Clujenii au ieşit în stradă ca să-şi „apere dreptul la viaţă”

Peste 200 de clujeni – de toate vîrstele şi categoriile sociale – s-au adunat sîmbătă în Piaţa Unirii pentru a-şi manifesta simpatia faţă Raed Arafat, dar şi pentru a protesta împotriva imixtiunii preşedintelui Băsescu în activitatea executivului şi a legislativului.

Pe parcurs, mitingul s-a transformat într-un manifest antiguvernamental şi antiprezidenţial, clujenii considerînd că proiectul legii Sănătăţii, aşa cum a fost el eloborat de comisa prezidenţială, reprezintă un atentat la viaţa cetăţeanului nervoit să apeleze la sistemul sanitar românesc, fiind, practic, o condamnare la moarte a acestuia.

La protestul de sîmbătă a participat și cunoscutul om de afaceri Răzvan Rotta – venit cu întreaga familie -, cel ale cărui fotografii din decembrie ’89 au făcut înconjurul lumii. Dacă în ’89 Rotta a ieşi în stradă pentru a-şi căuta fiica plecată să facă revoluţie, acum omul de afaceri – a cărui soţie a protestat, în ianuarie 2011, de una singură împotriva regimului Băsescu -,  a venit sîmbătă în Piaţa Unirii pentru a-şi manifesta dezacordul cu politica actualului guvern.

„O să vă surprindă, dar acum sîntem mai mulţi. Am venit şi cu fiica, şi cu soţia, şi cu cumnaţii; sîntem, din familie, nouă persoane. Am venit să… ne plimbăm, să luăm aer. Am avut o săptămînă mai proastă – am văzut tot felul de mitocănii la televizor şi am hotărît să ieşim să ne aerisim”, a spus Răzvan Rotta, manifestîndu-şi admiraţia faţă de cei adunaţi în Piaţa Unirii.

„Am toată admiraţia. Deşi mesajele au fost clare – anume că vor fi amendaţi cu 10 mii de lei, şi sînt convins că aşa va fi -, totuşi au avut curajul să vină. Mă bucur că sînt foarte mulţi tineri. Tinerii au ieşit şi în ’89, tinerii sînt şi acuma. Eram şi eu mai tînăr atunci. Acum sînt mai bătrîn, dar mintea nu mi-a crescut şi am venit… Nu poţi să-ţi pierzi speranţa cînd vezi în faţa ta perspectiva foarte apropiată a unei dictaturi – că, de fapt, asta urmează. Este revoltător faptul că tu, în calitate de şef de stat, îţi permiţi să terfeleşti un om la televizor – în felul în care nu-ţi permiţi astăzi, la şcoală, să pui la punct un copil de clasa a doua -, un om care a dovedit că a făcut ceva în ţara asta”, a subliniat Rotta.

Întrebat dacă consideră că mişcările antiguvernamentale vor lua amploare şi dacă vor putea duce la schimbarea regimului Băsescu, acesta a precizat: „Nu cred, dar sper! Sper să nu ne oprim aici. Sper să obţinem organizarea de alegeri anticipate pentru a se schimba guvernul şi componenţa Parlamentului. Voinţa oamenilor ar trebui să însemne ceva. Dar oamenii sînt aşa de ocupaţi cu problemele lor!… Parcă în ’89 toţi oamenii au ieşit în stradă?! Au ieşit cîţiva, în cîteva oraşe. Nu-i chiar aşa uşor. Nici la alegeri nu merg mai mult de 50%… Oamenii s-au speriat şi au ieşit ca să-şi apere dreptul la viaţă. Eu nu m-am speriat aşa de tare de lege, cît m-am speriat de modul în care s-a vrut să ne fie impusă. Asta mi se pare mai grav”, a punctat Rotta.

O altă personalitate care s-a alăturat pentru cîteva momente mitingului este şi preşedintele Colegiului Medicilor Cluj, chirurgul cardiolog Mircea Bîrsan, care a fost unul dintre primii medici care i-au transmis public, după demisie, un mesaj de respect doctorului Raed Arafat. „Am venit nu atît pentru Raed Arafat şi pentru proiectul de lege, ci pentru că am vrut să văd ce fac oamenii. Ar trebui să facem o lege a Sănătăţii bună, care să crească mijloacele financiare şi organizatorice care ajută sistemul de sănătate şi mai ales, prin noua lege, ar trebui să existe respectul faţă de medici şi de personalul medical, să nu ne mai plece specialiştii în străinătate”, a precizat Bîrsan.

Întrebîndu-i pe manifestanţi ce i-a determinat să iasă la miting, am reţinut cîteva răspunsuri:

„Aoleu, motive nu sînt?! Ceea ce a declanşat protestele a fost demisia domnului Arafat, sau, mai bine zis, demiterea lui, pentru că a fost o demisie pentru a-şi păstra integritatea! Susţin decizia domnului Traian Băsescu de a se sinucide din punct de vedere politic. Numeroşi oameni au venit, dar prea puţini însă! Toţi au motive. Vrem liberatate”, a spus unul dintre manifestanţi, student, adăugînd: „Îmi pare rău că a trebuit să vină un străin să ne arate că este mai român decît Traian Băsescu. Vrem libertate, vrem o democrație adevărată. Vrem democraţia pentru care a stat în închisoare Corneliu Coposu, pentru care a luptat domnul Raţiu… Nu mi-e frică de amendă; merită!”, a precizat acesta.

„Ar trebui să ne dea legi bune, să ne ajute şi pe noi, măcar să ne putem tîrî după ei, cei care o duc bine”, a spus un manifestat în vîrstă de 63 de ani, de profesie şofer.

„Am ieşit pentru binele copilului meu şi pentru binele meu. Dacă mă amendează, plătesc”, a spus un pensionar, precizînd că şi în ’89 a ieşit în stradă. „Noi, de la CUG (fostul Combinat de Utilaj Greu – n.r.), am ieşit primii. Atunci am făct revoluţia, sau lovitură de stat – ce-o fi fost. Acum, dacă n-o să fim uniţi, n-o să facem nimic. Dacă tot poporul o să fie unit, atunci precis o să cadă guvernul şi Băsescu. Dacă nu, n-o să fie absolut nimic”, a adăugat acesta. Întrebat cît timp ar fi dispus să participe la mitinguri pentru a obţine ceea ce-şi doreşte, acesta a răspuns: „În fiercare zi, dacă aş şti că iese tot poporul!”.

Prezent la miting, un student în vîrstă de 20 de ani, care a auzit sau a citit în cărţi despre revoluţia din ’89, a declarat că este decis să facă ceva pentru ţara sa. Întrebat de ce a ieşit în stradă, acesta a răspus: „Pentru libertatea nemului şi pentru că alţii s-au jertfit pentru noi acum 20 de ani. E rîndul nostru să facem ceva pentru ţara asta, să arătăm că încă mai avem demnitate. Trebuie să sperăm, altfel n-o să se întîmple nimic, atîta timp cît nu iese lumea în stradă… Să vină şi restul, îi aşteptăm”, a spus tînărul.

După circa două ceasuri, timp în care au scandat lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale, manifestanţii au mărşăluit pînă în Piaţa Avram Iancu, unde au strigat din nou lozinci precum: „Ală mic şi ăla chior/Şi-au bătut joc de popor”, ”Anticipate, nu comasate”, „Afară, afară/ PDL din ţară”, „Ultima soluţie/Înc-o revoluţie”, „PDL, nu uita/Gherla este casa ta”, „Arafat – respectat/ Băsescu – arestat”, „Cluj, Timişoara/Pe urmă, toată ţara”, „Nu staţi la balcoane/Că muriţi de foame”, „Veniţi cu noi/ Ca în 22”, „Noi avem curaj”, „Monarhia salvează România”, „Vrem un rege nu un marinar”, „România, trezeşte-te!”, „Clujul nu e PDL!”, „Arafat e mai român decît cei care ne vînd”, „Băsescu egal / Bercea Mondial”, „Nu vrem aur, nu vrem bani, vrem doar lideri mai umani”, „Jos Guvernul”, „Băsescu şi ai lui/Duşmanii poporului”.

Manifestanţii au avut şi cîteva pancarte încropite ad-hoc, pe care scria: „Sănătatea nu trebuie să devină un obiet de lux”; „Dacă ne implicăm, cîştigăm”; „Nu ne condamnaţi la moarte”; „La toamnă lacrimile vor fi portocalii”.

În ciuda frigului de afară, din Piaţa Avram Iancu manifestanţii au revenit în Piaţa Unirii, unde au stat pînă după ora 17. Ei s-au înţeles să se întîlnească aici şi duminică, începînd cu ora 12.

Mitingul nu au fost autorizat, manifestanţii participînd în urma apelurilor de pe Internet. Pe întreg parcursul manifestării, aceştia au fost atent şi îndeaproape supravegheaţi de jandarmi şi de Poliţia comunitară.

Adriana STUPAR

Articole din aceeasi categorie