Cluj: Gestul abominabil al unui tată

Takacs Gyorgy, copilul de 8 ani dat dispărut în urmă cu trei zile a fost găsit decedat într-o maşină, tatăl său fiind căutat de către poliţişti, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, Mihaela Sfiriac. „A fost găsit copilul care fusese dat dispărut. Copilul era într-un vehicul, avea o plagă. Se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de omor”, a declarat Mihaela Sfiriac. Tatăl copilului este căutat de către poliţişti şi procurori. Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj a fost sesizat în 25 iulie de către mama copilului despre faptul că acesta a plecat cu tatăl său şi nu a mai revenit. Cazul cutremurător a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, iar tatăl acestuia este căutat de anchetatori fiind vorba despre o suspiciune de omor. Poliția a fost sesizată pe data de 25 iulie chiar de către mama copilului cu privire la dispariția acestuia. Cadavrul copilului a fost găsit într-o mașină abandonată pe drumul dintre Lita și Petreștii de Jos, având un plagă înjunghiată în zona pieptului. Este vorba de un Logan Stepway de culoare gri. Suspectul a lucrat ca taximetrist și este divorțat de mama copilului, alături de care a fost plecat în Ungaria. Anchetatorii nu-și explică gestul bărbatului și ce l-a determinat să-și omoare propriul copil.

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie