Cine împarte, parte îşi face

Proiectul de hotărâre ce vizează alocarea sumelor din impozitul pe venit pe unități administrativ-teritoriale a fost adoptat, luni, în plenul Consiliului Judeţean Cluj.
PSD a contestat şi de această dată modul în care s-au făcut alocările, arătând că executivul Consiliului Judeţean Cluj alocă bani pe criterii strict politice, avantajând primarii PNL.
„O nouă împărţire POLITICĂ a sumelor din impozitul pe venit pe UAT-uri, marcă deja înregistrată a mizerabilului lider al Consiliului Judeţean Cluj. Astăzi, maşina de vot a majorităţii liberale din Consiliul Judeţean Cluj a recidivat fiind complice la mizerabila împărţire a sumelor din impozitul pe venit pe UAT-uri, operaţiunea fiind comandată de mizerabilul preşedinte ZERO realizări, prim-păunelul judeţului Cluj. Complici tăcuţi la această mizerie administrativă, Daniel Buda, preşedintele PNL Cluj şi naşul Păunelului, Emil Boc, pun la rându-le umărul la subfinanţarea a treizeci de comune clujene, doar pentru că în acele localităţi nu s-au votat candidaţii PNL la alegerile locale. Chiar dacă Guvernul României a alocat în mod echilibrat sute de milioane de lei UAT-urilor din Cluj prin Programul Național de Dezvoltare Locala (PNDL), indiferent de culoarea carnetului de partid, finanţând chiar şi creşele şi podurile lăudărosului Emil Boc,în judeţul Cluj, PNL din punct de vedere administrativ a rămas în anii `90. Sigur, ce ne mai poate surprinde la liderii PNL Cluj, care fiind campioni la populism nu au susţinut nici cererile propriilor primari, privind Codul Administrativ şi alte doleanţe enunţate în ultimii doi ani. Ce ne mai poate surprinde la modul cum e condus Consiliul Judeţean? Absolut nimic! De la distrugerea unor societăţi din subordine şi până la nerealizarea promisiunilor din campania electorală, instituţia a ajuns într-un top al ruşinii naţionale, fără rezultate notabile şi cu un şef care-şi trăieşte a doua tinereţe, mai mult călătorind decât muncind’’, a arătat liderul PSD Cluj, deputatul Gabriel Horia Nasra.
Proiectul de hotărâre adoptat luni, 10 decembrie, vizează alocarea pentru unităţile administrativ-teritoriale a sumei de 2.307.823,28 lei reprezentând sumele din impozitul pe venit pe unități administrativ-teritoriale. Astfel, municipiul Câmpia Turzii va primi 100.000 lei în timp ce municipiile Dej, Gherla şi Turda au prevăzuţi câte 41.000 lei. Pentru oraşul Huedin s-a propus suma de 50.856,28 lei. Dintre commune, Izvorul Crişului, Moldoveneşti, Suatu şi Mihai Viteazul primesc câte 44.000 lei iar Negreni, Măguri Răcătău, Iara, Mociu, Palatca, Petreştii de Jos, Ploscoş, Poieni, Recea Cristur, Râşca, Sânpaul, Ţaga, Vad, Valea Ierii şi Vultureni câte 28.000 lei. Pentru comunele cu primari PSD, Apahida, Chinteni, Baciu, Beliş, Călăţele, Mărgău, Feleacu şi Panticeu sunt prevăzuţi câte 20.000 de lei iar la Săcuieu vor fi alocaţi 15.000 lei. Precizăm că şi în luna septembrie a.c., modul de alocare a sumele din impozitul pe venit pe unități administrativ-teritoriale a stârnit revolta consilierilor PSD. Aceştia au reclamat faptul că alocările avantajează primarii liberali.

C.P.

Articole din aceeasi categorie