Clubul Sportiv Universitatea Cluj – 100

Lansarea volumului aniversar “U” – O sută de ani de activitate sportivă de performanţă”

marţi, 24 septembrie, 12. 00 * sala ‘Nicolae Martin’, CSU Cluj

Încet,încet ne apropiem de momentul aniversar al celor 100 de ani ai Clubului Sportiv Universitatea Cluj, 1919 U 2019 – autori Gheorghe I. Bodea, Ovidiu Blag, Dan Bodea, Bogdan Vasile, Sorin Grozav, Adina Oşan, Dan Mihălcean, Florin Pruteanu, Demostene Şofron, Ovidiu Vasu/autor şi coordonator deopotrivă -, editat în condiţii excelente de cei de la Colorama.

Volumul în sine, într-o cu totul altă concepţie decât cu zece ani în urmă, prezintă sintetic cei 100 de ani, de aici şi caracterul unitar al cărţii. De aici şi uşurinţa şi plăcerea lecturii, într-un ceas aniversar marcat de conducători de club, antrenori, sportivi şi nu în cele din urmă de rezultate, care au făcut şi fac din CSU Cluj nume respectat în ţară şi peste hotare.

Cartea a fost gândită în două mari părţi, egale ca informaţii oferite. Astfel, partea I este dedicată tradiţiei în cultura educaţiei fizice transilvănene şi începuturilor activităţii de educaţie fizică, primelor forme organizatorice (asociaţii, cluburi, competiţii sportive), apoi fotbal competiţional, sportul în şcolile începutului de secol XX, U – primul club sportiv universitar din România Mare, anii bejeniei la Sibiu (1940-1945), reîntoarcerea Universităţii Cluj acasă, reluarea competiţiilor sportive, imagini ale sportului clujean între 1950 şi 1970, date despre conducerea CSU Cluj.

Partea a doua, prin cele 11 capitole se ocupă de secţiile existente de la atletism, baschet şi handbal la judo, rugby, volei, scrabble, scrimă, fotbal, tenis, polo, şah, hochei, alpinism, culturism, tir, schi, patinaj artistic şi viteză, nataţie, echitaţie, lupte, box.

Merg mai departe pe firul evenimentelor aniversare. Sâmbătă, 28 septembrie, 11. 00, la Casa de cultură a studenţilor are loc festivitatea Centenarului, la care sunt aşteptaţi peste 450 de invitaţi, sportivi de ieri şi de azi, antrenori, iubitori ai CSU Cluj, iubitori ai magicei Potcoave alb-negre.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie