“Cît de proastă poate fi deşteapta aia!”

… zice o ţărancă din Apuseni, despre o vecină de-a ei, „fudulă rău, plină de cele ifose, măreaţă şi cu nasul pe sus”. După ce zîmbesc, căci situaţia era oarecum pitorească, îmi dau seama că fraza ei ciudată e plină de tîlc, dincolo de ironia şi sarcasmul turnat cu găleata cea plină.
Păi, ca să fiu sinceră, şi eu cunosc astfel de specimene şi încă de ambele sexe, „fudule, pline de ifose, măreţe şi cu nasul pe sus” şi „dacă scuturi pomul, nu cade decît omida, vreo mîţă sau frunzele cele uscate” – cum se zice tot în Apuseni. Da, înţelepciunea populară vede bine, ştie bine şi nu iartă deloc.

… Uite-o! Abia ce a terminat facultatea şi ştie tot-tot! Şi ceva pe deasupra! Este absolut sigură că ea e cea mai atotştiutoare fiinţă de pe planetă, nici nu vrea să audă că Medicina se învaţă mereu, toată viaţa, nu!
Ea le ştie pe toate şi asta rămîne bătut în cuie! Aşa că n-o mai interesează decît „esenţa de esenţe”: adică, să facă bani! Cît mai repede şi cît mai mulţi! Unde eşti tu, Hipocrate, să vezi unde au ajuns unii dintre ucenicii tăi? … Discut cu persoana în chestiune din pură curiozitate şi mă tot minunez: habar n-are de ultimele descoperiri din Medicină, de cele din alte Ştiinţe nici nu mai zic. Nu ştie, dar nici nu vrea să ştie şi asta-i de rău. Are o privire fixă, rea, pe care şi-o lipeşte de bolnav şi se vede clar că nu dă doi bani pe suferinţa lui. Unde-i sufletul, unde-i conştiinţa? Cum zicea marele Haţieganu, întemeietorul Şcolii clujene de medicină? Medicina este Ştiinţă şi Conştiinţă!

… Uite-l! Ăsta a terminat şi el, tot Medicină, e rezident şi el şi are obligaţia să stea de vorbă cu pacientul din salon. O face, în „dorul lelii” şi-n timpul ăsta îşi citeşte SMS-urile de pe telefon. Da, nu-i pasă nici la ăsta!
… Uite-o! Discută cu amica ei aşteptînd la coafor: „Vai, tu, nu ştiu nimic pentru examenul de poimîine, dar am gîndire pozitivă – o să am noroc!!! … !! Noroc la ce? Noroc să ce? Să „furi” o notă ce n-o meriţi, o competenţă pe care n-o ai? Să fraiereşti astfel lumea? Nici nu contează la ce era studentă domnişoara, oricum nu i-aş da pe mînă nici un pacient, nici un elev, nici un pod, nici măcar un şurub! Pe ce se bazează să treacă examenul? Pe pieptănătura frumoasă ce i-o va face coafeza, pe „ceasul norocos cu minutarul fermecat” sau pe banii Tăticului?

… Uite-l! E constructor şi e-n echipa ce face casa unui amic, mereu grăbit, mereu nervos, mereu arţăgos şi mereu făcînd lucrurile pe dos! Nu-i vorba de glumă, „e pe bune”: a montat streaşinile fix invers! Luat la întrebări, îşi ia un aer superior, „de geniu în viaţă”, şi are tupeul să replice: „păi voi nu ştiţi nimic, eu sînt expertul!”. Halal! …

… Uite-o! E învăţătoare, are misiunea nobilă să modeleze minţi şi conştiinţe fragede şi cînd colo … Cînd colo, e o certăreaţă de prima mînă, o grobiană, care nu ezită să-şi arate pînă şi fundul ca argument suprem cînd dispreţuieşte pe cineva şi te apucă scîrba, căci d-na învăţătoare este o făptură „gingaşă” de peste un quintal şi mai bine … Şi asta se petrece în Cluj – România – Europa 2016 Anno Domini!.
… Uite-l! E prototipul lui Dinu Păturică, arivist din fragedă pruncie, escroc, panglicar şi şmenar iscusit, deşi părinţii lui sînt oameni de treabă. Deci, te întrebi: cine-i de vină? Şcoala? Televiziunea? Societatea? Uite ce păţim oferindu-le antimodele cu lopata …
… Uite-o! E o pisicuţă pufoasă, miorlăitoare şi cu fundiţe roz bombon! Desigur că metafora are acoperire 100%, din păcate, şi cui ajută să nu recunoaştem că „epidemia” s-a cam întins. De ce cred fetele că „poza nr. 5”, asta cu pisicuţa drăgălaşă foc, şireată şi flecară, le prinde şi că bărbaţii, toţi, in corpore, sînt nişte „fraieri cu cioc”.

… Uite-l! E un papagal colorat care turuie-ntruna vrute şi nevrute acolo unde nu-i e locul: politician, director, şef, şefuleţ şi nu se pricepe, în afară de vorbe, la nimic! Oare, nu ne-am săturat de papagalii ăştia?
– Uite-i! …
Cît de proşti ne cred „deştepţii ăia”? – îţi vine să întrebi, cînd priveşti Insectarul. Căci unele „piese” put de trăznesc. Şi noi, tot nu ne dăm seama.
Şi-atunci, ce-i de făcut? – te poţi întreba.
Cum, ce?

Stela-Maria Ivaneş