CFR 2 Cluj și Arieșul Turda au început cu dreptul noul sezon

Vineri a plecat la drum și campionatul Ligii a 3-a, tot cu cinci serii, a câte 16 echipe. La finalul sezonului, vor promova în Liga a 2-a echipele clasate pe primul loc în fiecare serie, iar în Liga a 4-a vor retrograda echipele clasate pe locurile 13, 14, 15 și 16, cărora li se vor alătura echipa de pe locul 12 cu cea mai slabă linie de clasament. Concret, vor lua drumul Ligii a 4-a la finalul stagiunii 21 de echipe. Ediția 2019/2020 a început pe 23 august și se va termina pe 30 mai 2020. Turul se încheie pe 30 noiembrie. În total, 21 de echipe au promovat din Liga a 4-a în urma unui baraj. Ca și în sezonul trecut, meciurile în Liga a 3-a se joacă vineri și sâmbătă. Ziarul nostru vă va ține la curent cu evenimentele petrecute în Seria a 5-a, care ne interesează în mod aparte, datorită celor patru echipe clujene angrenate în competiție, respectiv CFR 2 Cluj, Sticla Arieșul Turda, Unirea Dej și Sănătatea Cluj. Primele două și-au început aventura în noul sezon încă de vineri, atât una, cât și cealaltă evoluând pe teren propriu, avantaj pe care dealtfel și l-au valorificat. CFR 2 a dispus de Industria Galda de Jos cu 2-0, prin golurile marcate de…Mihai Gâdea, în minutele 37 și 50. Jucătorul nu are nici o legătură cu mult mai cunoscutul moderator TV. Așadar, vorbim de o simplă coincidență de nume. Considerată mare favorită la primul loc, Minaur Baia Mare a început sezonul cu stângul, plecând învinsă de la Turda, după o prestație foarte bună a gazdelor, care s-au impus cu 2-1, prin dubla lui Sebastian Salcău, care a marcat în minutele 46 și 73, a doua oară din penalty. Oaspeții au redus din diferență târziu, în minutul 87, prin Muscă. Meciul dintre CSC Sânmărtin, formație nou-promovată, și Luceafărul Oradea, a oferit o ploaie de goluri. Oaspeții s-au impus cu scor de tenis, 6-3. Arbitrul partidei a acordat nu mai puțin de cinci lovituri de la 11 metri, din care trei oaspeților. Luceafărul a avut parte de un start lansat de meci, cu trei goluri în primele 15 minute. Gazdele au dat semne de revenire și au marcat de două ori în cinci minute.

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie