Clujenii au manifestat (timid!) pentru viață

Câteva sute de persoane, în special familii tinere, cu copii, au participat sâmbătă, la Cluj-Napoca, la cea de a VIII-a ediție a Marșului pentru Viață, cu tema „Unic din prima secundă” – eveniment organizat, anul acesta, de Fundația Clinica Pro Vita și Asociația „Clujul pentru Viață”.

Spre deosebire de anii anteriori, la evenimentul din acest an au lipsit aproape cu desăvârșire pancartele și afișele pro viață, participanții având cu ei doar baloane colorate. Marii absenți (la discursuri, cel puțin) au fost reprezentanții la vârf (dar, nu numai) ai Bisericilor creștine clujene, mesajele anti avort și pro viață fiind transmise doar de dr. Daniela Pintican, specialist în obstetrică și ginecologie, de la Clinica MedLife Cluj, Paul Moinan, bioetician, consilier politic în Parlamentul Europei și Iustina Oprescu, președinta Asociației „Clujul pentru Viață”.

„Luna martie reprezintă un timp în care viața, simbolul central al primăverii, este celebrată, deopotrivă, de către om și natură. Dar primăvara e și o prefață a primăverii cu Hristos, când toată firea prinde viață, maiestuos. Marșul este cel mai important eveniment pentru viață din cursul anului. Scopul pentru care ne adunăm este acela de a susține dreptul la viață al fiecărui om, începând chiar din momentul concepției. Nu protestăm, ci promovăm faptul că viața fiecărui om este la fel de importantă, indiferent de stadiul dezvoltării, de locul unde se află acel om  – în pântecele mamei, în parc, la serviciu, în club sau la biserică -, și indiferent de bunăstarea sa – fizică, emoțională sau financiară. De asemenea, prin această manifestație dorim să promovăm alternativele avortului și existența grupurilor de sprijin pentru mamele aflate în criză de sarcină, astfel încât tot mai multe femei care se află în această situație să afle că au o soluție” – a precizat mediatorul evenimentului, Gabriel Braic.

Participanții la marș au urmat traseul: Piața Unirii – B-dul Eroilor – Calea Dorobanților – str. Pitești – b-dul 21 Decembrie – Piața Unirii.

Marșul de anul acesta, de la Cluj-Napoca, a fost organizat în parteneriat cu Asociația „Misiunea Speranța”, Organizația Creștină ”Agape”, echipa „40 de zile” Cluj-Napoca, și în colaborare cu ASCOR – Cluj-Napoca, ASTRU Cluj, Asociația Elevilor din Cluj și Bisericile diferitelor confesiuni creștine din Cluj-Napoca.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie