Ce susţinere au, de la Cluj, modificările aduse Legii Educaţiei

La începutul anului, preşedintele Klaus Iohannis a decis să retrimită în Parlament modificările aduse Legii Educaţiei, Administraţia Prezidenţială considerând că schimbările privind reducerea numărului de ore din învăţământul primar, gimnazial şi liceal sunt făcute „din pix”. Ar bulversa sistemul de învățământ și ar duce la un val de concedieri în sistem, argumenta, la momentul anunţului, preşedinţia.

Proiectul va fi astfel resupus analizei şi dezbaterii de către parlamentari, în sesiunea care începe în mai puţin de o lună. Ideea reducerii orelor de curs în şcoli are susţinere din partea unor aleşi clujeni, însă nu “pe repede înainte”. Trebuie făcute studii de impact, astfel încât consecinţele aplicării acestor modificări să nu fie dezastruoase nici pentru elevi, nici pentru profesori, spun reprezentanţii opoziţiei.

Deputatul Horia Nasra: Eu cred că preşedintele este bulversat

Deputatul PSD Horia Nasra consideră că gestul preşedintelui de a retrimite proiectul spre reexaminare este doar un joc politic.

“În primul rând, toată această strategie a preşedintelui cu referire la România educată, această platformă – pentru că la ea se raportează- a fost prezentată foarte târziu, deci e tardivă. Domnul preşedinte şi-a fixat un target în a juca rolul de Gică contra, deci joacă politic împotriva PSD. E un joc politic. Nu pot să votez ceva care are drept argument doar un refuz politic. Timp de patru ani putea să vină să facă nu ştiu câte propuneri. Vine acum să ne spună că nu-i bună legea? Eu cred că preşedintele este bulversat…”, a spus deputatul Horia Nasra.

Senatorul Marius Nicoară: Mai puţine ore, dar pe materii eficiente

În acelaşi timp, senatorul ALDE Marius Nicoară consideră că schimbările privind reducerea numărului de ore din învăţământ nu sunt făcute “din pix”aşa cum s-a susţinut.

“Nu am văzut care sunt observaţiile şi cerinţele preşedintelui, poate că sunt corecte şi pertinente şi atunci le vom vota. Dar cred că trebuie redus numărul de ore în şcoli pentru că sunt foarte multe şi din punctul meu de vedere nu ajută deloc. Am convingerea că mai puţine ore, dar pe materii eficiente, sunt mai benefice, decât multe ore cu problematici care nu acoperă ceea ce trebuie. Şi nu cred că schimbările sunt “din pix”, cum s-a spus, ci sunt făcute după observaţii”, a afirmat senatorul Marius Nicoară.

Deputatul Adrian Oros: Schimbările, nu de azi pe mâine

Deputatul PNL Adrian Oros consideră că modificările privind numărul de ore în şcoli nu trebuie aplicate brutal, de azi pe mâine.

“Procesul prin care se fixează numărul de elevi, numărul de clase, specializările, este deja în derulare pentru anul viitor şcolar. Dacă proiectul apărea fără dispoziţii tranzitorii, fără perioadă de tranziţie şi fără a se face un studiu de impact, lua prin surprindere atât pe părinţi, cât şi pe copii, şi pe profesori. Dacă s-ar fi aplicat aşa brutal, provoca în sistem o adevărată bulversare, nu doar că îşi pierdeau locurile de muncă mulţi profesoti, în mijlocul anului, dar se modificau programa de învăţământ, structuri, se crea un haos. Dacă se va modifica aşa cum vrem noi, pentru că vom merge cu amendamente, probabil că vom vota pentru, dar credem că trebuie să existe o discuţie serioasă legată de programă, nu aşa, de azi pe mânie”, a declarat deputatul PNL Adrian Oros.

Deputatul Emanuel Ungureanu: Şcoala românească trebuie reformată

De aceeaşi părere este şi deputatul USR Emanuel Ungureanu care consideră şi că numărul mare de ore este o problemă în sistemul educaţional românesc, “Volumul de muncă al copiilor este uriaş în raport cu capacitatea lor de a acumula informaţii. Şcoala românească trebuie reformată, iar ideea de a reduce numărul de ore trebuie coroborată cu refomarea curriculei şi cu adaptarea la situaţia dramatică a şcolilor de la ţară, unde nu avem, în foarte multe locuri, dascăli calificaţi. Deşi ar fi în devantajul profesorilor, reducerea numărului de ore este un lucru bun pentru copii. Lucrurile trebuie însă gândite bine, ca să nu distrugem mai tare sistemul de învăţământ, care oricum este în mare dificultate. Colegii din Comisia de învăţământ vor veni cu un punct de vedere şi voi decide atunci cum voi vota”, a spus deputatul Emanuel Ungureanu.

Anca M. Colibăşanu

Articole din aceeasi categorie