Cluj-Napoca: Întâlnirea de tenis România – Italia a fost amânată

Partida de Fed Cup dintre România şi Italia, programată în 17 şi 18 aprilie în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în play-off-ul Grupei Mondiale, a fost amânat de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) din cauza epidemiei de coronavirus, informează, miercuri, site-ul oficial al FRT. De altfel, ITF a amânat toate meciurile din cadrul Fed Cup programate în luna aprilie, inclusiv turneul final al competiţiei programat la Budapesta. „Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Tenis, americanul David Haggerty, a anunţat într-o scrisoare oficială că în contextul epidemiei de Coronavirus COVID-19, care a afectat numeroase ţări din întreaga lume, s-a luat decizia de a amâna atât Turneul Final al Fed Cup, programat în perioada 14-19 Aprilie 2020, la Budapesta, cât şi întâlnirile din play-off-ul Fed Cup, programate în zilele de 17 şi 18 aprilie 2020”, informează Federaţia Română de Tenis pe site-ul său oficial. România – Italia, meci din play-off-ul Grupei Mondiale, era programat să se dispute în 17 şi 18 aprilie în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Echipa care câştigă această întâlnire va juca şi în 2021 în Grupa Mondială a Fed Cup.

Articole din aceeasi categorie