CFR Cluj și Olimpia „U” Cluj, aviz favorabil pentru a juca în cupele europene

Administraţia de licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a respins, prin decizie definitivă la nivel naţional, acordarea licenţei UEFA clubului Astra Giurgiu. Comisia de fond a refuzat acordarea licenţei UEFA clubului Asociaţia Fotbal Club Astra pentru neîndeplinirea criteriului de infrastructură, respectiv încălcarea art. 23 – Stadion omologat pentru campionatul naţional Liga I, precum şi pentru neîndeplinirea criteriului financiar, respectiv încălcarea art. 46, 47 şi 47bis. Asociaţia Fotbal Club Astra a contestat hotărârea instanţei de fond la Comisia de apel pentru acordarea licenţei cluburilor. Comisia de apel a pronunţat decizia definitivă şi executorie pe plan naţional, prin care s-a respins apelul formulat de club şi s-a menţinut hotărârea Comisiei pentru acordarea licenţei cluburilor – instanţa de fond, prin care a refuzat acordarea licenţei UEFA, pentru sezonul 2020-2021, clubului Asociaţia Fotbal Club Astra. Celelalte şapte cluburi din Liga I care au solicitat licenţa de participare în cupele europene, ediţia 2020-2021, au primit aviz favorabil: CFR 1907 Cluj, FCSB, Universitatea Craiova, FC Botoşani, FC Dinamo, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, CSM Politehnica Iaşi. De asemenea, Comisia pentru acordarea licenţei cluburilor – instanţa de fond, a acordat licenţa UEFA WCL clubului de fotbal feminin Asociaţia Fotbal Club Universitatea Olimpia Cluj, care a cucerit de curând al 10-lea titlu de campioană a României.

 

 

Articole din aceeasi categorie