Colindatul în localitățile județului Cluj

Producțiile artistice ale oricărui neam sunt determinate de un amestec de fenomene estetice proprii, aflate sub semnul inspirației, creației și contribuțiilor colective constituite în structuri specifice, reprezentative. O astfel de producție, inegalabilă sub raport arhitectonic și artistic, al formei și bogăției conținutului, al funcției și mesajului transmis este colinda, un minunat cântec popular cu text, dezvoltat de-a lungul vremurilor într-o mulțime de variante, interpretate periodic în toate zonele folclorice românești, conform unei tradiții împământenite.

Colindatul

Obiceiul colindatului de Crăciun în Transilvania este pomenit încă de acum câteva secole în scrierile lui Gaspar Heltai, care arată, în anul 1552, că „în Ardeal, îndată după ziua Nașterii Domnului Nostru Isus Cristos, începe Marele praznic”, săptămâna colindelor, în care se desfășoară practici păgâne. Este vorba despre obiceiurile de întâmpinare a Crăciunului și mai ales a Anului Nou, de sorginte precreștină, foarte populare în acele timpuri.

Tradiția colindatului s-a transmis pe cale orală, din generație în generație, în mod sistematic, de la părinți la copii, de la bunici la nepoți, într-un circuit continuu. “Acest obicei este întâlnit la mai multe popoare europene: la poloni, cehi, slovaci, moravi, croați, sloveni, sârbi, ruși și bieloruși” – scrie, la 1933, Petru Caraman în cartea sa „Colindatul la români, slavi și la alte popoare”.

Dintotdeuna, colindatul a dat mereu o deosebită solemnitate sărbătorilor iernii. La această manifestare a participat aproape întreaga suflare a satului, în ipostaze diferite, de actanți și participanți, de colindători și colindați.

Colinda

Colindele sunt cântece tradiționale românești, felicitări (urări) de tip epico-liric, practicate încă din perioada precreștină. Colindele nu trebuie confundate cu  cântecele de stea, specifice sărbătorilor creștine de iarnă și nici colindatul cu umblatul cu steaua (wikipedia.org).

Valoarea colindelor românești a fost subliniată de numeroși specialiști autohtoni și străini. Cităm o apreciere, cea a profesorului Titus Moisescu, din „Postfața” volumului „Colinde” a lui George Breazul: “În circuitul valorilor de artă populară, colindele vor rămâne zestrea cea mai de preț pe care trebuie să o salvăm de la dispariție și să o transmitem nealterată generațiilor ce ne vor urma. Datorită tiparelor, circulația acestor bijuterii muzicale va împlini unul dintre marile noastre deziderate, și anume acela al păstrării unității de limbă și cântare românească în rândul tuturor românilor, indiferent de locul unde-și duc viața pe acest pământ”.

a. Textul muzical al colindelor

Supusă analizelor, compoziția textului muzical al colindelor de tip arhaic va fi caracterizată de câteva elemente proprii, dintre care cele mai importante sunt: sistemul prepentatonic și pentatonic primar (scară muzicală de 4 – 5 sunete); structura arhitectonică neevoluată (o singură frază muzicală de 4 sau 6 măsuri); ritmica populară de formă giusto-silabică (ritm divizionar în raport de 1:2 și 2:1); stilul original care cere o interpretare specifică, cu accente puternice ale vocii pe silabele textului.

b. Textul literar al colindelor

În contextul tradiției populare românești, colinda prezintă un vechi sediment cultural. Aceasta se poate observa și din limbajul colindelor, care este de o mare bogăție și varietate, cuprinzând termeni dialectali, arhaisme și forme lexicale ieșite din uzul vorbirii. “Poezia colindelor este de o mare frumusețe. Ceea ce caracterizează această poezie este atmosfera de optimism în care sunt formulate dorințele și năzuințele oamenilor. Credința într-un viitor fericit este atât de puternic și de plastic exprimată încât impune parcă împlinirea urării” (Mihai Pop).

În prezent, la Crăciun se cântă și un alt gen de „colinde”, producții muzical-literare mai noi, ce fac parte din categoria cântecelelor de stea, care tind să înlocuiască repertoriul muzical original al colindelor tradiționale. Vechile colinde, într-un mare număr de variante și aproximativ 300 de tipuri clasificate, sunt expuse în ultima vreme unui real pericol de extincție.

Colindatul copiilor

Debutul obiceiului de colindat are loc în Ajun, când copiii colindă cu “straițele” agățate de gât, strigând din poartă în poartă “Bună sara lui Crăciun!” și interpretând colinde scurte, potrivite vârstei, adunând apoi în străițuțe covrigii (reg. colaci, pupuți, n.n.), merele, nucile sau banii, darurile oferite de gazdele colindate.

Colindatul cetei de feciori (junii satului)

Cei ce continuă colindatul în urma copiilor, feciorii neînsurați, vor colinda întreg satul organizați în cete, pornind din mijlocul lui, sau chiar din curtea sfintei biserici, cântând colinde cu diferite teme, de la cele păstorești, vânătorești și agrare, până la cele cu motive biblice:

Veselește-te, Domn bun/ Flori dalbe de măr/ Că vă vin și junii buni./ Junii buni ai lui Crăciunu/ Flori dalbe de măr/ Câte unu, câte doi, Câte tri d’alăturea etc.

Colindatul se face necondiționat pe la toate casele, ceata intrând în toate curțile cu porțile anume lăsate deschise. După cântarea unei „corinde” în ogradă sau pe trepte, tinerii vor intra în casă, unde vor cânta colindele specifice locului, iar apoi vor fi serviți cu cozonaci, vin și pălincă de pe masa anume pregătită cu bunătăți. Tarostele cetei „alduiește” colacul, cozonacul, băuturile și bucatele, banii primiți și rostește „mulțămite” pentru omenia gazdei. Muzicanții  cântă un joc scurt, pentru ca fetele tinere și gazda să fie jucate. Plecarea cetei are loc cu colinda „ușii”, colindătorii plecând apoi spre alte gospodării.

Satul este mare și, după înțelegere, de la casa preotului, colindătorii se împart în două sau mai multe cete pentru a parcurge într-o singură noapte întreg numărul mare de case al așezării, inclusiv al celor din cătunele aparținătoare (ex. Negreni, Mărișel, Măguri-Răcătău).

În zilele a doua și a treia de Crăciun se va organiza „joc” la căminul cultural, unde participă cu mare drag toți sătenii și nu numai, de mare onoare ajungând să fie considerați cei întorși în sat, de la oraș sau chiar din străinătate, localnici care vin special „de sărbători” pentru a se bucura împreună cu consătenii lor de frumusețea tradiției.

Colindatul familiilor, al neamurilor și vecinilor

O obișnuință care a devenit tradiție este aceea a colindatului între vecini, neamuri, prieteni, după ce au trecut cetele de colindători. Această practică poate avea loc și în zilele următoare ale sărbătorii Crăciunului, ca semn de întărire a prieteniei și încrederii reciproce între localnici, reînnoite cu prilejul schimbărilor aduse de sfârșitul anului și începutul celui nou.

Acest fel de colindat este unul liniștit, în primul rând pentru că este practicat de oameni maturi, în vârstă. Dintr-un alt punct de vedere, liniștea și tihna obiceiului vin de la trăirea amplificată a sfârșitului unui an lung și dificil, ale cărui greutăți au fost depășite în totalitate. Acest așa-zis colindat începe cu cântarea unei colinde, dar el este, în fapt, un prilej mult-așteptat de reafirmare a afabilității și bunei înțelegeri dintre oameni, în cadrul comunității.

Obiceiul colindatului în satele clujene

Cercetarea obiceiului de colindat, sugerată de către Comisia Națională de Patrimoniu de pe lângă Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România cu scopul introducerii obiceiului colindatului de ceată bărbătească în rândul elementelor de patrimoniu imaterial, recunoscute de organizația mondială UNESCO, a fost organizată la Cluj de către Institutul Arhiva de Folclor a Academiei Române, în perioada anilor 2010–2012. Obiceiul colindatului a fost astfel filmat și cercetat de o echipă de specialiști, constituită special cu acest prilej.

Au fost selectate pentru acest demers satele Bucea, Negreni, Valea Drăganului și Mărișel, din zona vestică și montană a județului Cluj, localități în care lucrurile s-au petrecut cam la fel, dar nu întocmai. Particularitățile obiceiului vor fi descrise în cele ce urmează.

Colindatul la Negreni

Fiecare ceată de colindători își prezintă pentru început programul, în biserică. Colindele tradiționale și, mai ales, dansul păstorilor dovedesc existența unui repertoriu vechi, deosebit de interesant. „Stelarii” pornesc devreme, fiindcă ei vestesc primii sosirea Crăciunului. Obiceiul de colindat al feciorilor satului, îmbrăcați în costume populare, pune față în față două șiruri de colindători care cântă niște colinde lungi, interpretând strofele alternativ, la început rândul din stânga, apoi cel din dreapta. Se colindă “Sus, plugari!”, “Bună veste”, “Fată dalbă” și apoi “grăiesc” bucatele primite, urând gazdelor – conform obiceiului străbun – sănătate și belșug în anii următori.

Muzicanții cântă jocul gazdei, pe o melodie cântată din vioară cu goarnă, cu evident iz bihorean, semn că nu suntem departe de acele meleaguri.

Colindatul la Bucea

Deosebit de interesant, cu diferențe vizibile de organizare și desfășurare, obiceiul colindătorilor din satul Bucea ne-a atras atenția de la bun început, prin disciplina cu care grupurile așteaptă intrarea preotului în biserică și apoi primirea lor în lăcașul sfânt.

Aici remarcăm grupul de colindători format din 6 copii care poartă prin sat „Viflaim”-ul, o machetă confecționată din carton, care seamănă cu un castel în care se aprind lumini, în jurul căreia se desfășoară  o scenetă de teatru folclorizată, cu tematică religioasă.

De la biserică, „stelarii” se răspândesc spre marginile satului, singura ceată rămasă fiind cea a feciorilor care colindă la casa parohială. Însoțiți de muzicanți, colindătorii se prezintă la casa preotului, unde sunt primiți cu multă căldură și cu bani mulți. Aici se desfășoară unul dintre cele mai frumoase momente ale serii de Crăciun, acela în care feciorii își dovedesc calitățile muzical-interpretative, seriozitatea și buna pregătire a cetei în vederea colindatului.

Colindatul la Valea Drăganului

Foarte moderni din punct de vedere al veșmintelor îmbrăcate la Crăciun sunt colindătorii din Valea Drăganului. Localitatea se află așezată la mică distanță de oraș și nu ni s-a părut ciudat să întâlnim colindători cu evidente purtări urbane.

Cu privire la repertoriul colindelor cetei de feciori din Valea Drăganului se cuvine să subliniem păstrarea în formă curată a celor șase colinde pe care tradiția locală le conservă în starea lor cea mai pură, colinde în care motivul mioritic al păstorilor de turme de oi se regăsește și astăzi. Este deosebit de particulară așezarea și prinderea feciorilor în două grupuri de formă orbiculară pe timpul cântatului colindelor, specifică locului, ca o reminiscență vetustă a prinderii flăcăilor într-un dans păstoresc ritualic, ancestral.

Înregistrările dovedesc câtă sete de „tradițional” există în aspirațiile și purtările tinerilor adolescenți din satul Valea Drăganului, care nu doresc altceva decât să ducă obiceiurile părinților și ale strămoșilor, mai departe.

„Conacul” la Mărișel

Pretutindeni există obiceiul colindatului, însă la Mărișel pare diferit. Obiceiul se numește „colindatul junilor”. În ce constă particularitatea obiceiului? Crăciunul se sărbătorește de-a lungul a patru zile, într-un mod cu totul deosebit. Se colindă trei nopți și două zile continuu, cu pauze destul de mici, după care „junii” adună tot satul într-un loc unde organizează joc. Este un fel de răsplată pentru faptul că au fost primiți în casele oamenilor.

Înafară de ei, “umblă” și copiii cu steaua, oamenii maturi își colindă vecinii și rudele, dar pe zone mai restrânse, în comparație cu „junii”, care colindă întreg satul. În ultimii ani, la Mărișel colindă patru cete de „juni”, pentru că sunt mai multe cătune.

În prima zi de Crăciun se adună la biserică și acolo oamenii îi apreciază: care au cântat cel mai frumos în biserică – și este o luptă serioasă aici, pentru întâietate -, care are grupul cel mai unit, și apoi, afară, care are muzica cea mai bună. Pentru că, în fața bisericii, grupurile de „juni” se întrec din nou, de această dată care știu să joace cel mai frumos.

Tuturor participanților li se oferă mâncare. Se servesc sarmale, ca la nuntă. Un ciolan afumat, o farfurie de brânză și un colac, aceasta este plata colindătorilor. Toate darurile sunt puse în cârca „calului”, un fecior tomnatec, neînsurat, care merge cu „junii” la colindat și care duce în spate bunătățile și colacii pe „cioacă” (o bâtă zdravănă), cărându-le până la casa „conacului”. Denumirea de „conac” provine de la faptul că jocul de Crăciun se făcea la casa unor gospodari mai înstăriți, în șură. Acel spațiu de care era nevoie nu se găsea oriunde, ci doar la casa unui sătean mai avut, la o casă mare, asemănătoare unui conac boieresc.

În comuna Mărișel sunt patru „conace”: la Mărișel (centru), Stănești, Costești și Rusești, la șase, și respectiv doisprezece kilometri distanță, fiindcă, după cum se știe, așezarea este una dintre cele mai mari din punct de vedere teritorial, din România.

Colindele cântate de cetele feciorilor din Bucea, Negreni, Valea Drăganului și Mărișel sunt în general colinde vechi, cu texte precreștine. Ca peste tot unde oamenii au fost creștinați, în cadrul colindelor s-a produs cu timpul un amestec al tematicilor, fenomen prin care elementele de tip arhaic s-au îmbinat cu temele scripturale, lesne de observat prin însăși analiza componenței grupurilor de „stelari”, ce au în compoziție crai și păstori în același timp, dar și prin tematica combinată a unor texte, în care unele teme de obârșie veche au primit sens creștinesc.

Colindele tradiționale se cântă ca și pe vremuri, pe un ton destul de răstit, („războinic” este cuvântul cu care etnomuzicologul Bela Bartok descria cu 100 de ani în urmă acest mod de interpretare), ca peste tot acolo unde s-a păstrat forma cântatului antifonic. Acest fel de a cânta este unul de tip vechi și este caracteristic practicilor muzicale vechi, din Transilvania.

Melodiile colindelor sunt destul de ritmate, iar interpretarea se face cu o intonație specială, de puține ori la unison. Forța vocilor este deosebit de puternică, interpretarea colindelor creând mereu o atmosferă vie, efervescentă, care aduce în final multă bucurie și mulțumire la fiecare dintre casele colindate, în spiritul Crăciunului mult așteptat.

Dr. Mircea CÎMPEANU