Clujenii l-au omagiat pe „Luceafărul” poeziei românești

• „Revedere” cu Eminescu la 169 de ani de la naștere •

Aproximativ 300 de clujeni au participat, ieri, la ceremonia dedicată Zilei Culturii Naţionale şi aniversării a 169 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, organizată la monumentul poetului din faţa Teatrului Naţional „Lucian Blaga’’.
Printre cei care au ţinut să-i aducă un omagiu poetului naţional s-au numărat primarul Emil Boc, reprezentanţi ai Uniunii Scriitorilor din România Filiala Cluj, ai Academiei Române, reprezentanţi ai partidelor politice şi ai altor fundaţii sau asociaţii cultural patriotice din municipiul Cluj-Napoca. Manifestările au început cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Andrei Andreicuţ, mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
Primarul Emil Boc a ţinut să le mulţumească celor prezenţi pentru faptul că au înfruntat frigul asistând la festivitatea dedicată omagierii Poetului Naţional, arătând că nu se poate reuşi în viaţă fără cultură, fără carte. „Cultura şi dinamica culturală devine un criteriu foarte important în aprecierea calităţii vieţii într-un oraş, alături de calitatea serviciilor şi de gradul de siguranţă al cetăţenilor. Cultura capătă o pondere tot mai consistentă’’ a spus edilul, care a ţinut să lanseze, cu această ocazie, o invitaţie mediului de bussines pentru a sprijini mai mult cultura.
Poetul Horia Bădescu, membru al Uniunii Scriitorilor, a declarat că Ziua Culturii Naţionale este Ziua lui Eminescu. „S-au spus foarte multe definiţii memorabile despre ce reprezintă Eminescu, începând cu Arghezi, cu Petre Ţuţea care vedea în el suma lirică a voievozilor, cu zavragiul Cioran, care spunea ce ne-am fi făcut fără Eminescu, acesta faţă de care şi Buda ar trebuie să fie invidios. Eminescu a făcut din poezie nu doar o sărbătoare a limbii ci şi o sărbătoare a fiinţei. Eminescu a ridicat poezia românească din limbajul banalizat, până la înălţimile împărăteşti ale Poeziei. De la el, poezia română se căftăneşte şi, cum spunea Mihail Sadoveanu, se ridică ca într-o fâlfâire de păun’’, a spus Horia Bădescu. Manifestarea a continuat depuneri de coroane de flori, după care cei prezenţi au putut asista la un moment cultural-artistic care a avut loc în incinta Teatrului Naţional. Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889) a fost cel mai important poet român, fiind considerat poetul naţional. Începând din 2011, pe 15 ianuarie, de ziua poetului Mihai Eminescu, este sărbătorită Ziua Culturii Naţionale, în urma unei legi promulgate în decembrie 2010.

C.P.

Articole din aceeasi categorie