Circa 560.000 de euro, necesari pentru dotarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj cu echipamente medicale performante

Circa 560.000 de euro îi sînt necesari Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca pentru dotarea cu echipamente medicale performante specifice de terapie intensivă şi asistare a pacientului critic traumatizat şi nontraumatizat, în vederea „creşterii calităţii asistenţei medicale a pacienţilor critici cu necesar de asistenţă în terapia intensivă”.

Pentru a obţine această sumă, conducerea spitalului a demarat campania de strîngere de fonduri „Investiţi în Sănătate”, la care sînt invitaţi să participe „toţi cei care au posibilitatea şi dorinţa de a reda speranţe unor vieţi mai bune şi de a contribui la dotarea spitalului cu echipamentele necesare”.

O campanie în a cărei reuşită managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, dr. ec. Petru Şuşca, se declară încrezător, domnia sa asigurînd potenţialii sponsori, în interviul acordat ziarului Făclia, că de rezultatul ei vor Petru-Suscabeneficia „toţi pacienţii care într-un moment critic al vieţii (de multe ori neprevăzut şi brutal) vor necesita îngrijire de urgenţă în acest spital”.

– Aţi anunţat, d-le dr. ec. Petru Şuşca, în urmă cu o săptămînă, demararea unei campanii de strîngere de fonduri pentru achiziţionarea de echipamente necesare Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca. De unde ideea acestei campanii şi ce presupune ea, practic?

– Sînt angajat al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă de aproximativ şase luni. Am venit aici în 15 octombrie 2013, ca manager interimar, iar în momentul în care am analizat bugetul spitalului am constatat că sponsorizările din anii 2012-2013 au reprezentat doar 0,02% din acest buget. În cifre absolute, asta înseamnă circa 53.000 lei în 2012 şi 61.000 lei în 2013.

Analizînd bugetul de venituri şi cheltuieli şi constatînd că sponsorizările reprezintă atît de puţin, am luat decizia, încă de la sfîrşitul anului trecut, de a demara o campanie de strîngere de fonduri. Campania se bazează în primul rînd pe societăţile comerciale care doresc să sprijine acest spital, societăţi care, în decursul ultimilor ani, au avut relaţii contractuale cu spitalul nostru. Nu în ultimul rînd, campania se bazează şi pe cetăţenii acestei regiuni de Nord-Vest, care vor dori să direcţioneze acel 2% către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca.

– Cum anume veţi derula această campanie?

– Noi am pregătit deja materiale care vor pleca spre firmele pe care le avem în baza de date. Este vorba de o scrisoare de intenţie înaintată de spitalul nostru către conducerile societăţilor respective, care va fi însoţită de un memoriu justificativ întocmit de cele patru secţii ale spitalului şi de un contract de sponsorizare. Din memoriul pe care îl vom trimite firmelor reiese foarte clar care sînt necesităţile noastre imediate.

– Care sînt aceste necesităţi sau urgenţe pentru care aţi demarat campania de strîngere de fonduri?

– Banii pe care vom reuşi să îi adunăm vor fi folosiţi pentru dotări necesare pentru pacientul critic.

– Ce este „pacientul critic”?

– Este pacientul care trebuie asistat într-o secţie de terapie intensivă, o persoană care are nevoi speciale de asistenţă medicală, în cazul său fiind obligatorie existenţa aparaturii necesare susţinerii funcţiei inimii, plămînului şi creierului, organe fără de care nu putem supravieţui. Pacientul critic necesită însă şi îngrijire specială din punct de vedere al nevoilor fiziologice zilnice (mobilizare, igienă specială, transport etc.).

– Concret, care este aparatura şi care sînt echipamentele care vă lipsesc şi pentru care aţi demarat această campanie de strîngere de fonduri?

– La Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) avem nevoie de monitoare, de defibrilatoare cu pacemaker, de ventilatoare, seringi automate, electrocardiograf portabil, ecograf portabil cu două sonde.

În ceea ce priveşte secţia de Anestezie Terapie Intensivă, avem nevoie de paturi de terapie intensivă, de seturi de mobilier specific pentru terapie intensivă, de seringi automate, cărucior resuscitare cu platformă, electrocardiograf, monitoare, defibrilatoare cu pacemaker, infuzomate, ecograf, ventilatoare.

Pentru secţia de Anestezie Terapie Intensivă de la Neurochirurgie avem nevoie de aparate de ventilaţie, aparate de gazometrie sanguină, injectomate, infuzomate, defibrilator cu pacemaker, fibrobronhoscop, aparate EKG portabile, pompe de nutriţie enterală, aparate pentru compresiune pneumatică intermitentă a membrelor inferioare, sistem de perfuzie rapidă, aparate de măsurare a perfuziei/ oxigenării cerebrale, aparat de măsurare a debitului cardiac minim invaziv, aparat Rx mobil ş.a.

Pentru compartimentele de Chirurgie plastică şi Chirurgie ortopedică, avem nevoie de aparate electrice pentru osteosinteză cu tije, de broşe de osteosinteză, truse standard de osteosinteză etc.
Valoarea totală pentru toate acestea ar fi de circa 558.400 de euro sau 2.512.800 lei.

– Cît timp va dura campania de strîngere de fonduri?

– Am demarat această campanie la 31 martie şi o vom încheia la sfîrşitul anului, printr-un eveniment la care ne-am propus să aducem împreună corpul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă şi reprezentanţii firmelor care ne-au sponsorizat.

– Cred că eventualii sponsori, şi nu numai, ar dori să ştie cîţi pacienţi trec, într-un an, prin Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca.

– În jur de 70.000. În anul 2013, numărul de externări a fost de 73.766, faţă de 63.810 în 2010. Ponderea pacienţilor din municipiul Cluj-Napoca este de 28,85%, ponderea externărilor din judeţul Cluj este de 63,24%, iar ponderea externărilor din alte judeţe este de 36,56%, respectiv: Maramureş – 5,22%, Alba – 5,07%, Bistriţa Năsăud – 4,95%, Sălaj – 4,41% şi un număr mai mic din judeţele Arad, Hunedoara, Braşov, Olt ş.a.

– Sînteţi optimist în ceea ce priveşte reuşita campaniei de strîngere de fonduri?

– Da, sînt foarte optimist. Sînt ferm convins că pînă la sfîrşitul acestui an vom strînge fondurile de care avem nevoie. Avînd în vedere adresabilitatea pe care spitalul o are, nu vă ascund că mă voi adresa şi consiliilor judeţene din regiunea de Nord-Vest şi, totodată, prefecturilor din aceste judeţe.

Trebuie să vă mai spun însă că avem nevoie şi de sprijinul Ministerului Sănătăţii. Noi am demarat această campanie, care presupune strîngerea de fonduri pentru achiziţionarea de echipamente şi aparatură, dar în continuare sîntem subnormaţi, ca şi personal. Prin campania de strîngere de fonduri noi rezolvăm partea de dotare, dar apelăm în continuare la Ministerul Sănătăţii pentru a ne susţine în ceea ce priveşte nevoile de personal.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie