Clujul, paradisul drogurilor

Liderul PSD Cluj, Horia Nasra, îi solicită preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj să comunice care este stadiul strategiei antidrog la nivelul judeţului, avertizând că situaţia este alarmantă în ceea ce priveşte consumul de droguri în rândul elevilor clujeni.

Social democratul clujean spune că rapoartele Agenţiei Naţionale Antidrog din ultimii ani relevă faptul că municipiul Cluj-Napoca rămâne al doilea oraş atât la capitolul trafic, cât şi în privinţa consumului, după Bucureşti. „În ultimele luni mai mulţi părinţi mi-au semnalat situaţia alarmantă cu privire la consumul de droguri în rândul elevilor şi a tinerilor din Cluj-Napoca, acest flagel extinzându-se rapid şi în celelalte municipii ale judeţului Cluj.

Având în vedere că statisticile Agenţiei Naţionale Antidrog sunt confirmate procesual, juridic, şi de magistraţi, se impun măsuri imediate şi un plan coerent care să ducă la diminuarea numărului de consumatori.

În acest context, domnule Alin Tişe, care este stadiul strategiei antidrog a Clujului, pe care v-aţi asumat-o în 2017? Nepăsarea transformă Clujul într-un Medellín de România!” a declarat deputatul Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj.

Horia Nasra spune că la nivelul judeţului Cluj, Consiliul Judeţean Cluj, prin Alin Tişe, şi-a asumat în 2017 ‘Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei judeţene antidrog în perioada 2017 – 2020 la nivelul Judeţului Cluj‘ care avea ca obiective generale reducerea traficului şi consumului de droguri din judeţul Cluj, cu un plan riguros de acţiuni, evenimente, termene clare, anuale, până în 2020.

Zonele din Cluj-Napoca unde îşi fac apariţia traficanţii de droguri sunt complexele studenţeşti, cluburile de noapte, discotecile şi, în special liceele. Un raport al Ministerului Educaţiei Cercetării şi Tineretului arată că, în ultimii ani, tot mai mulţi elevi şi studenţi au început să consume droguri, devenind dependenţi. Acelaşi raport precizează că principalele cauze care-i determină pe tineri să consume droguri sunt teribilismul, lipsa de supraveghere, familia dezorganizată sau anturajul. Cei mai mulţi consumatori sunt, potrivit surselor din poliţie, “copii de bani gata”. Pentru a-ţi procura droguri îţi trebuie bani. Iar “necesităţile” unui consumator dependent depăşesc binişor 150 de euro pe lună.

C. PURIŞ

Articole din aceeasi categorie