi respectul contribuabilului, al omului din cetate. În acest sens vom continua să ne canalizăm eforturile şi pregătirea. Dintr-o altă perspectivă, sînt în curs activităţi de pregătire şi asigurare logistică a tuturor posturilor de poliţie, atît din punct de vedere al comunicării, cît şi al procesării datelor, astfel încît cele două dimensiuni – calitate şi cantitate – să capete noi valenţe, cu reflectare directă în gradul de mulţumire şi de percepere al cetăţeanului. Cu sprijinul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj se va finaliza integral reamenajarea şi dotarea sediului Poliţiei Huedin, a altor patru posturi de poliţie, astfel încît primirea publicului, dar şi condiţiile de muncă, să poată fi apreciate. De asemenea, vom continua să fim prezenţi în viaţa cultural-artistică şi socială a comunităţilor din care facem parte, atît prin prezenţă, cît şi prin acte caritabile, de omenie şi respect al celui de lîngă noi, atît la bucurie, cît şi la necaz, pentru că ambele fac parte din viaţa tuturor.

La final de an, vă rog să-mi permiteţi să adresez, prin intermediul dumneavoastră, cititorilor, colaboratorilor şi tuturor semenilor noştri, tradiţionalul La mulţi ani, Sărbători fericite, în linişte, alături de cei dragi!

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie