Cluj-Napoca: Accident în care a fost implicată o ambulanţă

O ambulanţă cu semnalele în funcţiune a lovit, marţi, un autoturism marca Audi, la intersecţia străzilor Avram Iancu şi Calea Turzii din Cluj-Napoca, în Piaţa Cipariu, iar o asistentă medicală a fost transportată la spital. Evenimentul nefericit s-a petrecut în jurul orei 14. Potrivit informaţiilor oferite de IPJ Cluj, “conducătorul ambulanţei ar fi pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. În urma accidentului, un cadru medical din echipajul de pe ambulanţă, ocupantă a locului din dreapta, a suferit leziuni corporale. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”. Potrivit sursei citată, ambulanţa nu transporta pacient în momentul accidentului. De asemenea, în urma accidentului a mai fost avariat un autoturism. În momentul sosirii forţelor de intervenţie, ocupanţii erau ieşiţi din cele două vehicule. O asistentă din echipajul SAJ, conştientă şi cooperantă, a fost transportată la spital cu un alt echipaj SAJ. În ultimele trei luni ale anului trecut, la Cluj-Napoca au avut loc două accidente în care au fost implicate şi ambulanţe. Unul, similar cu cel de marţi, a avut loc în octombrie, în care ambulanţa a fost lovită de un taxi, care cirula regulamentar. Ambulanţa a păstruns într-o intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, dar a avut în funcţiune semnalele acustice şi luminoase. În urma acelui impact, şase persoane au suferit răni. Celălalt accident s-a petrecut în decembrie, pe Calea Floreşti.

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie