Cel puţin patru morţi într-o explozie, în estul Afganistanului

Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa într-o explozie, duminică, în centrul oraşului Jalalabad, în estul Afganistanului, au declarat martori şi oficiali ai guvernului, relatează Reuters.
Explozia, care a survenit la câteva ore după ce preşedintele Ashraf Ghani a vizitat oraşul Jalalabad, a avariat magazine şi clădiri din jurul pieţei Mukhaberat, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernatorului Attaullah Khogyani.
Sohrab Qaderi, un membru al consiliului provincial din Nangarhar, la graniţa cu Pakistanul, a spus că cel puţin patru oameni au fost ucişi şi şase răniţi în explozia care a fost aparent cauzată de explozibili ascunşi în zonă.
Oficiali afgani au declarat că totalul victimelor ar fi putut fi mult mai mare deoarece nu a fost restricţionată circulaţia în mare parte a oraşului, cu prilejul vizitei preşedintelui Ghani, care nu se afla în zonă când s-a produs explozia.
Explozia nu a fost revendicată, fiind cea mai recentă dintr-o serie de atacuri care au lovit Jalalabad, capitala provinciei Nangarhar, unde luptători ai Statului Islamic au avut o prezenţă puternică în ultimii ani.

Articole din aceeasi categorie