Cluj-Napoca: Optimism în tabăra României înainte de întâlnirea cu Rusia

Jucătoarea de tenis Ana Bogdan (nr. 90 WTA) a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că simte „un pic de presiune” având în vedere că este pentru prima oară liderul echipei de Fed Cup a României, dar a precizat că acest lucru reprezintă în acelaşi timp o şansă pentru ea.
„Pe de o parte simt un pic de presiune fiind liderul echipei României. Pe de altă parte iau acest lucru ca pe o oportunitate, ca pe o şansă. E un moment pe care l-am aşteptat mult timp, pentru că mi-am dorit foarte mult să joc. Iar acest moment a venit, cumva neaşteptat, dar a venit. Sunt pregătită, m-am antrenat foarte bine şi voi face tot posibilul să fac două meciuri cât mai bune. Ne-am acomodat foarte repede cu tot, cu terenul, cu mingile, cu lumina, totul este OK. Jucăm din ce în ce mai bine şi ne pregătim intens în fiecare zi, aşteptăm să înceapă meciurile”, a afirmat ea. Cea mai bine clasată jucătoare de dublu din echipa României, Raluca Olaru, a declarat că aşteaptă un rezultat pozitiv în întâlnirea cu Rusia. „Întotdeauna îmi doresc să fac parte din echipa de Fed Cup. Ne simţim bine împreună, ne-am acomodat bine cu toate lucrurile de aici şi cred că suntem pe drumul cel bun. Ca întotdeauna putem să ne aşteptăm la două zile pline de emoţii, de luptă, de dorinţă, de sentimente frumoase. Mă bucur mult că fetele noi sunt aici. Eu cred mult în ele şi consider că pot face un rezultat foarte frumos”, a spus Raluca Olaru. Aflată în premieră în lotul pentru Fed Cup, Gabriela Ruse a menţionat că de abia aşteaptă să debuteze. „Eu mă simt foarte bine, sunt onorată să fiu în echipa României. Sper să facem un rezultat bun şi să fim unite aşa cum se pare că suntem. Eu am primit un mesaj de încurajare din partea Monicăi Niculescu. Ne înţelegem foarte bine şi mereu a fost alături de mine. Mi-a spus să nu am emoţii pentru că este şansa mea şi să dau tot ce pot pe teren. Am fost şi eu de câteva ori la meciuri alături de echipa României aici şi am văzut din exterior cât suflet au pus fetele”, a afirmat ea. Jaqueline Cristian a precizat la rândul ei că are emoţii la prima întâlnire de Fed Cup. „Mă bucur să fiu în echipa României. Este prima dată şi am destule emoţii. Echipa e destul de unită, comunicarea dintre noi este foarte bună, iar adaptarea a fost destul de rapidă. Cred că de la zi la zi nivelul e din ce în ce mai bun. Vom da tot ce avem mai bun ca să iasă bine”, a spus Cristian.
De asemenea, Irina Bara a declarat: „Este o mare onoare să fiu prezentă în echipa de Fed Cup a României în premieră. Ne-am acomodat repede, ne simţim bine, în echipă este o atmosferă foarte bună şi o să dăm tot ce avem mai bun şi sperăm să obţinem un rezultat pozitiv la final”. Echipa naţională de tenis a României întâlneşte în zilele de 7 şi 8 februarie, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, selecţionata Rusiei în Grupa Mondială a Fed Cup. Meciul contează pentru calificarea la turneul final al Fed Cup de la Budapesta, din 14-19 aprilie. Întâlnirea România – Rusia de la Cluj-Napoca se va desfăşura după următorul program: vineri, 7 februarie – de la ora 16:00; sâmbătă, 8 februarie – de la ora 14:00. Pentru această întâlnire, din echipa României nu fac parte jucătoarele de tenis Simona Halep, Irina Begu şi Monica Niculescu, care au renunţat la convocare pentru a se concentra pe turneele WTA în vederea calificării la Jocurile Olimpice de la Tokyo. În aceste condiţii, căpitanul nejucător al României, Florin Segărceanu, a convocat pentru partida cu Rusia următoarele jucătoare: Ana Bogdan (90 WTA), Irina Bara (160 WTA), Gabriela Ruse (166 WTA), Raluca Olaru (47 WTA la dublu) şi Jaqueline Cristian (197 WTA).
Jucătoarele Irina Bara, Gabriela Ruse şi Jaqueline Cristian au fost nominalizate în premieră în lotul de Fed Cup al României.
România nu a întâlnit niciodată Rusia în Fed Cup, dar a avut două confruntări cu URSS, ambele pierdute, în 1978 (0-3), la Melbourne, în sferturile Grupei Mondiale, şi în 1986 (0-3), la Praga, în turul al doilea al Grupei Mondiale.

Articole din aceeasi categorie