CM de Fotbal / Dacă e marţi, e Belgia…eliminată

  • Suspectată că poate ajunge departe la mondialul din Rusia, datorită jucătorilor pe care îi are şi omogenităţii lotului, Belgia a căzut de pe un cal frumos chiar la ultimul gard înainte de marea finală. Se poate consola câştigând medaliile de bronz, care ar reprezenta cea mai mare performanţă din istoria naţionalei Belgiei, după acel loc patru obţinut la mondialul mexican din 1986.

 

 

 

Mişto finala din semifinale, dintre Franţa şi Belgia, dar în regulament nu există şi varianta ca ambele să meargă mai departe în competiţie, deşi învinsa nu pleacă acasă, ci rămâne pe poziţie, pentru încă un meci, cel al consolării. Belgia a arătat mai bine decât Franţa, însă a părut clandestină călătorind la clasa întâi alături de o fostă campioană mondială. După cum Franţa a arătat, cel puţin în prima repriză, la fel de timidă ca o domnişoară aflată la prima întâlnire cu Făt-Frumos, adică stângace, defensivă, anxioasă, ezitantă, astenică şi cu palmele transpirate.

Recunosc că Belgia chiar pozează în Făt-Frumos dacă avem în vedere că a aliniat un prim „11” cu zece flăcăi care activează în cel mai puternic campionat al lumii, cel al Angliei. Singurul intrus a fost Witsel, care, jucând în China, pare, printre colegii de la naţională, răţuşca cea urâtă.

Scorul ocaziilor clare de gol în prima repriză a fost 1-1, iar oportunitatea de a marca au avut-o doi fundaşi, Pavard, respectiv Alderweireld, însă şi mai spectaculoase au fost intervenţiile portarilor, Lloris şi Curtois, care n-au voie să lipsească din echipa ideală a turneului final, chiar dacă unul în calitate de titular, iar celălalt ca rezervă.

Eden Hazard a încercat să-şi asume rolul de lider al belgienilor, iar colegii l-au acceptat ca atare, dovadă că majoritatea baloanelor au trecut pe la decarul lui Chelsea, iar acţiunile Belgiei s-au desfăşurat cu precădere pe flancul stâng al atacului, însă francezii au avut grijă să se grupeze în jurul fotbalistului curtat de Real Madrid şi să-l sufoce. Din acest motiv, De Bruyne, omul providenţial în „sfertul” cu Brazilia, n-a mai fost pus în valoare de coechipieri.

Posesia Belgiei a fost şi mai zdrobitoare în repriza secundă, însă Franţa a ales tactica ariciului, evidentă după golul lui Umtiti, din minutul 51, marcat în urma unui corner, pe care elevii lui Roberto Martinez l-au tratat cu spatele.

Franţa va juca pentru a treia oară finala mare a Campionatului Mondial în ultimii 20 de ani. A câştigat-o pe cea din 1998, disputată pe teren propriu, împotriva Braziliei, dar a pierdut-o pe cea din 2006, la penalty-uri, în dauna Italiei. Echipa lui Deschamps este mare favorită să triumfe de data aceasta, indiferent de adversar.

 

Ştiaţi că…

Echipa care a eliminat Belgia în semifinalele Campionatului Mondial din 1986, recte Argentina, a şi câştigat titlul mondial. De asemenea, la ediţia din 2002, găzduită de Japonia şi Coreea de Sud, Belgia a fost eliminată în „optimi” de Brazilia, nimeni alta decât viitoarea campioană mondială. În fine, la ediţia anterioară a competiţiei, cea din Brazilia 2014, Belgia s-a oprit în „sferturi”, învinsă de Argentina, care a ajuns în finală.

 

Cristian FOCŞANU

 

 

 

 

Articole din aceeasi categorie