Cluj-Napoca, capitala gimnasticii ritmice timp de trei zile

„BT Arena” din Cluj-Napoca a fost, pentru trei zile, capitala vibrațiilor elegante, marcând, din nou, orașul de sub Feleac pe harta lumii ca locul performanței. Evenimentul de la Cluj a reprezentat pentru ritmistele din întreaga lume ultima frontieră înainte de Campionatul Mondial de Calificare la Jocurile Olimpice de anul viitor, care vor avea loc la Tokyo. Rhythmic Gymnastics World Challenge Cup s-a desfășurat pentru prima dată în România și a fost organizat sub egida Federației Internaționale de Gimnastică. Au participat 70 de gimnaste din 23 de țări de pe patru continente, iar România le-a avut în concurs pe Denisa Mailat și Andreea Verdeș, prima ocupând locul al treilea în finala probei de măciuci, desfășurată duminică, în ultima zi a concursului.

 

Pentru prima dată în România, evenimentul, care s-a desfășurat în perioada 23-25 august, a adunat în „BT Arena” crema gimnasticii ritmice din întreaga lume, Cele 70 de gimnaste s-au întrecut în cadrul unei competiții în care cuvântul de ordine a fost eleganța. World Challenge Cup s-a constituit în ultimul examen înainte de Campionatul Mondial.  Am avut privilegiul de a asista la un spectacol de mânuire a panglicilor, măciucilor, mingilor și a cercului, competiția fiind formată din două probe distincte: proba individuală și proba de ansamblu. Vineri și sâmbătă au avut loc calificările, iar gimnastele au luptat și asudat pentru obținerea punctelor necesare accederii în finala de duminică. Probele incluse în concurs au fost cele clasice: cercul, mingea, măciuci și panglică. România le-a avut în concurs pe Denisa Mailat și Andreea Verdeș, aceasta din urmă fiind componentă a lotului naţional de senioare şi sportivă legitimată la CSS Unirea Iași. Printre cele mai bune rezultate ale Andreei Verdeș de anul acesta se numără clasarea pe poziţia a 5-a în cadrul finalelor Jocurilor Europene de la Minsk şi obţinerea calificării pentru Campionatele Europene de anul viitor. În egală măsură, nici Denisa Mailat nu reprezintă chiar o necunoscută.

Legitimată la CSA Steaua Bucureşti, Denisa a reprezentat România la World Challenge Cup desfășurată la Minsk între 16 și 18 august 2019, unde s-a clasat pe locul 15 dintr-un număr de 69 de gimnaste. Denisa a ocupat la Cluj-Napoca locul al treilea în finala probei de măciuci, desfășurată chiar în ultima zi de concurs. Reprezentanta României a acumulat 21,600 puncte, fiind devansată de ucraineanca Vlada Nikolcenko, cu 22,450 puncte, respectiv de israelianca Linoy Ashram, cu 22,050 puncte. Vlada Nikolchenko este un nume greu al gimnasticii ritmice la nivel mondial, fiind triplă medaliată la Jocurile Europene și la Campionatul European. În finala de la panglică, Denisa Mailat s-a clasat pe poziția a cincea, cu 19,450 puncte. Primul loc i-a revenit israeliencei Ashram, 22,250 puncte, urmată de sportiva italiană de origine română Alexandra Agiurgiuculese, 20,600 puncte, şi o altă israeliancă, Nicol Zelikman, 20,000 puncte.  Mailat a ocupat locul șapte la individual compus, cu 80,150 puncte. Primul loc a fost adjudecat de israelianca Linoy Ashram, cu 88,850 puncte, pe locul secund s-a clasat rusoaica Ekaterina Selezneva, 88,400 puncte, iar a treia a fost o altă reprezentantă a Israelului, Nicol Zelikman, 85,100 puncte.

Clujenii le-au mai putut vedea în acțiune pe Daria Trubnikova, Zohra Aghamirova, Salome Pazhava, Laura Zeng sau Anastasiia Salos. Aleksandra Soldatova, una din vedetele echipei Rusiei a declarat forfait pentru concursul de la Cluj și a fost înlocuită de către campioana mondială la junioare Daria Trubnikova. Vicecampioana mondială din 2018, Linoy Ashram, a doua în finala probei de măciuci, este o gimnastă spectaculoasă, cu evoluții la cel mai înalt nivel. Exerciţiile sale sunt extrem de dificile şi precise în care se regăsesc şi mişcarea care îi poartă numele, respectiv ”Ashram”. Ana Vladu, componentă a lotului României de senioare care în anul 1993 a câștigat pentru țara noastră medalia de bronz în proba de ansamblu din cadrul Campionatului European de la București, s-a aflat la Cluj în calitate de antrenoare a lotului național de senioare al Marii Britanii.

 

 

 

Tenorul Bogdan Mihai Ionuț a interpetat imnul României

Eleganța și frumusețea atrag excelența. În acest spirit, marele tenor Bogdan Mihai Ionut a interpretat live imnul României la festivitatea de deschidere a competiției Rhythmic Gymnastics World Challenge Cup. Cu o carieră conturată de performanțe extraordinare, vedetă pe scena vestitului teatru Balșoi din Moscova, una dintre puținele voci din lume care interpretează operele lui Rossini, invitatul Angelei Gheorghiu pe scena din Tokyo sau la inaugurarea Operei din Dubai, Bogdan Mihai susține valorile României și omagiază performanța din gimnastica ritmică. Tenorul Bogdan Mihai Ionuț va concerta, pe 17 noiembrie, alături de Lara Fabian, la Craiova. ”Am visat la clipa aceasta timp de 7 ani, iar bucuria pe care o simte sufletul meu este imensă! Fie ca duetele pe care le voi cânta împreuna cu splendida Lara Fabian, adevărate bijuterii muzicale, să vă bucure sufletele” a scris cunoscutul tenor într-o postare pe Facebook.

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie