Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Cluj, intră în etapa finală a lucrărilor

Lucrările la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) au intrat în etapa finală, a anunţat Consiliul Judeţean Cluj. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, după ce, în cursul zilei de marți, 17 martie 2020, stația de tratare a levigatului din cadrul CMID a ajuns la Cluj și a fost poziționată pe amplasament, în prezent se lucrează intens la elementele ce țin de etapele finale ale investiției: realizarea drumului de acces, a drumului perimetral, iluminat, marcaje etc.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj susţine că peste foarte puţin timp CMID va fi dat în folosinţă: „Am intrat, cu adevărat, în etapa finală a lucrărilor de la Centrul de Management al Deșeurilor. Sunt ultimele dotări și lucrări pe care mai trebuie să le facem, motiv pentru care extrem de puțin timp ne mai desparte de darea în funcțiune a primei celule”, a spus Tişe. În ceea ce privește stația de tratare a levigatului, aceasta este containerizată, complet automată, și va trata levigatul prin osmoză inversă, cu ajutorul a trei blocuri de module ce asigură epurarea în trei pași. De producție germană, stația este una extrem de performantă, folosind una dintre puținele soluții de tratare a levigatului din depozitele de deșeuri care respectă pe deplin legislația de mediu națională și europeană.
Instalația funcționează prin intermediul unui sistem de bazine și pompe interconectate. Ea va elimina definitiv orice posibil risc de contaminare a apei și a solului din vecinătatea CMID, prin neutralizarea tuturor impurităților din depozitul ecologic de deșeuri.
În urma tratării levigatului, proces prevăzut a se realiza prin intermediul a două linii de operare simultană, va rezulta un permeat decontaminat și total inofensiv pentru mediu. Acest concentrat va fi, la rândul lui, tratat suplimentar pentru reducerea conținutului de amoniu, el fiind ulterior colectat, transportat și eliminat de către o firmă specializată, în conformitate cu contractul de servicii care va fi încheiat în acest sens.

Centrul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID), cu o valoare imensă, de peste 110 milioane de lei bani europeni, este o poveste veche de peste 11 ani. Din cauza multiplelor probleme tehnice şi a disputelor cu contractorii, proiectul pare, pe zi ce trece tot mai greu de finalizat. Investiţia trebuia realizată până în 2014 însă, cum nu s-a reuşit acest lucru, Consiliul Judeţean Cluj a solicitat fazarea proiectului. Pentru faza a doua de implementare a proiectului s-au prevăzut 306.760.075,36 lei, fondurile fiind asigurate de Uniunea Europeană, Consiliul Judeţean Cluj şi primăriile din judeţ. Pe lângă aceste sume, unităţile administrative din judeţul Cluj vor mai trebui să suporte 152.653.245,43 lei (TVA inclus) reprezentând cheltuieli neeligibile ale proiectului. Cheltuielile neeligibile ale proiectului sunt suportate astfel: Consiliul Judeţean Cluj 30,85% (47.093.526,22 lei), municipiul Cluj-Napoca 30,85%, iar restul de 38,3% de celelalte unităţi adninistrative de pe raza județului Cluj, proporțional cu populația fiecăruia. În prezent UAT Județul Cluj și-a achitat toată contribuția proprie la cheltuielile neeligibile (47.093.526,22 lei). Totodată, unităţile administrative mai unităţile administrative vor trebui să aloce alţi 10.866.531,21 lei, reprezentând valoarea veniturilor nete generate.

Articole din aceeasi categorie