CM de Fotbal / Ieşirea „dragonului”

N-aş fi zis că Belgia, cu şapte jucători în echipa de start care activează  meci de meci în „Premier League” – şi mă refer la Curtois (Chelsea Londra), Vincent Kompany (Manchester City), Vertonghen (Tottenham Hotspur), Alderweireld (Tottenham Hotspur), Kevin de Bruyne (Manchester City), Eden Hazard (Chelsea Londra) şi Romelu Lukaku (Manchester United) – va avea emoţii în disputa cu Japonia. Nu mă aşteptam nici la un galop de sănătate al formaţiei antrenată de spaniolul Roberto Martinez, dar în nici un caz la o astfel de evoluţie a scorului.

Foarte faini băieţii ăştia japonezi. Pe mine m-au impresionat cum au reuşit ei să rateze o calificare istorică în „sferturile” de finală ale Campionatului Mondial. Au avut-o în buzunar, dar au avut şi buzunarele sparte şi au pierdut-o undeva în iarbă. Belgienii s-au împiedicat de ea accidental şi, pe principiul „ce-am găsit să fie al meu”, şi-au însuşit-o. Lăsând gluma la o parte, îmi vine în minte o alta. Celebrul Jean Claude Van Damme a fost tentat să-şi renege originile belgiene la scorul de 2-0 pentru niponi şi să admită că e japonez prin alianţă, deşi faţa îi trădează obârşia europeană. Ca un veritabil alchimist ambulant, Belgia a preschimbat înfrângerea în victorie şi s-a impus cu 3-2, la fotografie, sprintând pe ultimii metri ai unui meci care a părut să se îndrepte spre prelungiri. Şi uite aşa şi-a fost rost de un meci de gală cu Brazilia în „sferturi”.

Cine a crezut că Japonia se poate califica doar în „sferturile” unui Campionat Mondial de kung-fu sau origami (nu) s-a înşelat. Niponii au demonstrat că pot stăpâni mingea de fotbal atâta vreme cât sunt singuri pe teren! Serios vorbind, dacă ar avea şi cunoştinţe de apărare şi nu autoapărare, Japonia ar fi putut furniza marea surpriză în faţa Belgiei. La care aş adăuga şi portarul, pe care Japonia nu l-a avut în partida din „optimi”. Vreau să cred că Belgia n-ar mai fi revenit nici săptămâna viitoare dacă Vertonghen n-ar fi marcat cu capul de pe tunelul ce duce la vestiare.

Chiar dacă japonezii m-au impresionat până la lacrimile de crocodil, nu-mi doream să-i elimine pe belgieni. Şi ştiţi de ce? Pentru că misiunea brazilienilor în „sferturi” ar fi fost mult prea uşoară. Să recunoaştem că altfel atrage un meci Brazilia – Belgia.

 

Ştiaţi că…

Belgia este prima echipă care reuşeşte un come-back de la 0-2 într-un meci din fazele eliminatorii ale Campionatului Mondial în ultimii 48 de ani! Ultima înaintea belgienilor a fost Germania, care la ediţia din 1970 a revenit de la o astfel de diferenţă în faţa Angliei, în „sferturi”.

 

 

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie