CJ Cluj anunţă construirea unui spital monobloc pentru copii cu 700 de locuri

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a anunţat, joi, că anul acesta va demara procedurile pentru construirea, din fonduri proprii, a unui spital monobloc pentru copii cu 700 de locuri. Şeful forului judeţean a precizat că îşi doreşte ca acest spital să fie construit în doi ani.

“Cea mai bună locaţie este un teren pe care Primăria Cluj-Napoca îl deţine în zona Borhanci. Consiliul Judeţean va demara construirea acestui spital monobloc de copii de 700 de paturi. Acest teren va fi oferit cu titlu gratuit din domeniul public al municipiului în domeniul public al judeţului, discutăm de 7 ha teren.(…)Intenţia noastră e de a construi acest spital în maximum doi ani”, a spus Alin Tişe.
Preşedintele CJ Cluj a mai afirmat că în prezent se lucrează la hotărârile de consiliu judeţean şi consiliu local de transfer de proprietate. Tişe a mai subliniat că, în momentul de faţă, Spitalul de copii din Cluj este, de fapt, un spital regional, deservind întreaga regiune a Transilvaniei.

“Aproape 60% dintre pacienţii Spitalului de copii sunt din alte judeţe decât Cluj. În momentul de faţă, acest spital îşi desfăşoară activitatea în 14 clădiri diferite şi vorbim de 11 secţii, două compartimente şi unitatea de primire urgenţe”, a mai spus Alin Tişe.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a precizat că viitorul spital va costa între 8 şi 10 milioane de euro.

În primăvara anului trecut, Consiliul Judeţean Cluj a anunţat că demarează procedura de analizare, identificare şi achiziţionare a unui imobil care să găzduiască Spitalul Pediatric Monobloc

“Necesitatea dării în folosinţă cât mai urgente a unui Spital Pediatric Monobloc este justificată, în principal, de faptul că în momentul de faţă Spitalul de Copii îşi desfăşoară activitatea în nu mai puţin de 14 clădiri aflate în 9 locaţii diferite, clădirile în cauză sunt vechi, într-o stare precară şi, o bună parte dintre ele, revendicate, ceea ce face imposibilă repararea capitală şi modernizarea lor de către Consiliul Judeţean. Nu în ultimul rând, din cauza acestor inconveniente, există riscul ca în viitor instituţiile abilitate, respectiv Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Direcţia de Sănătate Publică, dar nu numai, să nu mai poată prelungi avizele de funcţionare acordate Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii”, transmiteau atunci reprezentanţii CJ Cluj.

Anca M. Colibăşanu

Articole din aceeasi categorie