Clujean depistat cu COVID, cercetat penal

Un clujean depistat pozitiv cu virusul SARS-COV 2 este cercetat penal după ce a părăsit spitalul în care era internat fără a avea acordul medicilor. „Organele de cercetare penală au fost sesizate la data de 20.08.2020, în jurul orei 13:30 de către personalul medical din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj – Napoca, Clinica medicală I cu privire la faptul că un pacient depistat pozitiv cu virusul SARS-COV 2 a plecat din incinta unităţii spitaliceşti fără permisiunea cadrelor medicale şi astfel s-a sustras transferului către Spitalul de Boli Infecţioase Cluj – Napoca, deşi cunoştea că este purtător al acestui virus, nerespectând astfel măsurile cu privire la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase. În consecinţă, la data de 20.08.2020, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj – Napoca s-a înregistrat dosarul de urmărire penală nr. 4510/P/2020, în care prin ordonanţa organelor de cercetare penală din data de aceeaşi zi s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor prev. de art. 352 alin. 1 C.pen. Se impune precizarea că la data de 20.08.2020, la ora 16:40, Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Cluj a decis confirmarea măsurii de izolare a acestui pacient şi a decis ca măsura de plasare în izolare să se aplice pe o durată de 2 zile, din data de 20.08.2020 până la data de 22.08.2020, inclusiv, în spaţiul special desemnat, din unitatea sanitară Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj – Napoca”, a transmis Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca.

Articole din aceeasi categorie